Biserica Evanghelică din Bistriţa este una din clădirile-simbol ale oraşului. Se află în centrul reşedinţei judeţului Bistriţa-Năsăud şi reprezintă un monument arhitectural care face trecerea de la stilul gotic la Renaştere.
Biserica a fost ridicată pe temelia unui lăcaş de cult pe care primii colonişti l-au construit. Primul paroh menţionat în documente a fost cel numit “Johannis plebănuş de Bystricia”, al cărui nume apărea în registrele în care erau scrişi cei care plăteau dijmele papale.
Ideea ridicării unei biserici a venit ca urmare a dezvoltării economice din această zonă. Regina Elisabeta le-a oferit câteva privilegii bistriţenilor, iar activităţile meşteşugăreşti au început să aibă un succes mai mare.
Biserica Evanghelică din Bistriţa a fost ridicată în secolul al XIV-lea, mai exact la jumătatea acestuia. Construcţia a fost prevăzută cu trei nave, cu un cor poligonal şi cu două turnuri aşezate într-o parte şi în cealaltă a intrării principale.
Primele modificări efectuate la edificiu au avut loc două secole mai târziu, când peretele nordic al corului a fost mărit şi când planul bisericii a fost reconstituit în stil gotic. Cele trei nave sunt, astfel, despărţite de câţiva stâlpi octogonali şi aceştia, la rândul lor, iau formă cilindrică după ce se refac bolţile, în acelaşi secol.
De asemenea, atât în biserică, cât şi în cimitir, au fost ridicate câteva capele şi altare în memoria unor sfinţi. Exemplu este altarul ridicat în anul 1499, închinat Sfinţilor Apostoli Petru şi Pavel.
Într-o altă lucrare de cosntrucție, Bisericii Evanghelice din Bistriţa i se adăuga o incintă de zid, precum şi un turn de apărare, de unde se putea supraveghea întregul oraş. Însă ridicarea acestui turn a însemnat prăbuşirea turnului nord. În locul lui, a fost construit un turn cu o scară în spirală, prin care se asigura accesul în turnul cel nou.
Biserica a avut şi un turn care a fost, mai întâi, ridicat în afara ei şi abia apoi legat de restul clădirii. Acesta nu era proprietatea lăcaşului de cult, ci a oraşului care îl folosea pe post de punct de pază – locul oferea o privelişte bună asupra oraşului, iar evenimente ca incendiile puteau fi observate mult mai uşor de aici.
A fost ridicat şi un turn cu ceas care a ars şi apoi a fost înlocuit cu cel care este folosit şi în momentul actual. Acestea nu au fost singurele lucrări de refacere sau reconstruire de care Biserica Evanghelică a beneficiat – tot timpul s-a găsit câte ceva de schimbat.
În anul 2008, Biserica Evanghelică din Bistriţa a luat foc, iar schelele din lemn de brad care erau puse în vederea renovării turnului au făcut ca flăcările să se extindă rapid. În nicio jumătate de oră, acoperişurile turnului mare şi cele ale turnurilor mici au ars complet.
Se pare că incendiul a fost iscat de trei copii, care căutau fier vechi. Parohia Evanghelică a demarat imediat un proiect de refacere a edificului, proiect susţinut şi de câteva organizaţii non-guvernamentale.
Biserica Evanghelică din Bistriţa păstrează încă elemente care fac tranziţia de la gotic la Renaştere. Printre ele, se numără uşile de lemn care, astăzi, se află la parterul turnului bisericii. Elemente gotice sunt băncile magistrului Gheorghe şi a meşterului Anton, dar şi dulapul sacristiei.
Stranele din biserică aparţin stilului renascentist, fiind realizate în secolul al XVI-lea şi având ca ornamente intarsii geometrice. Alte elemente deosebite sunt orga în stil rococo şi altarul baroc, donat de Johann Klein von Straussenburg, judele cetăţii Bistriţei.
Biserica Evanghelică din Bistriţa dispune şi de un muzeu de mici dimensiuni, aflat la parterul turnului. Aici, se află diverse obiecte de valoare pentru această religie, iar printre piesele care ies în evidență, se numără pietrele funerare ale senatorilor Andreas Umend şi Thomas Krestschmer, realizate cu multă măiestrie de meşterii secolului al XVI-lea.
Pe lângă valoarea sa spirituală și arhitecturală, Biserica Evanghelică a servit de-a lungul timpului ca un centru comunitar important pentru locuitorii din Bistrița, adăpostind evenimente religioase și culturale care au întărit legăturile comunității.
Recent, eforturile de restaurare și conservare au asigurat că biserica își păstrează frumusețea și importanța istorică, permițându-le vizitatorilor nu doar să admire, dar și să înțeleagă profunzimea și complexitatea istoriei locale.
