Cufundacul este o pasăre acvatică fascinantă, cunoscută pentru abilitățile sale excepționale de scufundare și migrație. Răspândit pe întreg globul, din America de Nord până în Asia, cufundacul preferă apele liniștite și își petrece majoritatea vieții în apropierea acestora. Această pasăre își construiește cuiburi plutitoare și este o vânătoare iscusită, capturând pești și alte vietăți acvatice prin scufundare. Cu aripile mici și corpul adaptat perfect pentru viața acvatică, cufundacul este rar văzut pe uscat, deși migrează în timpul iernii în zone mai calde.
Caracteristicile fizice ale cufundacului și adaptarea la viața acvatică
Cufundacul este raspandit pe intre globul pamantesc, in America de Nord si de Sud, in Europa si Asia.
Corpul acestor pasari are un aspect deosebit de latit. Gatul este lung, destul de subtire, deseori tinut complet vertical, mai ales la speciile mai mari. Capul este mic, alungit si plat, cu ciocul ascutit. Picioarele sunt articulate de partea terminala a corpului, de unde si denumirea acestor pasari ,,picioare-tartita”, degetele sunt prevazute cu membrane inotatoare mari si niste gheare late.
Cu ajutorul picioarelor, aceste pasari sunt scufundatoare foarte iscusite. Aripile lor sunt relativ mici, scurte si inguste. Penajul toracic si abdominal este des, moale si stralucitor ca o matase. In timpul verii, cufundacii traiesc in ape statatoare, sau in mod exceptional in ape curgatoare, line, la tarmul carora creste stuf si papuris. Iarna, sunt intalniti deseori la tarmul marilor, in golfurile ocrotite si in lacuri.
Habitatul și obiceiurile de migrație ale cufundacului
Cufundacul este o pasare acvatica, pasind foarte rar pe uscat. Chiar atunci cand ramane pe uscat in apropierea apei, ei se odihnesc si dorm chiar pe apa. In timpul verii, nu prea zboara, iar in caz de pericol prefera sa se scufunde. Pentru zbor, aceasta pasare isi ia avant mare chiar de pe suprafata apei, intinzand gatul lung inainte si capul drept, picioarele late inapoi, falfaind foarte iute din aripi.
Hrana este formata din pesti mici, insecte, amfibieni si larvele lor, pe care le captureaza de pe fundul apei, prin scufundare, dar prada o inghit dupa ce au iesit la suprafata apei. Ambele sexe sunt la fel de colorate. In majoritatea cazurilor aceste pasari clocesc singure. Unele clocesc insa in colonii, cum este cazul cufundacului cu gatul negru.
Cufundacul isi construieste un cuib plutitor, ascuns prin stuf, cat mai indepartat de tarm. Materialul pentru cuib este adus de la fundul apei. Cuibul este fixat de tulpine batrane de stuf si aranjat destul de neglijent, incat seamana mai mult cu o aluviune, decat cu un cuib.
Femela depune trei pana la sase oua alungite, cu coaja tare, putin aspra, care initial are o culoare verzuie-albicioasa si ulterior devine cafenie. Ouale stau mai tot timpul in umezeala. Masculii si femelele clocesc cu schimbul, femela insa cloceste un timp mai indelungat. Cand ambii parinti parasesc cuibul, ei au grija sa aduca de pe fundul apei, diferite plante acvatice cu care acopera ouale.
Dupa trei saptamani de clocit, puii ies din oua si chiar din prima clipa a vietii lor pot inota. Puii sunt de culoare inchisa, cu dungi albe longitudinale. In cateva zile puii invata sa se scufunde, fiind luati mai intai de parinti sub penajul lor. Pe apa, aceste pasari sunt in plina siguranta, dar in zbor ei cad deseori victima pasarilor rapitoare.
In tara noastra se cunosc doua specii de cufundac: cufundacul pitic (sau cufundacul de mlastina) si cufundacul mare.
