Burj Al Arab reprezinta unul dintre cele mai luxoase si mai moderne hoteluri de lux din intreaga lume, acesta fiind amplasat in Dubai, Emiratele Arabe Unite. Hotelul care este in forma unei panze de nava care se afla in mers este amplasat pe o insula artificiala de 280 de metri si are o inaltime de 321 de metri, fiind astfel si printre cele mai inalte hoteluri din intreaga lume.

Burj Al Arab1

Arhitectul care a proiectat si construit aceasta minunata cladire este  Tom Wright, cel care a declarat ca si Emiratele Arabe Unite trebuie sa aiba un monument specific, asa cum Sydney are Opera House, iar Paris Turnul Eiffel. Cladirea a inceput sa fie construita in anul 1994, iar cinci ani mai tarziu, in 1999, aceasta a fost deschisa oficial.

Burj Al Arab este o cladire care se remarca atat prin luxul de care da dovada, cat si prin design-ul arhitectural. Astfel, aflandu-se la 80 de metri in larg, pe o insula artificiala, inginerii si cei care au construit cladirea au fost nevoiti sa introduca pironi din beton la o adancime de 230 de metri in nisip. Apoi, in jurul acestor pironi, s-a construit o fundatie sub forma de fagure de miere pentru a evita eroziunea si prabusirea intregului hotel. Din cei cinci ani de constructie, trei au fost rezervati construirii acestei insule si a fundatiei, dupa care cladirea propriu-zisa a fost construita in mai putin de trei ani. Este o constructie la care s-au folosit peste 70.000 de metri cubi de beton si 9.000 de tone de otel.

Burj Al Arab11

Burj Al Arab din Dubai are 60 de etaje si 18 lifturi si detine, in acest moment, 202 apartamente, iar cel mai mic are o suprafata de 169 de metri patrati, iar cel mai mare apartament din acest hotel de lux are 790 de metri patrati.  Avand la dispozitie un apartament asa de mare, sa fiti siguri ca si preturile sunt pe masura, si astfel o noapte in Burj Al Arab poate sa coste intre 1.000 si 27.000 de dolari. Se spune ca Burj Al Arab este un hotel de sapte stele, insa daca mergi la receptia hotelului iti va spune ca este de cinci stele.

Burj Al Arab111

Unul dintre cele mai cunoscute restaurante din aceasta cladire este  Al Muntaha care are o vedere impresionanta asupra intregului Dubai. Daca nu va place sa fiti la inaltime, atunci poate va place sa fiti printre pesti, unde un acvariu cu 35.000 de metri cubi de apa va va incanta privirea atunci cand savurati masa la restaurantul  Al Mahara.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.