Catedrala Durham sau Catedrala lui Hristos, a Fecioarei Maria si a Sfantului Cuthbert din Durham se afla in orasul cu acelasi nume, din nord-estul Angliei. Unul dintre primele edificii importante care infatiseaza intocmai arhitectura normanda, catedrala este, de mai multe ori, cel mai relevant exemplu dat in sustinerea trasaturilor specifice acestui tip de arhitectura. Tocmai de aceea, Catedrala Durham a fost adaugata in randul monumentelor mondiale, alaturi de Castelul Durham din apropierea edificiului religios. Catedrala a fost intemeiata in anul 1093, iar, cu toate acestea, a ramas una dintre cele mai frumoase constructii din nord-estul Angliei, dar si un centru religios activ in cadrul Bisericii Anglicane. De fapt, acest lucru se datoreaza si conservarii asupra careia nu cade absolut niciun repros. Si totusi, episcopia din Durham dateaza inca din perioada diocezei de Lindisfarne, infiintata de Sfantul Aidan, in anul 635, la indemnul lui Oswald de Northumbria, peste multi ani construindu-se si catedrala.

Turistii trebuie sa stie ca in catedrala se se afla relicvele Sfantului Cuthbert din Lindisfarne, capul Sfantului Oswald din Northumbria si ramasitele Venerabilului Bede. Acestea se afla printre motivele pentru care atatia credinciosi viziteaza impresionanta constructie, caci, de pilda, o alta atractie turistica este constituita de faptul ca aici, gasim trei copii Magna Carta, dar si unele dintre cele mai vechi carti din Anglia. Asa cum probabil v-ati si imaginat, Catedrala Durham are o pozitie strategica, veghind asupra imprejurimilor, mai precis de deasupra Raului Wear. A avut, deci, o importanta militara si religioasa deosebita. Motivul pentru care s-a construit a fost acela de a servi drept resedinta Episcopului de Durham., chiar daca s-au vehiculat numeroase legende, despre care vom discuta mai incolo.

Inconjurata de privelisti foarte frumoase, catedrala adaposteste in fiecare zi, exceptand in zilele de luni, cantecele corului. Turistii nu se dau in laturi nici de la vizitarea Turnului ce are 66 metri, acestia trebuind sa urce 325 de trepte pana in varf. Privelistea ce urmeaza efortul merita sa facem un fel de concesie fata de puterile noastre.

De-a lungul timpului, Episcopii ce isi aveau resedinta in Catedrala Durham din Anglia erau considerati printi-episcopi, acestia avand o influenta foarte mare in deciziile Bisericii Anglicane si nu numai. Ba chiar, acest scaun este al patrulea ca importanta in ierarhia Bisericii din Anglia. Episcopia din Durham a functionat pana in 664, caci a fost mutata la York. A fost nevoie de mai mult de 10 ani pentru ca Episcopia sa fie reinstalata la Durham. De fapt, acest lucru a fost posibil datorita Arhiepiscopului de Canterbury care a dorit cumva sa se pastreze traditia, numai astfel, considera el, putand exista o coerenta in ceea ce privea asezarea ansamblurilor religioase. In sfarsit, Catedrala Durham avea sa fie construita dupa o serie de evenimente nefericite, printre care si repetatele incursiuni in forta ale vikingilor. Acestea au obligat retragerea calugarilor. Se spune ca acestia au urmat doua servitoare ce cautau o vaca maronie pentru muls. Cum plecasera din fata furiei incursiunilor straine, luasera cu ei si ramasitele Sfantului Cuthbert. In cele din urma, dupa un mers extenuant, au ajuns pe unul din malurile Raului Wear. Au pus cosciugul in care se aflau relicvele Sfantului si, din acel moment, nu l-a mai putut misca din loc, ca si cum pamantul l-ar fi tinut locului. Acesta a fost semnul care le-a aratat calugarilor ca noul lacas trebuie sa fie ridicat tocmai in acel loc. Si totusi, nu putem ignora faptul ca acel loc avea o pozitie strategica foarte buna, intrucat se afla pe unul dintre malurile Raului Wear.

Mai mult decat atat, se bucura si de protectia lui Earl de Northumberland. Si cum Episcopul de atunci, Aldhun, se bucura, la randul lui, de sprijinul familiei Earl, putem considera ca acesta a fost unul dintre motivele pentru care impresionanta constructie s-a ridicat acolo. Acestea ne fac sa credem ca celelalte spuse nu sunt intocmai veridice, desi sunt sustinute si de alte legende ce au o stransa legatura cu ele si nu numai. Spre exemplu, strada ce incepe de undeva de la Bailey si care trece prin fata turnurilor de est ale catedralei se numeste Aleea Vacii Maro. Putem, deci, considera ca prima legenda este sustinuta de acest lucru. Oricum, calugarii au crezut ca primul lucru pe care trebuie sa-l faca este sa protejeze relicvele Sfantului Cuthbert. Tocmai de aceea, acestia au ridicat un fel de lacas provizoriu din lemn, pentru a adaposti ramasitele Sfantului. Abia apoi, cosciugul a fost mutat intr-un alt loc mult mai sigur, construit tot din lemn, mai precis in Biserica Alba. Aceasta constructie din lemn a fost inlocuita cu alta, denumita tot Biserica Alba.

Catedrala Durham din Anglia a fost intemeiata, asa cum spuneam mai inainte, in anul 1093 in timpul primului Episcop, William de Saint Carilef. Din nefericire, acesta nu a supravietuit pana la finalizarea propriu-zisa a lucrarilor deja incepute, asa ca celelalte responsabilitati i-au revenit succesorului sau, Ranulf Flambard. In fine, catedrala este o adevarata capodopera a arhitecturii, indeosebi datorita tavanului boltit. Acesta, ca si celalalte elemente, are vagi nuante ale arhitecturii gotice franceze, insa stilul predominant este normand, respectiv apartine arhitecturii romanice. In secolul al XIII-lea se ridica unul dintre cele mai frumoase obiective turistice ale catedralei, si-anume Capela celor Noua Altare.

Incepand cu anul 1650, Catedrala Durham a fost folosita ca inchisoare pentru prizonierii de razboi, cum ar fi cei scotieni capturati in urma Luptei de la Dunbar (3 septembrie 1650). Dupa incercarile prin care a trecut catedrala, in anul 1986 a devenit Patrimoniu Mondial, in prezent fiind una dintre cele mai vizitate lacase sfinte din nord-estul Angliei. Tot aici s-au filmat si cateva scene din seria Harry Potter, dar si din Elizabeth, cu Cate Blanchett in rolul principal.

answear.ro%20

LĂSAȚI UN MESAJ