Muzeele sunt clădiri și instituții foarte importante, pentru că păstrează tot felul de obiecte care au legătură cu civilizația umană, în general. Ele sunt deschise publicului și au un rol educativ, prin intermediul lor vizitatorii putând afla sau vedea tot felul de lucruri neștiute până acum despre anumite domenii. Muzeele din prezent sunt împărțite pe anumite categorii, cum ar fi artă, arheologie, folclor, istorie naturală, știință etc. Dar iată care sunt cele mai importante muzee din lume:

Muzeul Luvru

muzeul luvru

Muzeul Luvru (Mousee du Louvre) este cel mai vizitat muzeu din lume. Este cel mai mare muzeu de istorie și artă al Franței și se găsește în Paris, în fostul palat regal Luvru. Obiectele și artefactele de origine franceză de aici cuprind o istorie care începe de la Dinastia Capețienilor și până în prezent. De asemenea, se găsesc și lucruri de la Europa Occidentală până în Orientul Apropiat. Printre cele mai importante obiecte de aici, se numără Mona Lisa sau Gioconda a lui Leonardo da Vinci, Venus din Milo și tabloul “Libertatea conducând poporul” a lui Eugene Delacroix. 

Muzeele Vaticane

muzeele vaticane

Muzeele Vaticane (Musei Vaticani) fac și ele parte dintre cele mai importante muzee ale lumii, având ca atracție principală Capela Sixtină a lui Michelangelo. Aici, se găsesc zece muzee (Muzeul de artă sacră, Muzeul de artă profană, Muzeul artei religioase moderne, Muzeul Pio-Clementin, Muzeul Charamonti etc). Vizitatorii pot admira lucrări ale unor artiști ca Raphael, Caravaggio sau Botticelli, dar și colecții ale Bisericii Romano-Catolice. Cei de la Vatican țin muzeele deschise gratis pentru vizitatori în fiecare ultimă duminică a lunilor.

Muzeul Britanic

british musseum

Muzeul Britanic (British Museum) este unul din cele mai vechi muzee din lume, fiind inaugurat în anul 1753. Poate cel mai important obiect de aici este Piatra din Rosetta, un monument de mici dimensiuni cu caracter comemorativ, specific antichității.

Este una dintre cele mai importante descoperiri arheologice, pentru că a fost descoperită metoda traducerii scrierii hieroglifice cu ajutorul ei. British Museum are mai mult de 13 milioane de obiecte și artefacte, dispuse în 94 de galerii. Intrarea în acest muzeu este gratuită, doar când se desfășoară vreo expoziție temporară fiind percepută o taxă.

Muzeul American de Istorie Națională

muzeu national

Muzeul American de Istorie Națională (American Museum of Natural History) din New York este inclus pe lista celor mai importante muzee din lume. Este alcătuit din 25 de clădiri cu 46 de săli de expoziție și are peste 30 de milioane de specii de plante, care însă nu pot fi expuse tot timpul, ci sunt organizate expoziții pe rând.

Aici, se află Ahnighito, o parte din meteoritul Cape York, cel mai mare meteorit găsit și expus vreodată, iar vizitatorii sunt fascinați și de diorame, care prezintă scene din sălbăticie sau alte scene, într-o manieră foarte realistică.

Muzeul Metropolitan de Artă

Tot în New York, se află Muzeul Metropolitan de Artă (“the Met”, adică Metropolitan Museum of Art), ale cărui expoziții sunt înfățișate în ordine cronologică, de la epoca de piatră și până în perioada contemporană. Se găsesc astfel aici peste două milioane de opere aparținând artei, de la tablouri și sculpturi până la costume, armuri și instrumente muzicale de pe întreg mapamondul. Printre cele mai importante tablouri de aici este “Adam și Eva” a lui Albrecht Durer în care se regăsesc influențe renascentiste italiene.

Citește și:  Zagreb, tomnatic și fermecător!

Muzeul Acropole

muzeul acropole

Muzeul Acropole (sau Acropolis) din Atena este considerat unul dintre cele mai importante muzee ale lumii, deși a fost deschis în 2009, pentru că deține foarte multe obiecte și artefacte găsite pe Acropola Atenei. Chiar dacă nu are dimensiuni atât de mari ca celelalte, conține în jur de patru mii de obiecte importante pentru istoria Greciei.

Se pare că a fost construit pentru că britanicii nu au vrut să le dea grecilor obiectele găsite la Partheon, motivând că aceștia nu au unde să le expună. Muzeul, o construcție foarte modernă de altfel, este amplasat la poalele Acropolei și lângă Partheon și deasupra unui sit arheologic. Vizitatorii chiar au șansa de a vedea săpăturile, pentru că podelele sunt din sticlă.

Galeria Uffizi

galeria uffizi

Galeria Uffizi este cel mai cunoscut muzeu din Florența, Italia, dar și unul dintre cele mai vechi muzee de artă din Occident. Nu se știe exact numărul obiectelor de aici, pentru că se află în curs de restaurare, dar cert este că are o colecție impresionantă de pictură renascentistă, găzduind operele unor mari artiști ca Leonardo da Vinci, Michelangelo sau Botticelli (al cărui tablou “Nașterea lui Venus” face parte din atracțiile principale). Se pare că italienii dețin mai mult de jumătate din operele de artă de mare valoare, iar jumătate din acest procentaj se află la Galeria Uffizi.

Muzel Prado

muzeul pardo

Muzeul Prado este unul dintre cele mai importante muzee din lume și cel mai important din Spania. A fost fondat ca un muzeu de pictură și sculptură si are o colecție impresionantă de obiecte de artă din Europa secolelor XIV-XIX. Colecțiile sale sunt impresionante: aproape nouă mii de picturi, în jur de 700 de sculpturi, o mie de monede, două mii de obiecte decorative și peste cincii mii de desene. Colecțiile de tablouri sunt semnate de Francisco Goya, Diego Verlasquez (a cărui “Las Meninas” este considerată cea mai importantă de aici), Rubens, Rafael, Botticelli, Rembrandt sau Caravaggio.

Muzeul de Stat Ermitaj

Muzeul de Stat Erm

Muzeul de Stat Ermitaj (State Hermitage) se află în Sankt Petersburg, Rusia, fiind găzduit de Palatul de iarnă de la Sankt Petersburg. A fost fondat în anul 1764 de Ecaterina cea Mare și conține peste șaizeci de mii de obiecte dispuse în o mie de săli. Are cea mai mare colecție de picturi din lume și colecții din Antichitate sau din perioada clasică. Printre artiștii care au aici expuse tablouri, se numără Matisse, Gauguin, Leonardo da Vinci (o pictură în ulei), Rubens, Rembrandt sau Picasso, iar printre atracțiile principale se numără și colecția de bijuterii Faberge.

Muzeul Național (Rijksmuseum)

Rijksmuseum

Și orașul Amsterdam adăpostește unul dintre cele mai importante muzee ale lumii, și anume Muzeul Național (Rijksmuseum). Este dedicat istoriei, artelor și tehnicii, iar cea mai mare parte din colecția de artă aparține perioadei de aur a picturii olandeze, având așadar tablouri ale lui Rembrandt, Frans Hals sau Vermeer. A fost fondat în anul 1800 la Haga, fiind mutat în Amsterdam opt ani mai târziu, iar astăzi mare parte din muzeu este închis pentru restaurări, dar cele mai importante picturi (printre care și “Rondul de noapte” a lui Rembrandt) pot fi văzute într-o expoziție specială.

Nu uita să distribui dacă ți-a plăcut:
Loading...

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.