Ankylosaurus este unul dintre cei mai cunoscuți dinozauri erbivori din Cretacicul superior, cunoscut pentru armura sa unică și coada-maciucă impresionantă.
Dinozaurul Ankylosaurus face parte din categoria dinozaurilor cu carapace numiti Ankylozauri. Acest urias erbivor a trait in era Mezozoica, in Cretacicul superior, cu aproximativ 68-65 de milioane de ani in urma.
Anatomia defensivă a dinozaurului Ankylosaurus
Datorita armurii sale mult perfectionate fata de cele ale confratilor sai anteriori el a primit si denumirea de ,,Soparla stransa in chingi”. Avea pinteni ososi ca si acestia insa erau de alta forma, alcatuiau adevarate serii de coarne ascutite si robuste, distribuite atat pe spatele corpului, cat si pe partile laterale.
Placile osoase erau pozitionate ordonat si erau infipte in piele, astfel fiind foarte mobile, iar faptul ca se intindeau numai pe partile laterale si zona superioara a corpului, lipsind cu desavarsire de pe partea ventrala, se pare ca mobilitatea acestui animal preistoric nu era foarte mult diminuata.
Placile erau inalte si aveau diferite marimi, prezentau excrescente si spini ososi, unii mai puternici iar altii mai mici si mai ascutiti. Acest blindaj era strabatut de vase sanguine care aveau rol de termoreglare, preluau sau cedau caldura in functie de conditiile atmosferice.
Ramasitele sale fosile au fost descoperite in anul 1906, in Montana (SUA), iar prima sa descriere a fost facuta in anul 1908 de catre paleontologul american Barnum Brown, care l-a numit Ankylosaurus magniventris. Brown a descoperit un alt schelet de Ankylosaurus in Wyoming (SUA). Mai tarziu in anul 1910 au fost descoperite noi ramasite fosilizate intr-o expeditie realizata in Alberta (Canada) tot de catre Brown, din care facea parte un craniu complet si alte parti ce alcatuiau scheletul unui exemplar al acestei specii.
Cei care doresc sa admire aceste trei importante descoperiri pot vizita Muzeul de Istorie Naturala American din New York care adaposteste multe ramasite fosile de Ankylozauri. De asemenea in Ottawa, la Muzeul Canadian al Naturii poate fi admirat cel mai mare craniu de Ankylosaurus magniventris care a fost descoperit abia in anul 1947, in Alberta, de catre paleontologul canadian Charles Mortram Sternberg.
Particularitatea principala a acestei specii consta in faptul ca la capatul cozii puternice si lungi prezenta o maciuca, care la un animal ce avea 10 m lungime si cantarea aproximativ 3,5 tone, avea o forta extraordinara. Aceasta era cu siguranta o arma de aparare folosita impotriva dinozaurilor pradatori.
Rolul cozii-maciucă în apărare și luptă
Coada sa avea muschi puternici pe partea sa anterioara prin intermediul carora balansa maciuca caudala, din stanga in dreapta si invers. In caz de pericol isi folosea maciuca pentru a lovi puternic adversarul, mai ales in cap dar si in alte parti vulnerabile ale corpului acestuia, provocandu-i rani grave inamicului sau chiar omorandu-l.
Ghimpii suplimentari de pe partile laterale si de pe spate dadeau impresia unui corp mai lat si mai mare, fapt ce tinea la distanta multi dinozauri pradatori. Privit de acestia el avea prin carapacea cu ghimpi un aspect infricosator. Cu siguranta blindajul sau reprezenta o problema pentru dinozaurii carnivori.
Capul Ankylozaurului era si el protejat, avea placi adancite in pielea tare si spini ososi de diferite marimi. Partea posterioara a capului era de asemenea aparata de coarne rezistente. O caracteristica a acestui animal o reprezentau proeminentele nazale foarte mari, care se banuieste ca ii serveau la emiterea de sunete. Acest lucru arata ca nu traia mereu solitar, el comunica prin sunete cu alte exemplare din specia sa, alcatuind mici turme.
Comportamentul și modul de viață al Ankylosaurusului
Traiau in zonele impadurite unde gaseau hrana din abundenta, formata din plantele de la nivelul solului. Narile mari situate anterior indica faptul ca simtul olfactiv era foarte bine dezvoltat. Acuitatea lor vizuala era mult diminuata deoarece isi purtau capul aplecat, iar ochii erau pozitionati intre placile si proeminentele osoase si aveau pleoapele formate din material cornos.
Dinozaurul Ankylosaurus avea botul lat, perfect adaptat pentru a consuma diferite plante accesibile de la sol, in special cele fragede si suculente. Cu limba sa foarte flexibila insfaca manunchiuri mari de plante, apoi cu ciocul cornos le rupea si prin miscari de masticatie ale maselelor late (realizate prin intermediul falcilor musculoase si puternice) le maruntea.
Avea in zona sa abdominala masiva un stomac de fermentatie mare, in care prin bacterii isi extragea din bucatile vegetale maruntite substantele nutritive atat de importante pentru viata sa. Pentru a-si acoperi necesarul de energie strabatea padurile hranindu-se cu mari cantitati de plante si frunze de pe sol.
Toate cele patru membre ale acestui dinozaur erau scurte, robuste si grele, se terminau cu cate patru degete late, prevazute cu gheare mari si rezistente. Mersul sau era patruped, cand alerga putea atinge viteza de 7-10 km/ h.
Dinozaurul Ankylosaurus face parte din ordinul Ornithischia, familia Ankylosauridae.
Hrana și sistemul digestiv adaptat
Fiind un erbivor specializat, Ankylosaurusul se hrănea cu o gamă largă de plante, inclusiv ferigi, conifere și cicade. Maxilarul său robust și dinții mici, în formă de frunză, îi permiteau să mestece plantele dure. Pentru a facilita digestia, Ankylosaurusul înghițea pietre mici numite gastrolite, care ajutau la măcinarea alimentelor în stomac. Această adaptare, împreună cu un stomac de fermentație mare, permitea extragerea eficientă a nutrienților din plantele fibroase.
Ankylosaurusul avea un metabolism lent, ceea ce îi permitea să supraviețuiască perioadelor lungi de secetă sau lipsă de hrană. Studiile paleontologice au arătat că dinozaurii cu gastrolite aveau o eficiență digestivă mult mai mare, ceea ce le oferea un avantaj evolutiv în fața schimbărilor climatice și a competiției pentru resurse.
