Rezervaţia naturală mixtă Moneasa se află în judeţul Arad, la poalele Munţilor Codru-Moma. Moneasa este cea mai importantă staţiune balneo-climaterică din judeţ, întreaga localitate fiind declarată rezervaţie naturală.

Localitatea este amplasată la altitudinea de 280 de metri şi este considerată un relict. Se află la aproximativ 100 de kilometri de Arad şi circa 20 de Sebiş, fiind străbătută de râul Moneasa, cursul superior. Aşadar, accesul în staţiune se face de pe drumul principal ce leagă localitatea Arad, ori Sebiş, de ea.

Rezervaţia naturală mixtă Moneasa este importantă din mai multe puncte de vedere, unul dintre ele fiind acela al apelor minerale, care ajută la tratarea diverselor afecţiuni. Izvoarele minerale de la Moneasa au fost descoperite în a doua jumătate a secolului al XIX-lea, fiind folosite încă din 1866.

Temperatura izvoarelor se menţine între 25 şi 32 de grade, ele fiind alcătuite din ape bicarbonate, magnezice, calcice, sodice, oligoterme şi mezotermale. Tratamentele sunt bune pentru cei care suferă de afecţiuni ale sistemului nervos, ale sistemului locomotor, cei cu probleme ginecologice sau reumatologice, dar şi pentru boli ca diabet sau obezitate.

Un alt motiv pentru care Rezervaţia naturală mixtă Moneasa prezintă importanţă este reprezentat de exploatările de marmură roşie şi marmură neagră. Totodată, aici se exploatează şi prelucrează lemnul, locul fiind o importantă sursă de acest material în întreaga ţară.

De asemenea, în cadrul rezervaţiei există o altă rezervaţie, de nuferi, cel mai important element fiind un nufăr termal (nymphaea lotus var. thermalis) descoperit în anul 1789. Această specie este prezentă şi la Băile Felix, precum şi la Băile 1 Mai.

Rezervaţia naturală mixtă Moneasa este importantă şi din punct de vedere speologic, pentru că are nu mai puţin de 67 de peşteri şi avene, adică aproximativ 60% din totalul peşterilor din Munţii Codru-Moma. Printre cele mai importante, se numără Peştera Liliecilor, Peştera Paneul Teiului şi Peştera cu apă de la Moară. Numărul peşterilor ar fi fost mult mai mare, având în vedere că în carierele de marmură au fost descoperite câteva, dar acestea au fost distruse de exploatări.

Aşadar, cei care ajung în Rezervaţia naturală mixtă Moneasa nu au cum să se plictisească, pentru că staţiunea oferă multe posibilităţi de a petrece timpul. Cu toate acestea, turiştii trebuie să fie conştienţi de faptul că multe dintre obiectivele turistice sunt protejate, aşa că trebuie să le lase în starea în care le găsesc.

Pe lângă valoarea sa naturală, Moneasa este cunoscută pentru beneficiile balneo-climaterice, atrăgând vizitatori care caută tratamente naturale și o escapadă din agitația urbană. Apele minerale din zonă sunt apreciate pentru proprietățile lor terapeutice, făcând din Moneasa o destinație ideală pentru sănătate și wellness.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.