Cufundacul pitic sau corcodelul pitic
Cufundacul pitic sau corcodelul pitic (Podiceps ruficollis) – are un penaj castaniu. Este intalnit pe suprafata deschisa a apelor. Este o specie mai rara decat celelalte specii. Baltile linistite, acoperite de stuf si papuris, locurile cu mlastini sau noroaie constituie locurile preferate de trai ale acestor pasari mici si sperioase.
Ele evita bazinele cu apa limpede, deoarece hrana lor este formata mai ales din insecte si larve care se gasesc din abundenta in ape tulburi si maloase. Se deplaseaza mai mult pe apa, chiar prin scufundare ajung la cuibul lor. Cufundacul pitic poate fi recunoscut foarte usor dupa sunetul lui fluierator scurt ,,bib’ sau ,,bibi”, care sunt foarte des repetate, mai ales in perioada imperecherii, ele rasunand ca un tril. Aceasta pasare cloceste destul de des in balti, este pasare migratoare, soseste in prima jumatate a lunii martie si pleaca in noiembrie spre zonele calde.
Cufundacul mare (Podiceps cristatus)
Este mai impozant decat cel pitic, si mai raspandit in tara noastra. El se mai numeste ,,corcodel mare” sau ,,bodarlau”. Aceasta pasare are pe cap un mot de pene care formeaza doua cornite si un guler din pene lungi de culoare ruginie, cu marginea de culoare neagra-cafenie, care ii acopera gatul si partile laterale ale capului.
La pasarile tinere acest mot lipseste complet. Iarna, motul acesta este slab dezvoltat. Aria de raspandire a lui este foarte intinsa. El populeaza toata Europa, pana in Africa de Nord-Vest, fiind raspandit si in Asia Centrala si in America de Nord.
Primavara aceste pasari se intorc perechi la locurile lor de clocit, lacuri si balti, unde pot fi observate ceremoniile imperecherii. In timpul ceremoniei de imperechere ambii parteneri sunt la fel de activi, comportarile lor sunt reciproce. Ei se apropie inotand, cu moturile ridicate, pana ce ajung piept in piept. O perioada scurta raman in aceasta pozitie cu gatul ridicat si clatinand din cap. Din stufaris se aude sunetul lor ,,korr-korr”.
Amandoua pasarile se apropie de marginea papurisului, masculul dispare sub apa, apoi ambii se scufunda sub apa si aduc de la fund diferite resturi de tulpini, de stuf, cu care isi construiesc cuibul.
Acest ceremonial al imperecherii care se observa in repetate randuri la aceste pasari reprezinta un ritual al jocurilor nuptiale. Imperecherea propriu-zisa are loc abia pe cuibul plutitor confectionat din tulpini de stuf, pe care ambii soti le scot la suprafata prin scufundare. Ei clocesc trei pana la cinci oua, in lunile mai-iunie, iar puii imbracati in puf gros parasesc imediat cuibul.
Aceste pasari fac parte din ordinul Podicipediformes si familia Podicipedidae.
Abilitățile de vânătoare și adaptarea cufundacului la viața acvatică
Cufundacul este una dintre cele mai abile păsări acvatice când vine vorba de scufundare. Corpul său aerodinamic și picioarele puternice îi permit să se deplaseze rapid sub apă, folosindu-și aripile mici doar pentru stabilitate. În timpul vânătorii, cufundacul se scufundă pentru a prinde pești mici, insecte și amfibieni.
De obicei, își capturează prada de pe fundul apei, ridicându-se apoi la suprafață pentru a o înghiți. Această adaptare îi oferă un avantaj în apele tulburi, unde hrana este mai abundentă, iar concurența pentru resurse este mai mică.
Protejarea habitatelor cufundacilor și conservarea lor
Deși cufundacul este o pasăre răspândită pe mai multe continente, schimbările climatice și distrugerea habitatelor acvatice afectează grav populațiile sale. Poluarea apelor, drenarea zonelor umede și perturbările aduse de activitățile umane reduc numărul locurilor sigure pentru cuibărit și hrănire.
Pentru a proteja aceste păsări, sunt necesare măsuri de conservare, cum ar fi menținerea și protejarea zonelor umede și a apelor liniștite, unde cufundacii își pot desfășura ciclul de viață fără interferențe.
