In inima Venetiei, ridicandu-se parca din strafundul apelor, se afla Podul Rialto, considerat una dintre cele mai importante capodopere arhitectonice ale Renasterii si, in acelasi timp, unul dintre cele mai cunoscute poduri din intreaga lume. Traversand cea mai ingusta parte a Canal Grande, podul reprezenta candva singura modalitate prin care se putea traversa pe jos Canal Grande. Chiar si asa, se pare ca, in acest loc, se construisera, inca din anii 1100, mai multe poduri ce uneau piata Rialto cu malul de rasarit al canalului, numai ca multe dintre aceste constructii se prabusisera, in cativa ani, sub greutatea mare a trecatorilor.
Cel care a proiectat Podul Rialto a fost Antonio da Ponte, acesta fiind ajutat de nepotul sau, Antonio Contino. Proiectul a urmat aproape intocmai structura podului din lemn, care nu rezistase prea multa vreme, autoritatile locale luand decizia sa construiasca un alt pod, de aceasta data, din piatra. Important de mentionat, totodata, este faptul ca cel care construisera vechiul pod din lemn a fost Nicolo Barattieri, care a demarat lucrarile de constructie in anul 1181. Pe atunci, podul se numea Ponte della Moneta, probabil datorita faptului ca, la intrarea estica, se afla o monetarie.
Format din doua rampe inclinate, cuprinzand mici pravalii, precum si o parte centrala mobila, ce le permitea corabiilor sa traverseze Canal Grande fara nicio problema, Ponte di Rialto este o adevarata realizare inginereasca. Antonio da Ponte a proiectat un pod cu rampe, pe marginea acestora aflandu-se magazine si un portic ce servea drept acoperis; ba, mai mult decat atat, o bolta enorma, amplasata in centru, cu o latime de circa 28 de metri, le permite vaselor comerciale, ce-i drept, nu foarte mari, sa treaca pe sub pod. Pentru sustinerea impresionantului pod, aveau sa se foloseasca nu mai putin de 12 000 de piloni de lemn, acestia rezistand pana in zilele noastre.
E adevarat ca ridicarea unei asemenea constructii a fost vazuta ca un proiect mai mult decat ambitios, o provocare fara precedent; cu toate acestea, da Ponte a castigat concursul organizat de autoritati, reusind sa invinga alti cinci candidati, printre care se aflau si celebrii Palladio si Michelangelo. Pana in anii 1880, podul Rialto a fost singurul mijloc de traversare pe jos Canal Grande si, desi s-au mai construit alte poduri, acesta ramane un veritabil simbol al Venetiei, al rezistentei in fata eroziunii timpului.
Exista, desigur, si voci care contesta vehement maretia arhitectonica a podului Rialto. Oricum, magazinele ce comercializeaza suvenire si turistii interesati de acest giuvaier arhitectonic inca mai impanzesc zona podului. La fel, si gondolele si micile ambarcatiuni ce trec pe sub pod, cumva odata cu amintirea negustorilor care traversau, acum multe secole, Canal Grande.
