Insula Sf. Francis este o insulă pe coasta sudică a Australiei de sud, lângă orașul Ceduna. Face parte din Parcul de conservare Sf. Francis din anul 1967, insula fiind botezată astfel după numele unui sfânt catolic, Sf. Francis. Insula este printre primele insule descoperite de europeni, cartografiată de Francois Thijssen în 1627. Denumirea insulei apare pe o harta a locului din anul 1644. Suprafața ei este de 670 ha, cea mai apropiată localitate fiind la 89 de km, Portul Blanche.

Insula Sf. Francic face parte din Arhipelagul Nuyts, fiind cea mai mare dintre insulele sale. Insula, împreună cu celelalte asemenea ei de pe coasta sudică a Australiei, au fost descoperite de navigatorul olandez Peter Nuyts, în anul 1627, înaintea navigatorului Abel Tasman. Punctul unde se poate acosta pe insulă este în Golful Petrel, pe partea de nord a insulei.

Aceasta nu este locuită, dar există ruinele a două case părăsite în golful de acostare. La țărmul insulei este periculoasă acostarea vaselor, iar plaja este plină de pietre, de aceea este o insulă greu accesibilă. Insula este un paradis al păsărilor, fiind casa unei părți de 1% din populația de porumbei de mare și a albatrosului alb din lume. Zona de protecție ocrotește fauna și flora insulei, cât și animalele acvatice de la 50 de m de la țărm.

Nu sunt copaci pe insulă, doar vegetație pitică specifică insulelor australiene, tufișuri, un loc perfect pentru cuibărit pentru specii de păsări unice. Există o stație de radio marină pe insulă. 

answear.ro%20

LĂSAȚI UN MESAJ