Este aproape imposibil sa ne imaginam complexitatea lumii vii, acest dar nepretuit al Terrei, aflat intr-o permanenta dinamica. Potrivit unor estimari din 2011, pe planeta noastra traiesc peste 6 milioane de specii (dintre care sase milioane pe pamant si in aer, iar restul in apa), iar dintre acestea numai 14% au fost identificate, descrise si denumite.

La nivel mondial, biodiversitatea este concentrata in regiunile tropicale si ecuatoriale, precum si in mari si oceane. Zone ca Padurea Amazoniana, Marea Bariera de corali, Brazilia, India, Indonezia etc. sunt spectaculoase prin frumusetea si varietatea peisajelor si a vietuitoarelor. Dintre acestea din urma, unele atrag atentia prin aspectul lor inedit, altele prin dimensiuni, prin capacitate de adaptare si rezistenta, prin longevitate, prin harnicie, prin viteza de deplasare sau prin lentoarea lor. Cele mai lente vietuitoare apartin unor genuri si specii diferite.

Steaua de mare

Stea de mare, Foto: maya257.wordpress.com
Stea de mare, Foto: maya257.wordpress.com

Stiati ca… cea mai lenta faptura de pe Terra este steaua de mare? Este frumos colorata si traieste la adancime, in toate marile si oceanele. De obicei, are cinci brate (care, la nevoie, se pot regenera), se hraneste cu moluste, crabi, crustacee si chiar cu pesti mici. Dimensiunile variaza intre 5 centimetri si un metru. Steaua de mare se afla in fruntea clasamentului celor mai lente vietuitoare, pentru ca se deplaseaza cu 7 metri pe ora, altfel spus 0,007 kilometri/ora.

Melcul

melc

Stiati ca…melcul este unul dintre cele mai lente vietuitoare? Exista nenumarate specii de melci, toate deplasandu-se numai inainte, gratie “piciorului” caracteristic, care este, de fapt, un muschi urias care se contracta si se alungeste alternativ. Viteza medie, pentru Helix lucorum, de exemplu, o specie de melc originara din Balcani, este de un milimetru pe secunda, adica sase centimetri pe minut.

Glandele melcului secreteaza un mucus, care lasa o dara stralucitoare si care ii permite sa inainteze mai usor, alunecand peste obstacole. Lentoarea melcului a facut ca, prin traditie, sa fie considerat un simbol al rabdarii. Limaxul (melcul fara cochilie) este si mai lent. Acesta poate sa strabata 90 de centimetri intr-o ora, adica ar avea nevoie de 46 de zile si jumatate, pentru a parcuge un kilometru.

Lenesul (Bradypus)

Lenesul, Foto: costaricabirdingandwildlife.wordpress.com
Lenesul, Foto: costaricabirdingandwildlife.wordpress.com

Stiati ca…pe locul trei, in topul celor mai lente vietuitoare, se afla un animal, cu nume relevant – Lenesul (Bradypus). Este un mamifer care sta mai tot timpul agatat de crengile copacilor tropicali, din America Centrala si America de Sud, rontaind frunze. Este de marimea unui caine (60-80 centimetri lungime), are o coada scurta si corpul este acoperit cu o blana cenusie.

Isi petrece 80% din timp dormind. Mananca, doarme, se inmulteste si isi creste puii fara sa coboare din arborii in care sta agatat cu capul in jos. Se desprinde de crengi doar o data pe saptamana, cand termina frunzele din jur si atunci se deplaseaza foarte incet (5-10 metri pe minut). Poate sa stea nemiscat ore intregi, dar, de multe ori, prefera sa se legene.

Testoasele uriase de Galapagos

Testoasa de Galapagos, Foto: arrangementsabroad.wordpress.com
Testoase de Galapagos, Foto: arrangementsabroad.wordpress.com

Stiati ca…testoasele uriase de Galapagos (cu o greutate medie de doua sute de kilograme si o lungime de aproximativ un metru), date fiind dimensiunile impresionante, parcurg in jur de 300 metri/ora? Daca, totusi, este nevoie “sa se grabeasca” (pentru hrana, pentru a-si gasi un partener/partenera), atunci pot strabate, de exemplu, 10-12 kilometri, in doua-trei zile. Aceste testoase ating dimensiunea maxima in jurul varstei de 40 de ani, speranta de viata, in cazul lor, fiind de 150-200 de ani.

Nici testoasele de uscat – Testudo greaeca si Testudo hermanni – care traiesc si in Romania (si sunt protejate prin lege) nu se deplaseaza prea repede, dar nici nu sunt atat de incete pe cat se crede. In fiecare dimineata, dupa ce se incalzesc la primele raze ale soarelui, parasesc locul in care au dormit si exploreaza cu mare placere, in ritm de plimbare, spatiul in care traiesc, in cautare de hrana (frunze, flori, fructe, viemisori etc.).

Bibanul

Biban, Foto: moronetrophystriperswimbaits.wordpress.com
Biban, Foto: moronetrophystriperswimbaits.wordpress.com

Stiati ca…, desi pestii, in general,  circula cu mare viteza, bibanul este unul dintre cele mai lente vietuitoare? Este un rapitor de apa dulce, de culoare argintie, cu inotatoare rosii. Viteza de deplasare nu depaseste 2-3 kilometri pe ora.

Caracatita

Caracatita, Foto: voyagesplusimages.wordpress.com
Caracatita, Foto: voyagesplusimages.wordpress.com

Stiati ca…, in pofida faptului ca este foarte puternica si agila, caracatita se deplaseaza, in medie, cu 6 kilometri la ora, adica mai incet decat recordul unui om care inoata? Pentru a inainta (mai ales cand este in cautarea hranei), elimina apa printr-un fel de “sifon” si, in plus, ca protectie, secreteaza o substanta pe care o elimina in apa din jur, colorand-o in albastru. Tot ca efect al adaptarii la mediu, isi poate schimba culoarea, se poate acoperi de pete sau poate lua forma unui peste.

Becatina (Capella)

becatina

Stiati ca… si unele pasari pot fi destul de lente, desi ne-am obisnuit sa credem ca sunt neintrecute la viteza de zbor? Becatina (Capella) este cea mai inceata, cu o viteza de deplasare de aproximativ 21 kilometri la ora. Traieste in zone mlastinoase si impresia ca ar fi o pasare foarte dinamica este data de felul imprevizibil in care tasneste in zbor si nu de viteza.

Ceratopogonida

Ceratopogonidae, Foto: winesandwetlands.wordpress.com
Ceratopogonidae, Foto: winesandwetlands.wordpress.com

Stiati ca… si insectele au lenesii lor? Ceratopogonidae este o musculita de 1-3 milimetri, care poate sa parcurga in jur de 35 metri pe ora, lasand impresia ca sta pe loc, chiar si atunci cand zboara.

Diplopodele

Stiati ca…diplopodele (o clasa de miriapode), desi sunt supranumite “mii de picioare”, sunt foarte lente? Specia cu cele mai multe picioare (750) se numeste Illacme plenipes, are corpul alungit (intre 2 si 280 milimetri), rotunjit (ca o rama mai mare) si tocmai din pricina picioarelor numeroase si scurte se deplaseaza foarte greu.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.