Viaductul Millau (viaduct-pod care traverseaza o vale, la mare inaltime), construit in Franta, se inscrie in categoria lucrarilor care demostreaza capacitati de proiectare, tehnologice si de constructie extraordinare. Podul leaga orasul Beziers, din sudul Frantei, de un alt oras, Clermont-Ferrand, din regiunea Auvergne, pe deasupra raului Tarn, pe o distanta de 2,46 kilometri, punctul cel mai inalt al viaductului fiind de 270 de metri, intr-o zona in care vanturile pot sa bata si cu 200 kilometri la ora. Raul Tarn curge dinspre est spre vest, la sudul Masivului Central, taind perpendicular caile de acces pe directia nord-sud. Inainte de a se realiza acest viaduct, traversarea raului se facea pe un pod aflat la baza vaii Millau, creandu-se frecvente blocaje de circulatie, mai ales in perioada estivala. Constructia viaductului a fost gandita in ansamblul retelei rutiere franceze si europene, pentru a facilita legaturile intre nordul continentului, Peninsula Iberica si zona Mediteranei, atat pentru transportul de marfuri, cat si pentru turism. Viaductul Millau detine mai multe recorduri, fiind cel mai inalt pod aerian din Europa si cel mai lung dintre cele cu cabluri, unul dintre turnuri are 343 de metri (cel mai inalt din lume), iar trei dintre cei sapte piloni de sustinere sunt, de asemenea, cei mai inalti din lume, doi dintre ei avand 245 metri si un altul, 221 metri. Latimea este de 32 de metri, cu cate doua benzi pe fiecare sens si inca una de securitate. Lucrarile de constructie au durat trei ani, necesitand o investitie de peste 300 de milioane de euro. Viaductul Millau a fost inaugurat in 2004, in decembrie. Proiectul apartine inginerului Michel Virlogeux si arhitectului Norman Foster, iar executia, societatii Eiffel (pentru scheletul de otel) si grupului Eiffage, caruia i s-a concesionat podul pe o durata de 78 de ani, desi tehnic, podul este conceput sa reziste, in forma in care este astazi, 120 de ani. Pilonii de beton au, la baza, o suprafata de 200 metri patrati (cam cat un teren de tenis), ajungand sa aiba la varf doar 30 metri patrati. Pentru fiecare dintre cei sapte piloni ai Viaductului Millau a lucrat, separat, cate o echipa, lucrarile fiind foarte anevoioase, turnandu-se la fiecare trei zile (pentru a avea timp, in acest interval, sa se consolideze) cate 200 de metri cubi de beton. Verticalitatea pilonilor a fost monitorizata constant, prin ghidaje GSP. In 2003, s-a terminat ridicarea pilonilor, cu aceasta ocazie punandu-se in ultimul strat de beton al pilonului trei, o placa de cupru cu numele celor 537 de persoane care lucrasera in santierul respectiv.

In urmatoarele etape ale constructiei Viaductului Millau, s-a asezat puntea (suprafata podului), construita separat si rulata intre piloni cu ajutorul unui mecanism hidraulic computerizat, apoi s-au asezat catargele (87 metri inaltime si sapte tone greutate, fabricate in atelierele Eiffel), in varful pilonilor, de care s-au legat, ulterior, cablurile, cate unsprezece pentru fiecare catarg. Cablurile sunt facute din materiale speciale, in mai multe straturi, care sa le protejeze de ploaie si de vant.

Pentru a adapta performantele tehnice ale platformei (flexibilitate, aderenta, densitate) la cerintele traficului, au fost necesari circa zece ani de cautari si testari, inainte de debutul lucrarii. De altfel, toate componentele Viaductului Millau sunt monitorizate permanent, prin intermediul unor senzori care transmit informatii referitoare la miscari, rezistenta, uzura. Un sistem de detectie automata permite operatorilor sa obtina toate informatiile despre greutatea autovehiculelor, despre viteza acestora, despre intensitatea traficului sau prezenta vreunui obiect suspect pe pod. Iluminatul este asigurat de kilometri intregi de cabluri electrice si de fibra optica.

Bariera din zona de acces pe Viaductul Millau se afla la patru kilometri, in apropierea localitatii Saint-Germaine si tot aici se gasesc si locuintele celor care se ocupa de administrarea podului. La bariera existau initial 14 cai de acces pe viaduct (li s-au adaugat, in 2005, alte sapte), acestea putand sa absoarba 35 000 de autovehicule pe zi si 3000 pe ora. Zona a fost proiectata de arhitectul Michel Herbert, toate spatiile fiind calculate cu minutiozitate, pentru o eficienta maxima a traficului, iar investitia a fost de 4 milioane euro.

Viteza maxima admisa, pe viaduct, a fost, la inceput, de 130km/ora, din 2005 reducandu-se la 110km/ora, pentru a se micsora riscul de accidente. Oprirea pe viaduct este interzisa, desi foarte multi sunt tentati, daca nu sa opreasca, cel putin sa micsoreze viteza pentru a se putea bucura de frumusetea peisajelor.

Din 2004 si pana astazi, traficul pe Viaductul Millau a crescut constant, astfel ca, in 2011, numarul autovehiculelor s-a ridicat la aproape 5 milioane. Regiunea ofera un cadru natural exceptional, la confluenta vailor Dourbie si Tarn, peste care podul aerian, pentru cei care ajung aici pentru prima data, pare neverosimil, intr-atat este de spectaculos. Pentru ca sunt din ce in ce mai multi turisti in regiune, autoritatile locale s-au ingrijit sa construiasca pensiuni, hoteluri, restaurante, agentii de turism, a caror cifra de afaceri a crescut rapid. Se organizeaza, de asemenea, si diverse competitii sportive pe pod, exista si o asociatie a motociclistilor (“Motociclistii viaductului”), in 2007, in cadrul unei competitii, traversand 1100 de motociclisti, in 2004, o echipa de patinatori pe rotile au strabatut distanta de la Paris la viaduct, de 700 de kilometri, in cinci zile.

Valoarea tehnologica si estetica inconfundabila a Viaductului Millau a fost confirmata si de diversele premii care s-au acordat pentru design si arhitectura, in 2005, pentru conceptia tehnica, in 2006, pentru integrarea armonioasa, exceptionala a constructiei in peisajul zonei, tot in 2005.

answear.ro%20

LĂSAȚI UN MESAJ