Prin poeziile, romanele și poveștile lor, numeroşi români au descoperit elixirul nemuririi. Unii dintre ei trăiesc de sute de ani prin prisma operelor literare, alții au trecut în nemurire abia de câteva zeci de ani. Tuturor li se pot aduce omagii, chiar în locul în care își dorm somnul de veci.
Mihai Eminescu
Cel mai mare poet al României, Mihai Eminescu a avut parte de o moarte învăluită și astăzi în mister și controverse. Cu cât timpul trece, apar tot mai multe teorii ce contrazic cauzele oficiale ale morții lui Mihai Eminescu; acesta fusese tratat cu injecții cu mercur, în baza diagnosticului de sifilis.
Astăzi, numeroși eminescologi sunt de părere că, în realitate, poetul nu a suferit niciodată de boală venerică, cel mult de tulburare bipolară. Se spune că decesul i s-ar fi tras de la otrăvirea cu mercur și de la o lovitură cruntă.
Chiar în ziua morții, în data de 15 iunie, Mihai Eminescu a fost lovit în cap cu o cărămidă, de către un pacient al sanatoriului în care se afla. Trupul neînsuflețit a fost înmormântat în Cimitirul Bellu din București, sub un tei; la slujba funerară s-a citit poezia „Mai am un singur dor”. A lăsat în urmă o operă inegalabilă, printre cele mai îndrăgite poezii numărându-se „Luceafărul”, „Scrisoarea a III-a”, „Ce-ți doresc eu ție, dulce Românie” sau „Sara pe deal”.
Ion Creangă
A murit în ultima zi a anului 1889, în data de 31, cu numai câteva ore înainte de trecerea în anul nou. Avea 52 de ani și suferea de ani de zile de crize de epilepsie. Se spune ca și-ar fi presimțit moartea.
Ion Creangă suferise teribil în ultimele șase luni, datorită stingerii din viață a bunului său prieten Mihai Eminescu și ulterior a iubitei acestuia, Veronica Micle. Moartea povestitorului a survenit însă în mod neașteptat pentru cei din jurul lui Ion Creangă.
Şi-a petrecut ultimele ceasuri de viață pe ulițele Iașului, în compania unui amic, intrând în prăvălii și savurând gogoși și băuturi alcoolice. Spre amiază, s-a dus la tutungeria fratelui său, Zahei, și acolo s-a stins din viață, mărturisind celor din jur că se simte un pic rău. A fost înmormântat în data de 2 ianuarie 1890, în cimitirul Eternitatea din Iași, fiind condus pe ultimul drum de puțină lume. În memoria posterității, Ion Creangă rămâne drept cel mai mare povestitor român, prin prisma faimoaselor „Amintiri din copilărie”.
Liviu Rebreanu
Este considerat unul dintre cei mai mari scriitori ai lumii, romanele sale fiind traduse în 42 de limbi, însă moartea lui Liviu Rebreanu este și ea pătrunsă de teorii ale conspiraţiei, de necunoscute și curioase detalii.
Marele scriitor a încetat din viață pe proprietatea sa din Valea Mare, lângă Pitești, în data de 1 septembrie 1944. Oficial, moartea i s-a tras de la starea de sănătate șubrezită, pe fondul unui emfizem pulmonar, a unor afecțiuni cardiace și chiar a unei suspiciuni de cancer. Trupul a fost înmormântat într-o primă fază în cimitirul bisericii din Valea Mare, dar ulterior a fost deshumat și adus la București, unde își doarme somnul de veci în Cimitirul Bellu.
În ultimii ani, circulă tot mai multe variante despre modul în care a murit Liviu Rebreanu cu adevărat. Nepotul său, Ilderim Rebreanu, susține că scriitorul ar fi fost împușcat la el acasă, de către soldații ruși veniți să îi jefuiască proprietatea.
O altă variantă (mărturiile unui fost lector de limbă engleză la Universitatea București) susține că Liviu Rebreanu ar fi fost împușcat în București, în noaptea de 23 spre 24 august. Se afla într-o mașină condusă de un amic care nu a mai apucat să frâneze la semnalul soldaților care au deschis astfel focul. Romanele lui Liviu Rebreanu au rămas nemuritoare: „Ion”, „Pădurea spânzuraților”, „Răscoala”.
Marin Preda
Este ultimul mare scriitor al României, cu o operă vastă, în care sufletul românesc își găsește cea mai profundă oglindire a trăirilor dintre haz și necaz. Marin Preda a deținut funcția de deputat comunist în Marea Adunare a Ţării, dar nu s-a sfiit să scrie romane zguduitoare considerate împotriva regimului comunist – „Delirul” sau „Cel mai iubit dintre pământeni”.
