Magda Isanos s-a născut la 17 aprilie 1916, la Iași. Tatăl său, Mihail Isanos, s-a căsătorit în 1915 cu Elisabeta Bălan, cei doi fiind colegi la Facultatea de Medicină din Iași. Cuplul a avut cinci copii.

Primul lor copil, Magda, a fost bolnavă de mică de poliomelită. Lucrând la spitalul „Sfântul Spiridon” ca doctor, mama sa a transmis microbul de la un bolnav copilei. Deși a fost operată la vârsta de 10 ani, a rămas cu dificultăți de mers. Suferința provocată de boală a făcut-o să încerce să se sinucidă bând petrol, la vârsta de 12 ani.

Infirmiera copilei a făcut-o să se apropie mai mult de tot ceea ce era lipsit de îngrijire și afecțiune. Astfel a ajuns să îngrijească puii căzuți din cuib, dar şi florile aplecate sau rupte de oameni.

La școala primară și-a conștientizat și mai mult defectul, comparându-se cu colegele sale. Tăierea pomului de care fusese legat leagănul copilăriei sale îi subliniază încheierea acestei perioade, petrecută mai mult la gura sobei, ascultând poveștile bunicului.

A urmat Liceul Eparhial de fete, una dintre cele mai vechi și mai importante școli din Basarabia. Directoarea liceului era mătușa sa, la care Magda locuia. Deși simțea oboseala în pași, a participat ca elevă la reuniunile studențești organizate de familiile avute din Chișinău.

Avea o fire dârză și veselă. În vacanțe cutreiera călare pădurile și dealurile din apropierea Costiujenilor. Stătea de vorbă cu sătenii și scria. La liceu manifesta interes pentru istorie, psihologie, română și franceză, ultima materie studiind-o în particular cu o bătrână nativă. Firea sa era îndreptată împotriva nedreptăților, ceea ce o făcu să se înscrie la Facultatea de Drept și cea de Filosofie.

A debutat la vârsta de 16 ani în revista „Licurici” a liceului de băieți „Bogdan P. Hașdeu”, din Chișinău, cu o poezie numită „Aș vrea un basm”.

Din punct de vedere al vieții de familie, Magda Isanos se va îndrăgosti de Lev Panteleev la vârsta de 17 ani, în 1933, în una din călătoriile la mare la Burnos întreprinse cu bunica sa. Vor coresponda mult, iar în anul 1935 se vor căsători pentru doar 4 luni, timp în care el va sta la Chișinău și ea la Iași.

La 31 martie 1937 se va căsători cu scriitorul Eusebiu Camilar. Se vor susține reciproc în domeniul literaturii, E. Camilar îngrijind primul volum de poezii al poetei: „Poezii” (1943); acesta conținea texte ce apăruseră în diverse reviste literare. Cuplul a avut o fiică, Elisabeta Camilar, care în memoria mamei sale îi va lua numele: Elisabeta Isanos.

Odată cu Al Doilea Război Mondial, Eusebiu Camilar este concentrat. Familia, evacuată din Basarabia, se mută o perioadă cu Magda, apoi la București. Colaborează la reviste cu poezii și articole, fiind din ce în ce mai slăbită și bolnavă. Se stinge la București în 1944, la numai câteva luni după ce împlinise vârsta de 28 de ani. Eusebiu Camilar se va stinge la 1965, supraviețuind războiului.

Magda Isanos și Eusebiu Camilar au fost unul dintre cele 3 cupluri triste ale literaturii române: Mihai Eminescu și Veronica Micle, George Topârceanu și Otilia Cazimir, respectiv Magda Isanos și Eusebiu Camilar.

Postum i-au apărut „Cântarea munților”, o dramă, „Focurile”, „Imnuri pentru pământ”, precum și câteva antologii. Fiica sa Elisabeta Isanos a publicat o traducere în limba franceză a poeziilor mamei sale și un eseu biografic.

Dacă cei trei autori: Magda Isanos, Elisabeta Isanos şi Eusebiu Camilar în literatura română sunt aproape uitați, literatura străină îi prețuiește şi astăzi.

answear.ro%20

LĂSAȚI UN MESAJ