Masivul Kilimanjaro, cel mai înalt munte din Africa cu cei 5.895 de metri, este format din 3 mari stratovulcani inactivi. El nu este un munte în adevăratul sens al cuvântului, fiind un stratovulcan gigantic care a început să se formeze acum aproximativ 1 milion de ani în urmă.
Există mai multe teorii cu privire la cum a dobândit acest nume. Una dintre cele mai vehiculate este cea a unui amestec de cuvinte în limbile Swahili (Kilima înseamnă munte) și KiChagga (Njaro ce se poate traduce drept alb sau albeață).
Kilimanjaro se află în estul Africii, în Parcul Național Kilimanjaro. Kilimanjaro este format din trei conuri vulcanice: Kibo este vârful, Mawenzi la 5149 și Shira la 3962 de metri. În timp ce celelalte două formațiuni vulcanice nu mai sunt active, ceea ce înseamnă că acestea au șanse foarte scăzute să erupă din nou, Kibo se află doar în stare latentă astfel încât există posibilitatea ca acesta să erupă din nou.
Estimările arată că ultima erupție majoră a avut loc acum 360.000 de ani, cu toate că activitatea vulcanică a fost înregistrată în urmă cu doar 200 de ani. Chiar dacă Kibo este inactiv, gaze sunt emise în crater, provocând mai multe prăbușiri și alunecări de teren.
Chiar dacă numele Kilimanjaro își are originea în cuvântul KiChagga ce denumește „alb”, acesta este din ce în ce mai puțin alb. În timp ce încă mai este acoperit cu calote glaciare și ghețari la nivelurile mai înalte, încălzirea globală determină o schimbare rapidă a climatului iar oamenii de știință se așteaptă ca renumita gheață de pe Kilimanjaro să dispară undeva între 2022 și 2033.
Undeva la 30.000 de oameni urcă pe Kilimanjaro în fiecare an iar aproximativ trei sferturi ajung și în vârf. Este o urcare relativ sigură iar cei care nu reușesc să ajungă până în vârf întâmpină probleme legate de altitudine sau de vremea rea. Temperaturile de pe vârf pot ajunge la -18 grade Celsius iar dacă vântul bate cu putere se poate ajunge la situații cu adevărat periculoase.
Se poate urca pe tot parcursul anului, dar iarna ploioasă face ca vara și începutul toamnei să fie momentele cele mai căutate pentru urcat.
Kilimanjaro are 5 rute ce permit ajungerea pe vârf: ruta Marangu, ruta Machame, ruta Rongai, ruta Lemosho și nu în ultimul rând, ruta Mweka. Cele mai populare sunt rutele Machame și Lemosho, acest lucru datorându-se faptului că pe acolo se găsesc cele mai frumoase peisaje. Cea mai ușoară rută este Marangu, până la urcarea finală dificilă de pe marginea craterului.
În 1861, ofițerul german Carl Claus von der Decken și geologul britanic Richard Thornton au făcut o primă încercare de a urca pe Kibo, dar au fost nevoiți să se întoarcă la o altitudine de 2.500 de metri. Anul următor Von der Decken a mai făcut o încercare alături de Otto Kersten dar au ajuns doar până la o altitudine de 4.280 de metri.
În 1887, în timpul primei sale încercări de a urca pe Kilimanjaro, profesorul german de geologie Hans Meyer a ajuns până la baza vârfului Kibo, dar nu era echipat corespunzător pentru a face față zăpezii și gheței, motiv pentru care a fost nevoit să se întoarcă.
Pe 5 octombrie 1889, Meyer, alături de un cercetaș local și de austriacul Ludwig Purtscheller au fost primii care au ajuns pe vârf. Ei au fost primii care au confirmat faptul că în vârful lui Kibo se află un crater. La acea vreme craterul era umplut cu gheață.
Pentru cei care doresc să ajungă pe vârf este recomandată o urcare înceată pentru a crește timpul de aclimatizare și pentru a maximiza șansele de a duce la capăt traseul. Pentru a evita răul de altitudine, ar trebui acordate măcar 5 nopți (de preferat chiar mai multe) pentru urcat. În fiecare an câteva persoane mor din cauza diferențelor de altitudine.
Kilimanjaro cuprinde o mare varietate de ecosisteme, ce includ o junglă tropicală, o savană, deșert, păduri montane, plante subalpine și o zonă alpină.
Aici se găsește și o mare varietate de tipuri de păduri care sunt casă la mai mult de 1200 de tipuri de plante. Pădurile Montane Ocotea apar pe versantul sudic umed. Pădurile Cassipourea și Juniperus cresc pe versantul nordic uscat. Păduri subalpine ce se găsesc la altitudini de 4.100 de metri sunt pădurile întâlnite la cea mai mare altitudine din Africa.
O caracteristică a pădurilor de pe Kilimanjaro este lipsa unei zone cu bambus, care apar în toți ceilalți munți înalți din Africa de est, unde nivelul ploii este la același nivel. Deoarece nu există o zonă cu bambus, oferta de hrană pentru animale este una limitată.
Chiar și în aceste condiții există o serie de specii care se dezvoltă fără probleme în zonă. Maimuțele albastre, care de fapt nu sunt albastre, ci gri sau negre cu un gât alb, se adună în pădurile de pe ruta Rongai. Babuinii, mangustele, leoparzii și porcii se găsesc din abundență.
Există și bursuci și furnicari africani, dar vizitatorii rareori ajung să vadă aceste animale nocturne. Galagoul african (o primată mică) care este la rândul său o creatură nocturnă poate fi mai ușor auzit decât văzut.
