Alliwal North este un oraș în Africa de Sud situat pe râul Orange în provincia Eastern Cape. Oraşul Aliwal North este şi municipalitatea locală a Maletswai în districtul Joe Gqabi. Aliwal North a fost numit astfel ca un tribut adus lui Sir Harry Smith. Sir Harry Smith, guvernator al Coloniei Cape, a fondat în mod oficial oraşul Aliwal North în provincia Cape din Africa de Sud în anul 1850.
El a numit oraşul „Aliwal” pentru a celebra victoria sa în bătălia de la Aliwal în timpul Primului război Sikh din India în anul 1846, și „Nord”, în opoziție cu Aliwalul de Sud (în prezent numit Mossel Bay). Aliwal North este faimos şi pentru izvoarele sale termale.
Turiştii pot vizita parcul din centrul oraşului Aliwal North, Piaţa Juana Gardens. Acesta a fost numit după soția guvernatorului Smith care purta numele de Juana Maria de Los Dolores de Leon. Unul dintre primii coloniştii albi din zonă, Pieter Jacobus de Wet a construit o casă în apropiere Buffelsvlei în jurul anului 1828. Casa veche poate fi vizitată de turişti interesati.
Printre principalele atracţii ale oraşului Aliwal North sunt două izvoare minerale calde, ambele au concentrații extrem de ridicate de minerale și gaze. Izvoarele Thermal Resort, numite şi Aliwal Spa, sunt situate în zona municipală. Acest complex odată extrem de frumos şi de renumit pentru băile şi tratamentele sale a fost renovat şi deschis publicului. Centrul spa are bazine termale mari, inclusiv două pentru copii, precum și saune, o sală de sport și un bloc de tratament cu facilități pentru invalizi.
Există o serie de clădiri istorice ce merită o vizită, precum Muzeul Kerkplein și Grădina Amintirii, care include un fort britanic. Rezervația Naturală Buffelspruit se află în apropiere și oferă acces la o colecţie bogată de antilope, bivoli, animale libere într-o pășune pitorească.