Cele mai misterioase cărţi din lume – “Codex Seraphinianus” şi “Cartea miracolelor” – prima de la începutul anilor 1980, a doua, veche de peste patru secole, continuă să suscite interesul specialiştilor şi al publicului larg, prin felul în care au fost concepute, scrise, prin mesajul lor, prin faptul că multe aspecte au rămas încă nedescifrate.
“Codex Seraphinianus” – una dintre cele mai misterioase cărţi din lume
Cartea “Codex Seraphinianus” a fost concepută la sfârşitul anilor 1970, de către artistul italian (arhitect, designer, ilustrator) Luigi Serafini (n.1949), şi publicată în 1981. „Codex Seraphinianus” este considerată capodopera lui Serafini – o enciclopedie vizuală a unei lumi imaginare, plină de ilustrații stranii, la care se adaugă texte într-un limbaj inventat și simboluri enigmatice. Este recunoscută pentru stilul său inconfundabil și pentru detaliile elaborate, oferind cititorilor o experiență unică și fascinantă.
Cartea a fost comparată frecvent cu “Manuscrisul Lui Voynich”, un pergament din secolul al XV-lea, cu autor şi origine necunoscute, structurat în mod asemănător cu volumul lui Serafini, conţinând un alfabet misterios şi desene bizare şi pe care, de asemenea, nimeni nu a reuşit să-l descifreze până în prezent.
Una dintre caracteristicile distinctive ale “Codex Seraphinianus”, care face din aceasta una dintre cele mai misterioase cărţi din lume, este faptul că prezintă un univers complet inventat (poate extraterestru, poate rezultatul unei revelaţii), cu propria floră, faună, anatomie umană, tehnologie și ritualuri sociale.
Este o explorare a unei lumi imaginare, plină de detalii complexe și creaturi stranii. Unii au lansat şi ipoteza că a fost scrisă în “dicteu automat”– un procedeu de creație artistică elogiat de suprarealiști, constând în reproducerea fidelă, automată, a unui act de gândire, fără controlul raţiunii, textul şi imaginile născându-se “mecanic”, la contactul peniţei cu hârtia.
Autorul însuşi a păstrat o aură de mister în jurul cărţii sale, în pofida faptului că susţine că nu există un sens “ascuns”, mărturisind, la un moment dat, că “o pisică albă, fără stăpân, care i s-a alăturat în timp ce crea Codexul, la Roma, în anii 1970, a fost de fapt adevăratul autor„, ghidându-l telepatic în timp ce a desenat și a scris.
Ce conţine “Codex Seraphinianus”?
Mulţi critici şi cititori au speculat cu privire la semnificația ascunsă a cărții și la intențiile artistului. Unele interpretări ale “Codex Seraphinianus” – una dintre cele mai misterioase cărţi din lume – sugerează că ar fi o reprezentare a realității dintr-un alt univers sau o explorare a imaginației lui Serafini. Alții văd lucrarea ca pe o critică a societății moderne sau ca pe o expresie a nonsensului, a absurdului.
Este abordată o gamă largă de subiecte, de la biologie și antropologie, la matematică și tehnologie. Totuși, informațiile prezentate nu pot fi înțelese în mod direct sau convențional, deoarece textul este redactat într-un sistem de scriere necunoscut și neînțeles. Deși ilustrațiile oferă indicii cu privire la semnificația anumitor concepte, ele rămân, în mare parte, enigmatice și deschise oricărei interpretări.
Scrierea include câteva zeci de caractere diferite, litere mari şi mici, în formă de frânghie, fir, bucle sau noduri – intenţia fiind, după mărturisirea autorului, de a crea senzaţia pe care o au copiii care nu ştiu să citească, în fata cărţilor pe care încă nu le pot înțelege, deși văd că scrisul are sens pentru adulți. Există însă nenumărate desene şi simboluri pe care cititorul le poate interpreta în funcţie de reperele sale.
