Colibriul cu gusa rubinie (Archilochus colubris) este o pasare migratoare ce nu depaseste lungimea de 9 cm, al carui areal se intinde din sudul Canadei pana in Golful Mexic, centrul si estul Statelor Unite ale Americii.

In lunile de iarna o mica parte din exemplare raman in Carolina de Nord, iar majoritatea pleaca in Insulele Caraibe, in Mexic si sudul Americii Centrale. De regula masculii isi incep migratia mai devreme prin luna iulie, iar femelele pleaca in luna septembrie. Zonele cele mai preferate sunt padurile de conifere si foioase, gradinile si livezile.

La aceasta specie apare un dimorfism sexual foarte evident din punct de vedere al penajului. Femela are un colorit alb pe gat si piept, spatele si capul verzi, partea ventrala inferioara alb-cenusie, aripile negre, iar coada neagra cu dungi albe.

Masculul este verde smarald pe partea dorsala, coada bifurcata si neagra, partile laterale gri, partea ventrala alb-cenusie, iar gusa rosu-stralucitor. Exemplarele tinere au penajul asemanator ca la femela, la unii pui incep sa apara in timp pete rosii in zona de la gat. La masculii tineri penajul din zona gusei se completeaza complet in rosu in momentul cand realizeaza primul lor zbor.

Picioarele sunt mici si subtiri, de culoare inchisa, terminate cu degete lungi si gheare ascutite, ciocul este negru si foarte lung, are o forma perfecta pentru extragerea nectarului din flori, ochii sunt mici ca doua margelute negre.

Colibriul cu gușă rubinie

Colibriul cu gusa rubinie are greutatea de 3 g, temperatura corpului de 40-42ºC, viteza de normala de zbor de 40 km/ h, iar viteza maxima de 80-100 km/ h. Este o pasare solitara chiar si in perioada de imperechere masculul curteaza femela un timp foarte scurt, apoi femela isi construieste un cuib pe ramurile unui copac bine ales, pe care il captuseste cu licheni, papura, papadie, fire de iarba uscate.

Femela depune 2 oua albe care sunt mai mici decat bobul de mazare si le cloceste timp de 12-16 zile. In aceasta perioada femela slabeste considerabil de la 3 g la 2,5 g, iar puii fiind hraniti timp de 10 zile cu insecte care contin proteine se dezvolta foarte bine astfel incat in momentul cand parasesc cuibul ajung la greutatea de 4,5 g.

Durata medie de viata la colibriul cu gusa rubinie este de 3-5 ani. Hrana sa este formata in special din nectarul florilor, iar ocazional foloseste si gaurile facute de ciocanitoare in trunchiul unui copac pentru a extrage cu ciocul lung insectele atrase de seva acestuia.

Colibriul cu gusa rubinie face parte din ordinul Apodifiromes, familia Trochilidae. Nu este o specie pe cale de disparitie.

Video – Colibriul cu gusa rubinie (Archilochus colubris):

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.