Castelul Chapultepec din Mexic sau Castillo de Chapultepec, situat pe dealul si in parcul cu acelasi nume, este un edificiu istoric construit dupa anul 1780, la ordinul viceregelui Bernardo de Galvez. Termenul de “chapultepec” vine din “chapoltepec”, si anume din limba aztecilor, si inseamna “la dealul lacustei”. Initial, constructia a servit ca o casa de tara pentru insusi viceregele, in timp a devenit insa resedinta conducatorilor Mexicului. De fapt, dealul Chapultepec a fost un loc special pentru toti imparatii azteci, cu atat mai mult cu cat localnicii considerau ca acolo exista o caverna care e a doua intrare, dupa cea din orasul Mitla, spre lumea de dincolo.
Inginerul Francisco Bambitelli a inceput sa inalte castelul, iar dupa ce acesta a plecat in Havana, capitanul Manuel Augustin Mascaro a preluat proiectul de constructie. In timpul lui, lucrarile au fost grabite. Apoi, dupa ce castelul a fost construit in intregime, capitanul Mascaro a fost acuzat de opozanti ca ar fi construit de fapt o fortareata prin care isi arata rebeliunea impotriva Coroanei Spaniole. Acesta a murit subit, speculandu-se ca ar fi fost otravit, desi nu au existat dovezi concrete in acest sens. Astfel, dupa moartea capitanului, castelul a fost scos la licitatie, suma de pornire fiind aceeasi cu a ridicarii constructiei. Nu s-au gasit insa vanzatori.
In acest rastimp, viceregele Juan Vicente de Guemes Pacheco de Padilla y Horcasitas isi exprima dorinta de a face din castel Arhiva Regatului, insa nu s-a intamplat astfel. In fine, in cele din urma, castelul a devenit scoala militara in 1833, deoarece in timpul Razboiului Mexican de Independenta, cuprins intre anii 1810-1821, castelul a fost complet abandonat. In consecinta, au fost construite alte cateva camere la al doilea etaj, la ordinul presedintelui Miguel Miramon care era absolvent al Academiei Militare.
In timpul invaziei americane, mai exact in anul 1864, imparatul Maximilian de Habsburg a decis sa faca din castel resedinta sa. Maximilian a spus ca dealul Chapultepec este unul dintre cele mai frumoase locuri din Mexic si peisajele pe care castelul le poate oferi sunt formidabile. Imparatul si Imparateasa Carlota si-au dorit un camin pe placul lor, amenajat dupa propriile dorinte. In acest sens, au fost angajati cativa arhitecti europeni, dar si din tara. Cum castelul arata mai mult ca o fortareata pe acel deal, arhitectii trebuiau sa-i dea o nota mai calda, apropiata unui camin si nu neaparat unei cladiri care impune si atat. Astfel, arhitectii au urmat stilul neoclasic, in nuante calde, dar impunatoare.
In acelasi timp, Imparateasa Carlota si-a dorit si amenajarea unei gradini pe acoperisul castelului, asa ca Wilhelm Knechtel a fost desemnat cu indeplinirea acestei sarcini. Totodata, imparatii si-au dorit ca noua resedinta sa aiba si un bulevard care sa faca legatura cu orasul, in stilul bulevardului Champs-Elysees din Paris, Franta. De fapt, in istoria Mexicului, aceasta dorinta este interpretata ca fiind una excentrica, in conditiile in care castelul avea deja o pozitie impunatoare si nu era nevoie de alte “artificii”. Imparatul Maximilian I al Mexicului ar fi spus ca numai asa locuitorii vor simti ca el se afla printre ei.
Dupa ce Al doilea Imperiu Mexican a cazut in 1867, Castelul Chapultepec a fost iarasi uitat. Cu toate acestea, palatul a functionat timp de cinci ani ca Observator. In anul 1882, in timpul presedintelui Porfirio Diaz, au fost facute diferite schimbari in ceea ce priveste structura. De fapt, asa cum se mentioneaza si in documentele din acea perioada, fiecare imparat sau presedinte si-a dorit ca palatul sa-i fie resedinta, prin urmare, a crezut de cuviinta ca edificiul are nevoie de imbunatatiri sau de camere auxiliare.
De pilda, Francisco I Madero, Plutarco Elias Calles, Pascual Ortiz Rubio, Alvaro Obregon sunt doar cativa dintre presedintii care au crezut astfel. In 1939, la 3 februarie, presedintele Lazaro Cardenas a decis, printr-un decret, sa transforme Castelul Chapultepec in Muzeul National de Istorie. Sub aceasta denumire, muzeul a fost deschis in anul 1944 si niciun alt conducator nu a mai locuit pe acel deal, in castelul Chapultepec. In prezent, Muzeul National de Istorie nu se mai numeste astfel, ci Muzeului National de Cultura. In acest fel, accesul turistilor se face mult mai usor.
Pe langa faptul ca a fost timp de secole un simbol al orasului Mexic si al istoriei, Castelul Chapultepec este, totodata, o modalitate pentru turisti de a vedea cum traiau conducatorii mexicani, ce tip arhitectural preferau acestia si, mai ales, cat de adanc si-au lasat amprenta in zidurile edificiului.
De asemenea, Castelul Chapultepec este singurul castel din nordul Americii care a gazduit vreodata imparati, acesta fiind si motivul pentru care, in fiecare an, se inregistreaza recorduri noi in ceea ce priveste numarul turistilor. La acestea au contribuit si alegerea castelului ca platou de filmare de catre directori de film care au facut istorie, precum Baz Luhrmann. O buna parte din scenele filmului Romeo si Julieta au fost filmate in Castelul Chapultepec.