Ce este un “codex”?
În timpurile foarte vechi, se scria pe tăbliţe de lut, pe piele de oaie, pe papirus. “Codexul” (din latinescul “codex, -cis” – “scoarţă” de copac) era termenul folosit în antichitate, la romani, pentru a denumi cea mai veche formă de carte, formată din tăbliţe cerate.
În Evul Mediu, “codexul” însemna o culegere de legi (scrisă de mână) sau orice fel de alt manuscris, ulterior termenul utilizându-se pentru scrierile formate din coli de papirus sau pergament. S-au păstrat, până astăzi, o serie de codexuri, precum “Codex aureus” (numit şi “Evangheliarul de la Lorsch”), “Codex Gigas” (cel mai voluminos manuscris medieval din lume), “Codex Sinaiticus” (cea mai veche Biblie din lume) etc.
Dând titlul “Codex Seraphinianus” cărţii sale, Luigi Serafini a pus accent pe aura de mister a operei sale, similară cu a vechilor scrieri, care conţineau informaţii care nu erau oferite tuturor sau care au fost descifrate târziu şi cu dificultate.
Incipitul şi capitolele cărţii “Codex Seraphinianus”, una dintre cele mai misterioase cărţi lume
În primul capitol, apar, după scrisul de rigoare, aranjat exact sub forma unei introduceri, nişte imagini ce par a fi nişte microoorganisme cu nişte forme cel puţin bizare şi nefuncţionale în realitate.
Urmează lumea plantelor, uimitoare prin florile cu forme geometrice sau sub formă de pânză de păianjen şi cu frunzele în formă de foarfecă, plante care îşi generează propria ploaie. Fructe bizare completează decorul – un măr cu un alt măr mai mic în interior, o portocală prinsă cu un ac de siguranţă sau o pară ce pare să sângereze de sub un bandaj, banane pline de medicamente, mașini acoperite cu muște și multe ființe ciudat dezmembrate sau îmbrăcate în costume stranii sau minunate.
Impresionantă este imaginea copacilor care se dezrădăcinează singuri şi se aruncă în apă, pornind, probabil, într-o migraţie. Acesta este doar începutul cărţii “Codex Seraphinianus”, care induce deja o nelinişte în faţa unui univers necunoscut, la care oamenii nu au acces.
Fauna este ilustrată prin reprezentări ciudate ale unor animale (rinoceri, hipopotami, cai etc.) şi păsări, un “regat” separat de cel al unor creaturi bipede, la fel de stranii, asociate unor momente ce par a fi scene cu semnificație istorică, poate religioasă, vestimentaţie, hrana, jocuri de societate, sporturi, obiceiuri de înmormântare etc.
Sunt, în “Codex Seraphinianus”, şi capitole despre fiinţe umanoide, însoţitoare ale oamenilor, despre lumea tehnologiei, despre fizică şi chimie (considerate a fi cele mai enigmatice imagini), despre arhitectura s.a.m.d.
Misterios a rămas şi mesajul pe care Luigi Serafini a vrut să-l lase, intercalând, la un moment dat, în capitolul şase, câteva rânduri (de data aceasta, lizibile, în franceză) din romanul lui Marcel Proust, “În căutarea timpului pierdut”, din volumul şase, “Plecarea Albertinei”), într-o ilustraţie putându-se observa şi alte cuvinte împrăştiate, din acelaşi roman.
Ediţii ale cărţii “Codex Seraphinianus”
Începând cu anul 1981, când a fost publicat pentru prima dată “Codex Seraphinianus”, in numai 5000 de exemplare, toate ediţiile au fost limitate şi extrem de scumpe. O ediţie originală, pentru colecţionari, a fost vândută la o licitaţie cu 1500 de dolari. În 1983, cartea a fost republicată în SUA, iar în 2006 a apărut cea mai recentă ediţie.
