Judeţul Vâlcea oferă câteva dintre perlele staţiunilor balneare din România, printre acestea numărându-se şi Băile Govora. Pentru mulţi, Govora a însemnat rezolvarea problemelor de sănătate, iar pentru toţi turiştii care au vizitat-o a reprezentat o experienţă unică.

Situată în depresiunea subcarpatică a zonei central-vestice a ţării, orașul-stațiune se află la circa 21 de km de reşedinţa judeţului Vâlcea, Râmnicu Vâlcea. Amplasată la o altitudine de circa 380 de metri, topografia fiind una caracteristică zonei deluroase, zona este puternic împădurită cu brad, salcâm, fag şi stejar.

Baile Govora1

Aflat în centrul staţiunii Govora, parcul balnear este opera arhitectului peisagist Emil Pinard, un maestru al compoziţiilor decorative, reunind diverse planuri de parcuri şi grădini în acest ecosistem unic.

Parcul cuprinde o serie de categorii de foioase şi conifere care îi conferă acestei zone balneare un aer special, plimbările pe aleile acestei grădini oferind sentimente unice, senzaţii pe care doar o monumentalitate a naturii le poate oferi.

Bazele staţiunii Băile Govora au fost puse cu circa 140 de ani în urmă, personalităţi istorice marcante, precum I.C Brătianu şi N.P. Zorileanu, făcând din această zonă, anonimă pe atunci, una dintre cele mai căutate staţiuni care oferă remedii pentru afecţiunile reumatismale şi ale aparatului respirator.

La evoluţia staţiunii şi-au adus aportul şi renumitul inginer Anghel Saligny şi Le Bochet, renumit şi prestigios geolog francez al vremii, personalitate care a scos în evidenţă proprietăţile curative ale apelor din zonă.

imagine-din-baile-govora-judetul-valcea.jpg

Încetul cu încetul, s-a construit baza de tratament în jurul acestor izvoare de apă minerală, staţiunea balneară dezvoltându-se încet, dar sigur. În plus, graţie amplasamentului strategic, sub ocrotirea falnicilor Carpaţi, clima este de tip continental-moderată, veri plăcute şi răcoroase şi ierni blânde şi slabe în precipitaţii. Deşi este asaltată de turişti pe timpul verii, baza de tratament este deschisă şi iarna.

Staţiunea balneară Băile Govora posedă izvoare de apă bogate în iod, brom, sodiu, clor şi sulf, ideale în tratamentele externe pentru afecţiunile reumatismale, negrul fiind culoarea specifică acestor ape.

Pentru curele interne, se folosesc izvoarele cu un puternic aport hipoton, abundând în calciu şi magneziu. În plus, pentru afecţiunile reumatismale se foloseşte şi nămolul cu proprietăţi curative adus fie de la Ocnele Mari, fie din imediata apropiere a staţiunii.

Apele minerele, precum şi mediul oferit de parcul balnear fac din staţiunea Băile Govora o destinaţie ideală pentru cei care suferă de rinite, sinuzite, faringite, astm bronşic, bronşite şi alte afecţiuni ale aparatului respirator inferior.

O altă categorie de afecţiuni, precum artroze, spondiloze, tendonite, periartrite, afecţiuni neurologice, disfuncţii endocrine, cardiovasculare, digestive şi urinare putând fi ameliorate în urma tratamentelor de specialitate.

bulevard-din-baile-govora-judetul-valcea.jpg

Această staţiune dispune de câteva complexe moderne de tratament balnear, oferind următoarele posibilităţi de tratament: înfolieri şi alte tratamente pe bază de nămol curativ, electroterapii, băi cu ape sulfuroase şi iodate. În plus, în partea de nord a staţiunii, este amplasat sanatoriul pentru copiii care suferă de afecţiuni respiratorii sau reumatismale.

Oraşul-staţiune Băile Govora se doreşte a fi o minunată atracţie pentru zecile de mii de turişti care vin aici pentru tratament sau pentru relaxare. Staţiunea oferă nenumărate posibilităţi de a petrece timpul liber, numeroasele baruri, discoteci şi terenuri de fotbal şi tenis oferind câteva alternative de a petrece timpul rămas între şedinţele de tratament.

Plimbările de seară sunt adevărate delicii, deoarece parcul oferă sentimentul unei plimbări printr-o pădure luxuriantă. În plus, orăşelul este destul de modern, oferind spaţii comerciale suficiente, bănci, săli de conferinţă, farmacii şi un muzeu de arheologie.

zona-centrala-din-baile-govora-judetul-valcea.jpg

Dacă suferiţi de o afecţiune din cele enumerate mai sus şi v-am convins să vizitaţi Govora, trebuie să ştiţi câteva detalii referitoare la această destinaţie. Aveţi posibilitatea să ajungeţi în Băile Govora atât cu maşina, cât şi cu trenul, toate garniturile feroviare de pasageri oprind în gara oraşului.

Dacă alegeţi să veniţi cu maşina, din Râmnicu Vâlcea o luaţi pe drumul naţional 67. Dli.ro vă recomandă să vă deplasaţi cu maşina, dacă acest lucru este posibil, zona din jurul staţiunii meritând să fie vizitată.

Împrejurimile abundă în obiective turistice, circa 300 de vestigii artistice şi istorice fiind situate în zonă. Amintim aici complexul Măldăreşti şi cadrurile arheologice de la Costeşti şi Slătioara.

baile-govora-judetul-valcea.jpg

La mică distanţă de staţiune este amplasată Mănăstirea Govora, aceasta datând din secolul al XV-lea. Pe potecile din împrejurul mănăstirii Govora, se poate ajunge la Mănăstirea Dintr-un Lemn şi Mănăstirea Surpatele. Tot în apropierea oraşului, este situată mănăstirea Hurezu, ctitorită de Constantin Brâncoveanu.

Ţinând cont de multitudinea obiectivelor care sunt amplasate în zonă, dli.ro vă recomandă să achiziţionaţi o hartă turistică a zonei, astfel încât să vă drămuiţi timpul şi eforturile pentru a vizita tot ce merită văzut. În acest sens, cum ajungeţi în staţiune, consultaţi centrul de informare turistică, aflat în staţiune.

Băile Govora fac parte din trioul perlelor balneare ale Vâlcei, alături de Băile Olăneşti şi Călimăneşti-Căciulata, oferind suferinzilor cure de tratament care le va ameliora afecţiunile, iar turiştilor o monografie autentică a tot ce a însemnat trai şi cultură românească.

Stațiunea a fost apreciată de-a lungul timpului nu doar de români, ci și de oaspeți străini, datorită calităților curative ale apelor și frumuseții naturale a zonei. Pe lângă tratamentele balneare, Băile Govora oferă facilități pentru sporturi, spa și wellness, transformând fiecare vizită într-o experiență rejuvenantă și relaxantă.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.