Nici până astăzi, condițiile morții sale fulgerătoare nu au fost elucidate. Marin Preda a murit pe neașteptate, în noaptea de 16 mai 1980, într-una din camerele casei Uniunii Scriitorilor din Mogoșoaia. În ultima lui zi de viață băuse foarte mult, și singur, dar și în compania unor colegi de breaslă.
În privința morții, varianta oficială a stabilit că era vorba de comă alcoolică, însă certificatul medico-legal atestă faptul că scriitorul a fost sufocat pe timpul nopții, cu ajutorul unui material textil. Se folosește termenul „moarte violentă”, iar pe fruntea scriitorului sunt descoperite echimoze. Deodată cu dispariția lui Marin Preda, au dispărut inclusiv o serie de manuscrise secrete, pe care acesta le ținea ascunse într-o servietă de la editura Cartea Românească. Marin Preda a fost înmormântat în Cimitirul Bellu din București, alături de alți mari scriitori ai neamului.
Cărțile care i-au adus gloria eternă continuă să se numere printre cele mai îndrăgite romane românești: „Moromeții”, „Viața ca o pradă”, „Imposibila întoarcere”.
Mihail Sadoveanu
Face parte din categoria marilor scriitori ai României, din secolul al XX-lea, cu scrieri faimoase atât pentru cei mici cât și pentru adulți, pline de tâlc, precum „Baltagul”, „Vremuri de bejenie”, „Dumbrava minunată”, „Neamul Şoimăreștilor”, „Venea o moară pe Siret”, „Frații Jderi” sau „Nada Florilor”.
Controversele legate de numele lui Mihail Sadoveanu au privit nu doar moartea, cât și viața acestuia. Se spune că ar fi fost liderul francmasonilor din România, pe care i-ar fi trădat ulterior regimului comunist. Mihail Sadoveanu a decedat în dimineața zilei de 19 octombrie 1961 și a fost înmormântat în Cimitirul Bellu, în data de 21 octombrie. Se știe că a murit în urma unui infarct, scriitorul având afecțiuni cardiace mai vechi. Totuși, există surse ce vorbesc de o cu totul altă moarte. Sunt disponibile două variante, ambele atestând că Sadoveanu a murit nu în patul de acasă, ci într-un vagon de tren.
Prima variantă vorbește despre asasinarea lui de către un mason care l-ar fi ucis lovindu-l cu un obiect tare în cap, iar a doua variantă susține că scriitorul a murit după ce a ingerat o substanță misterioasă, cumpărată înainte să se urce în tren.
Lucian Blaga
A fost unul dintre cei mai mari reprezentanți ai literaturii românești din perioada interbelică, servindu-și Patria nu doar pe plan cultural, ci și politic, ca atașat extern al statului român. Lucian Blaga a devenit nemuritor datorită celebrului vers „Eu nu strivesc corola de minuni a lumii”, însă opera sa a fost extrem de vastă, Blaga activând atât ca poet, scriitor, cât și dramaturg și filozof.
A fost propus pentru Premiul Nobel de către Mircea Eliade, însă regimul comunist s-a opus, interzicându-i poeziile din care răzbăteau mesaje reacționare; în plus, Lucian Blaga își legase numele și de Mișcarea Legionară, căci lucrarea sa „Avram Iancu” fusese dedicată lui Corneliu Codreanu.
Ultima parte a vieții, Lucian Blaga a petrecut-o în localitatea Lancram, din Sebeș, unde obișnuia să scrie, să se plimbe în natură și să se bucure de compania soției. De la un timp, avea tot mai multe probleme de sănătate, însă nu le acorda mare importanță. În anul 1961, la capătul unor crize extrem de dureroase la nivel coloanei vertebrale, a fost diagnosticat cu cancer osos, cu metastaze.
S-a internat și supus mai multor tratamente, însă sănătatea îi era tot mai precară. În noaptea de 5 spre 6 mai s-a trezit brusc din somn și i-a spus soției că în mai puțin de un ceas urmează să moară. Ceea ce s-a și întâmplat. Lucian Blaga s-a stins din viață și 3 zile mai târziu, chiar la aniversarea nașterii sale, 9 mai, a fost înmormântat în cimitirul bisericii din localitatea Lancram.
Ion Luca Caragiale
Considerat cel mai mare dramaturg al României, din toate timpurile, Ion Luca Caragiale este până și astăzi invocat pe un ton de regret. Finețea umorului și ironia inteligentă cu care a descris caractere umane și situații valabile parcă și azi au făcut ca momentul morții sale să fie întâmpinat cu o cumplită durere nu doar de familie și prieteni, ci de întreaga țară.
