Daca pana acum am crezut ca bancile din intreaga lume sunt invaluite intr-un soi de seriozitate, specific lor, trebuie sa aflam ca, in Londra, exista o banca poreclita „Batrana doamna din Threadneedle Street”, denumire ce pare ca provine de la o caricatura a lui James Gillray. Este vorba, bineinteles, de Banca Angliei ce a fost fondata in anul 1694, inainte chiar ca James Gillray sa-si creeze caricatura (1797). Prin fondarea acestei banci s-a dorit punerea la dispozitie a unui mijloc practic prin care oamenii puteau sa imprumute, desigur, respectand cerintele acelor vremuri. Banca Angliei, care este, totodata, un edificiu istoric important, a stat multa vreme la dispozitia guvernului.
De asemenea ideea infiintarii acestei banci i-a apartinut bancherului scotian, de altminteri, extrem de bogat, pe nume William Paterson. Acesta a fost primul guvernator al Bancii Angliei. Numai ca Banca Angliei nu s-a nascut doar din ideea unui singur om, fiind nevoie si de interventia lui sir John Houblon, membru al unei familii hughenote. Un aspect interesant este acela ca, incepand cu anul 1708, banca s-a bucurat de un virtual monopol de emitere a bancnotelor, ulterior, mai precis in anul 1734, construindu-si propria cladire in care avea sa functioneze, pe strada Threadneedle, dupa ce, initial, Banca Angliei isi avusese sediul in cateva birouri inchiriate.
Si bineinteles ca noua cladire era exact asa cum isi doreau angajatii: comoda si spatioasa. Insa, de-a lungul anilor, cursul istoriei Bancii Angliei avea sa ia turnuri cu adevarat anevoioase, atat edificiul, cat si institutia in sine fiind puse la grea incercare. De pilda, in anul 1780, rasculatii, in fruntea carora se afla lordul Gordon, au incercat sa ocupe banca, doar ca planurile lor au fost de indata rasturnate de o militie adunata ad-hoc, precum si de voluntari.
Ceea ce este cu adevarat ridicol, sau poate doar interesant, este faptul ca militia si voluntarii au aparat Banca Angliei confectionandu-si gloantele din calimari de cerneala topite. A fost nevoie de acest eveniment nefericit pentru ca masurile de securitate sa fie sporite, astfel ca, de atunci pana in anul 1973, o garda militara permanenta a fost instalata in cladire, de unde si zicala „la fel de sigur ca banca Angliei”. Insa forma constructiei pe care astazi o putem admira cu totii nu era aceeasi cu cea din anul 1788. Atunci, reputatul arhitect sir John Soane a luat decizia, de altfel, inspirata de a demara un program masiv de reconstructie, lucrarile finalizandu-se intr-un magnific edificiu, ridicat in stil neoclasic.
Iarasi, un aspect interesant este ca, din motive de securitate, cladirea nu avea ferestre. Banca Angliei, de asemenea, avea sa fie extinsa si in perioada interbelica de catre sir Herbert Baker. Motivul acestei decizii era legat de numarul mare de angajati. Cu alte cuvinte, s-a impus extinderea imediata a bancii, cu atat mai mult cu cat si institutia propriu-zisa crescuse. De pilda, unul dintre angajatii loiali si deopotriva cunoscuti a fost Kenneth Grahame, care a lucrat in banca pana in anul 1908 si care a scris romanul clasic pentru copii Vantul prin salcii.
Pe de alta parte, nu putem sa nu-i amintim si pe clientii faimosi ai Bancii Angliei, printre acestia numarandu-se Sarah, ducesa de Marlborough, precum si lordul Nelson. Numai ca, pe la sfarsitul secolului al XIX-lea, banca nu a mai administrat in nici un fel fonduri particulare, devenind banca guvernului. In prezent, asa cum era si normal, sarcinile Bancii Angliei sunt pe cat de importante, pe atat de numeroase. Trebuie, spre exemplu, sa pastreze in totala siguranta bogatia statului, ce se afla in lingourile de aur. Pentru turistii interesati de aceasta cladire, trebuie sa mentionam ca istoria bancii este relatata pe larg in muzeul sau, acesta fiind inaugurat de insasi Regina Marii Britanii, in anul 1988.
