Vivariul din Bacău se află pe str. Popa Şapcă, nr. 3, fiind unica expoziţie de acest gen din România şi singurul muzeu din ţară care creşte şi reproduce exponatele pe care le deţine.

Activitatea sa a început cu expunerea câtorva acvarii lângă un perete al expoziţiei de bază din Casa Cristoveanu. În acest loc, la data de 1 septembrie 1975, s-a inaugurat prima expoziţie de peşti exotici, iar ulterior, în noiembrie 1976, a fost organizată o expoziţie cu diferite specii de porumbei.

Doi ani mai târziu, este deschisă şi o expoziţie de păsări exotice. Vivariul din Bacău a luat naştere prin unirea celor două secţii, iar în anul 1981 a primit un nou sediu, situat în apropiere de Piaţa Centrală, imobil în care funcţionează şi în prezent.

Lucrările de modernizare ale vivariului au început în anul 1992, astfel că muzeul s-a extins, putând fi admirate mai multe expoziţii ce includ: peşti locali şi exotici, păsări cântătoare şi de ornament, porumbei, animale arboricole şi păsări de curte. De asemenea, secţia de păsări exotice a fost modernizată în anul 1995.

În ultima perioadă, vivariul a organizat şi expoziţii itinerare, în oraşele Suceava, Botoşani, Arad şi Piatra Neamţ.

Pe lângă rolul său educativ, Vivariul contribuie și la programe de conservare și cercetare, colaborând cu instituții de profil din întreaga lume. Aici, vizitatorii pot afla despre eforturile de conservare și importanța protejării biodiversității. Fiecare exponat este însoțit de panouri informative care detaliază caracteristicile specifice și rolul ecologic al fiecărei specii.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.