Rezervaţia naturală Culmile Siriului se află în judeţul Buzău, aparţinând, din punct de vedere administrativ, de comuna Siriu. Rezervaţia face parte din patrimoniul de mediu de pe Valea Buzăului.

Aria protejată din Siriu ocupă o suprafaţă de 85 de hectare şi este o rezervaţie de tip mixt: geologică, botanică şi zoologică. Aşadar, este inclusă în cea de-a patra categorie a Uniunii Internaţionale pentru Conservarea Naturii, iar principalul motiv pentru care a fost declarată rezervaţia a fost pentru a proteja specii ca bumbăcariţa, roua-cerului, bujorul de munte (sau smardarul) şi capra neagră.

Bujorul de munte (smardarul) este o plantă care, în România, se găseşte în Carpaţi. Este o plantă foarte pretenţioasă, care creşte doar la înălţimi mari, iar cei care vor să o crească în grădini nu reuşesc să facă acest lucru, pentru că nu întâlneşte condiţiile propice.

Mai mult, este o plantă rară, şi tocmai de aceea este inclusă pe Lista Roșie a plantelor din România. Smardarul este pus în pericol de către cei care ştiu că florile sale sunt bune pentru tratarea unor afecţiuni, dar şi de către cei care vor să facă dulceaţă sau sirop din petalele sale.

Aşadar, cei care ajung în Rezervaţia naturală Culmile Siriului trebuie să fie conştienţi de faptul că nu este permisă ruperea acestor flori ocrotite sau perturbarea habitatului caprelor negre sau a altor animale. Cei care nu se supun regulilor pe care rezervaţia le are sunt pedepsiţi ca atare: riscă amenzi foarte mari. De asemenea, nu este permisă aprinderea focului în locuri care nu sunt special amenajate, pentru că se poate pune în pericol aria protejată.

Rezervația servește și ca un centru important pentru educație ecologică și cercetare științifică. Studenți și cercetători vin aici pentru a studia ecosistemele montane și impactul schimbărilor climatice asupra acestora.

Înconjurată de mister și frumusețe, rezervația este învăluită în legende locale care spun povestea unor spirite ale naturii care păzesc aceste locuri. Aceste povești adaugă un strat de misticism vizitei în Culmile Siriului.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.