Ion Luca Caragiale s-a stins din viață la numai 60 de ani, la Berlin, în casa lui, în pat; a fost găsit mort în dimineața zilei de 22 iunie 1912 de către fiică și soție. A murit din pricina unor afecțiuni cardiace, fiind auzit cum tușește pe timpul nopții respective. Trupul i-a fost depus într-un cavou din capela bisericii protestante din localitatea germană Schoeneberg.
De acolo, trupul i-a fost trimis în România, unde a ajuns însă cu numeroase peripeții, pierzându-se actele și sicriul staționând, al nimănui, mai multe zile în gară. Ulterior, Ion Luca Caragiale a fost înmormântat în Cimitirul Bellu. La momentul morții sale, a circulat în presa străină și zvonul că marele dramaturg român ar fi murit în timpul zilei, pe stradă, căzând dintr-o dată din picioare și rămânând mort pe loc.
Nichita Stănescu
Unul dintre cei mai mari poeți români sub regimul comunist, numele lui Nichita Stănescu se află și astăzi pe buzele românilor. Poeziile sale continuă să fie citite, apreciate, memorate.
Talentul poetic al lui Nichita Stănescu a fost adesea descris ca genial, mai ales datorită unor poezii de dragoste precum „Leoaică tânără, iubirea”, „Emoție de toamnă” sau „Poveste sentimentală”. Din păcate, deși a iubit femeile cu patos, Nichita Stănescu a iubit și mai mult alcoolul.
Patima vieții sale a fost votca. Ajunsese să bea și două sticle deodată; a fost internat în spital, pentru probleme datorate ficatului și a fost chiar trimis la cură de tratament la Mangalia. Degeaba. În ziua 12 decembrie, se întorcea din provincie de la nunta unor prieteni. I s-a făcut deodată rău, acuzând cumplite dureri de ficat. A ajuns de urgență la Spitalul Fundeni, dar medicii nu l-au mai putut ajuta. A murit în urma unui stop cardio-respirator, în noaptea de 13 decembrie 1983. Trupul său se află în Cimitirul Bellu, alături de alți mari poeți români.
George Coșbuc
Este cel dintâi mare poet ardelean al neamului românesc, un nume a cărei faimă continuă să strălucească. A fost unul dintre cei mai prolifici oameni de cultură ai României, publicând un număr record de poezii, dar ocupându-se și cu traducerea unui număr impresionant de opere internaționale.
Singurul său „viciu” a fost dragostea părintească pe care i-a purtat-o necondiționat unicului său fiu, Alexandru. Acesta a murit însă la vârsta de numai 19 ani, în timpul unui accident de mașină. Din acea clipă, adevăratul George Coșbuc s-a stins și el din viață.
A încetat să mai scrie, s-a retras în casă și s-a izolat de oameni. A suportat foarte greu pierderea fiului și s-a îmbolnăvit de inimă. La o distanță de numai 3 ani, George Coșbuc a mers pe urmele fiului iubit, stingându-se din viață înainte să fi împlinit 52 de ani. A murit de inimă rea în data de 9 mai 1918. Trupul său odihnește în Cimitirul Bellu, iar pe cruce i-au fost scrise câteva versuri din poezia „Lupta vieții – Gazel”.
Ionel Teodoreanu
Creatorul celebrului roman pentru adolescenți „La Medeleni”, Ionel Teodoreanu a fost unul dintre scriitorii români pasionați de sport. Cele mai frumoase romane ale sale le-a scris în intimitatea naturii din jurul mănăstirii Agapia.
Ionel Teodoreanu a activat ca avocat, pentru a-și întreține familia, însă pasiunea lui a fost dintotdeauna literatura. Cărțile au reprezentat modul în care s-a exprimat sufletește, modul în care s-a raportat la amintirile copilăriei și la trăirile sentimentale cunoscute de-a lungul timpului.
Moartea lui a survenit brusc, foarte devreme și a luat prin surprindere o Românie întreagă. Ionel Teodoreanu a murit la numai 57 de ani, dintr-o dată, fără niciun preaviz. În ziua de 3 februarie 1954, a ieșit în stradă, pentru a face câteva cumpărături. Iarna era extrem de geroasă, iar străzile erau sufocate de nămeți înalți. Luptându-se cu frigul și zăpada, Ionel Teodoreanu a suferit un infarct; a murit în stradă.
A fost înmormântat la Cimitirul Bellu din București, într-o atmosferă de iarnă feerică. Datorită troienelor imense, trupul i-a fost dus pe o sanie. Colegii de breaslă au participat în număr extrem de redus, iar slujba a fost una intimă. Tinerii de azi îl cunosc prin prisma romanelor sale pline de prospețime și poftă de viață: „Lorelei”, „La Medeleni”, „Arca lui Noe”.
