La 9 aprilie 1821 s-a născut la Paris poetul Charles Pierre Baudelaire. Tatăl său era Joseph Francois Baudelaire, desenator și pictor, abate, preceptor, șef de birou la pretura Senatului. Din prima căsătorie cu o pictoriță, va avea un fiu, Claude, fratele vitreg al lui Charles. Rămâne văduv și se însoară din nou cu Caroline Archinbaut – Dufays, între cei doi soți fiind o diferență de 34 de ani. După moartea soțului său, mama poetului se recăsătorește cu generalul Jacques Aupick. Poetul va căpăta un sentiment de aversiune pentru tatăl vitreg, pe care îl va purta toată viața.
Între 1832 – 1836, Charles Baudelaire urmează Colegiul Regal din Lyon. Era un elev foarte bun la greacă, latină și franceză. În 1836 este înscris la Colegiul Louis le Grand, fiind foarte talentat la limbile străine. Este eliminat pentru nesubordonare şi dispreț față de unele discipline. Va fi transferat în 1839 la colegiul Saint Louis, unde își va susține bacalaureatul.
În 1840 locuia izolat de părinți, la o pensiune, unde va deprinde consumul de opiu. În mediul literar, leagă prietenii cu Balzac şi Gerard de Nerval. Va frecventa medii boeme, declasate, iar în urma unei legături cu o prostituată, contactează o boală venerică.
Pentru a-l smulge din viața depravată a Parisului, generalul Aupick hotărăște să îl trimită pentru cel puțin un an în India. Astfel, în 1841 Charles Baudelaire se îmbarcă. Va poposi pe insula Maurițiu, apoi pe insula Bourbon. Un an mai târziu fuge și se întoarce în țară.
Viața de dandy parizian
La 21 de ani, Charles Baudelaire intră în posesia moștenirii lăsate de tatăl său. Cheltuie enorm, cumpără mobilă și tablouri. Va închiria un apartament la hotelul Pimodan din insula Saint Louis. Extravagant, purta îmbrăcăminte costisitoare, organiza petreceri cu negrese sau prostituate și consuma narcotice.
Mama poetului deschide acțiune în justiție pentru constituirea tutelei, ca urmare a risipirii a jumătate din avere.
Îi va cunoaște pe Th. Gautier, Sainte Beuve, Victor Hugo. Scrie numeroase poeme. O întâlnește pe Jeanne Duval, o figurantă la teatru. Se va atașa de ea până la sfârșitul vieții.
Charles Baudelaire frecventează un mediu avansat politicește, interlop, scandalos, ce lansa ideile unui socialism creștin.
În 1845 publică „Un salon în 1845”, eseu ce va face din Baudelaire cel dintâi estetician al secolului său. Are o tentativă de sinucidere. O desemnează moștenitoare prin testament pe Jeanne Duval. După încercarea eșuată de sinucidere, l-a îngrijit mama sa, la reședința generalului Aupick. În urma unor neînțelegeri cu părinții, se stabilește la un hotel.
Opera literară
În 1846 tipărește „Un salon în 1846”. Este ales membru al Societății oamenilor de litere. În 1848 se află în rândurile revoluționarilor, îndemnând oamenii să-l împuște pe generalul Aupick. Va fi secretar de redacție la ziarul „La tribune nationale”. Traduce din engleză operele lui E.A. Poe.
În 1855 apare volumul său „Florile răului”, ce va marca un moment de răscruce în lirica și estetica universală. Se stârnește tumult în presă și viața artistică – i se intentează proces de calomnie. Baudelaire prevăzuse riscul acuzației de jignire adusă moralei religioase și publice. Interdicția „Florilor răului” survine pe 17 iulie, iar procesul are loc la 20 august 1857. Procurorul arată că Baudelaire, fiind o fire neliniștită, a zugrăvit viciul pentru a-l face cât mai odios. Sentința a respins delictul de ofensă adusă moralei publice și a moravurilor, lui Baudelaire impunându-i-se plata unei amenzi.
Publică 6 poeme în proză sub titlul „Poeme nocturne”.
În 1860 Baudelaire are o criză cerebrală. Publică articole în diverse reviste, fiind critic plastic, muzical și literar. Viziunea sa estetică depășește romantismul. Ideile sale de „modernitate” și „imaginație”, aplicațiile sale estetice privitoare la pictori (Delacroix, Guys), muzicieni (Wagner) și scriitori (Hugo, Gautier, Flaubert) întemeiază altă formă de critică. În 1861 apare ediția a doua din „Florile răului”. Publică studiul despre Richard Wagner. Situația sa financiară devine precară, iar simptomele sifilisului se agravează. Ministerul îi acordă o indemnizație.
Depunerea candidaturii sale în 1861 la Academia Franceză declanșează un scandal public. Sfătuit de Sainte Beuve se retrage. În 1864, obosit de viața pariziană și de creditori se mută la Bruxelles, unde va ține 5 conferințe la Cercul literar și artistic.
În 1865 este omagiat de poeții generației următoare: Stephane Mallarme, Paul Verlaine.
Agravându-i-se boala, apelează la opiu și chinină.
În 1866 apar volumele „Epavele” și „Mici poeme în proză sau spleen de Paris”. În timp ce vizita biserica Saint Loup din Namur, Charles Baudelaire are un atac apoplectic, urmat de instalarea lentă a paraliziei părții drepte și afazie totală, capacitatea de înțelegere rămânându-i intactă. Va fi internat într-o casă de sănătate din Bruxelles. Revine la Paris, însoțit de mama sa, bolnavă și ea și este internat la o clinică hidroterapeutică. Se stinge după o lungă agonie, sub ochii mamei sale, la 31 august 1867. Este înmormântat la cimitirul Montparnasse.