Una dintre mărturiile lui Luigi Serafini, referitoare la “Codex Seraphinianus”, este relevantă pentru caracterul inedit al cărtii, dar si pentru felul de gândi si a crea al autorului: “Am lucrat aproape trei ani. Am trăit ca un călugăr, ca un pustnic, nu m-am dus nicăieri, nu am vorbit cu nimeni, nu am făcut niciun ban. A fost o viață foarte ascetică. Un fel de misticism mi-a fost dezvăluit în timp ce făceam asta. Era ciudat să trăiesc printre oameni (la urma urmei, am trăit în centrul Romei) și să fiu izolat în același timp […] Sunt o persoană foarte spirituală […] Spiritualitatea este cel mai înalt nivel de concentrare, nimic altceva. Asta e religia mea”.
Cele mai misterioase cărţi din lume – “Cartea miracolelor”
“Cartea miracolelor din Augsburg”, despre care se ştiu puţine lucruri, este considerată, ca şi “Codex Seraphinianus”, una dintre cele mai misterioase cărţi din lume, dar din alte motive decât volumul lui Luigi Serafini. Este vorba de un manuscris din secolul al XVI-lea, cu autor necunoscut, realizat în Germania, probabil la Augsburg – o cronică în imagini a trecutului, prezentului și viitorului lumii, ilustrații colorate, spectaculoase despre ceea ce lumea a trăit ca manifestări divine sau supranaturale, de la Geneză până la Apocalipsa Sfântului Ioan, la care se adaugă mărturii profane culese din cronici antice si medievale.
Manuscrisul este format din 123 de pagini “iluminate”, adică realizate printr-o tehnică specială, cu acuarele şi guaşe, cu inserţii, înflorituri şi ilustraţii în miniatură. “Iluminarea” este un proces complicat şi costisitor, utilizat de regulă în cărţi deosebite, cum ar fi Bibliile altarului sau cărțile pentru regalitate.
“Cartea miracolelor din Augsburg” cuprinde fragmente din “Biblia lui Luther”, din 1522, din “Vechiul Testament”, din “Cartea Apocalipsei”, din folclor, prezentând “miracole”, care indică voinţa divinităţii – într-un fascinant document de credință religioasă, mister, presimțire și imaginație vizuală, toate conducând spre ideea că această operă este una dintre cele mai misterioase cărţi din lume, o “revelaţie”.
Câteva evenimente extraordinare din “Cartea miracolelor”
Un număr consistent de pagini prezintă evenimente ieşite din comun, din Antichitate până în 1552 – preziceri meteorologice și astronomice, apariţia unor comete, profeţii, catastrofe naturale, creaturi fabuloase și ciudăţenii ale naturii. Ultima parte cuprinde scene din Apocalipsă Sfântului Ioan, care anunță sfârșitul lumii și a Doua Venire a lui Iisus Hristos.
Printre evenimentele extraordinare prezentate în carte se numără, de exemplu, apariția unui nor de 400 de dragoni zburători, care au stat pe cerul Boemiei, mai multe zile, în 1551.
Se povesteşte, de asemenea, că mai înainte, în 1531, lângă Strasbourg, pe cer s-a putut vedea o apariţie miraculoasă, o fiinţă divină înarmată cu o sabie, în timp ce o cetate de foc se profila la orizont, cavaleri întunecați galopând spre ea. În 1506, într-o noapte, o cometă a străbătut cerul, după care un cutremur violent s-a produs la Constantinopol.
Diversele analize ale “Cărţii miracolelor”, una dintre cele mai misterioase cărţi din lume, alături de “Codex Seraphinianus”, au evidenţiat ca toate “miracolele” descrise exprima, de fapt, într-o manieră foarte originală, tendinţa umană fundamentală pentru gândirea magică, precum şi “eternele speranțe și temeri umane și, mai presus de toate, dorința neschimbată a omului de har, milă, miraculos” (Maria Popova).
