Este capitala țării și un oraș al vieții de noapte. Din punct de vedere turistic, Dublin este o atracție deosebită, datorită barurilor și cluburilor de noapte unde se petrece în cel mai autentic mod irlandez cu putință.
Orașul Dublin a fost întemeiat cu foarte mult timp în urmă. În primul secol după Hristos, pe suprafața lui se găsea o așezare a celților, cucerită 300 de ani mai târziu de către vikingi, care au întemeiat aici propriul lor oraș.
Numele vine de la un termen din limba irlandeză care, în traducere, ar însemna „baltă neagră” sau „baltă adâncă”. Orașul a înflorit după secolul al XVII-lea, sub stăpânirea englezilor, când foarte mulți protestanți europeni s-au refugiat în Dublin. Abia în 1922, Irlanda și-a câștigat independența față de Marea Britanie, iar Dublin a devenit cel mai mare oraș al țării.
Din punct de vedere cultural, orașul Dublin este o destinație turistică ideală. Sunt de văzut atât de multe obiective, încât sunt necesare zeci de zile de concediu petrecut pe aceste meleaguri.
În mod special, Dublin este un oraș al literaturii, dând omenirii o serie de scriitori senzaționali. Este firesc ca acest oraș să dispună de foarte multe biblioteci publice, teatre, muzee ale literaturii. Trebuie vizitate Biblioteca Chester Beatty, un adevărat muzeu al manuscriselor europene extrem de vechi, inclusiv al textelor sacre, și Muzeul Scriitorilor din Dublin, găzduit într-o clădire istorică de secol XVIII și dedicat operelor celor mai cunoscuți scriitori irlandezi: Joyce, Shaw, Yeats.
Una dintre cele mai mari piețe ale orașului Dublin îi este dedicată lui Oscar Wilde și se cheamă Piața Merrion. În centru domină o statuie uriașă a scriitorului, mărginită de două coloane de marmură având înscrise câteva citate celebre ale acestuia.
Muzeele sunt extrem de numeroase și bine clasificate, în funcție de domeniul de cercetare: Muzeul Irlandez de Artă Modernă, Muzeul Corabiei lui Jeanie Johnston, Muzeul Național de Arheologie, Muzeul Național de Istorie a Artei, Muzeul Național de Istorie Naturală.
O atracție turistică majoră o reprezintă castelul Dublin, o construcție de secol XVIII, grandioasă și care a servit drept sediu al ocupației britanice în Irlanda, sute de ani la rând. Din 1921, a fost cedat guvernului irlandez. Acest castel a fost ridicat pe ruinele unei fortificații de secol XVI ce servise inclusiv ca reședință regală. În prezent, castelul Dublin este folosit ca sală de recepție oficială pentru evenimentele politice de amploare. Încăperile sunt spațioase și ornamentate în stil fastuos, indiferent că este vorba despre sala tronului, dormitoarele regale, sala de mese sau atelierul de creație.
Un alt castel celebru este castelul Ardgillian, construit în secolul al XVIII-lea în mijlocul unui parc magnific. Palatul are două etaje și poate fi vizitat în timpul săptămânii. La parter, se poate admira o minunată colecție de piese de mobilier în stil victorian.
Viața religioasă a irlandezilor din Dublin este susținută prin numărul foarte mare de catedrale și biserici, unele dintre ele având valoare istorică. Catedrala Biserica lui Hristos reprezintă centrul spiritual al orașului Dublin, încadrând și un minunat muzeu al pieselor de artă religioasă. A fost construit începând cu secolul al XI-lea și la interior dispune de relicve medievale fascinante, părticele dintr-o cruce miraculoasă, câteva nuiele din ieslea în care a fost culcat la naștere Mântuitorul, inima patronului spiritual al orașului, Laurence O’Toole, și multe altele. Tot înăuntru, stârnește admirație cripta medievală, una dintre cele mai mari din țară, în cadrul căreia sunt expuse două mumii neobișnuite, a unei pisici și a unui șoricel. Catedrala dispune de un magazin cu obiecte religioase și chiar și de o cafenea.
Catedrala Sfântului Patrick datează din anul 1191 și este cea mai mare biserică din Irlanda.
Printre obiectivele cu valoare istorică în Dublin se numără și Kilmainham Goal, o închisoare în care au fost deținuți și apoi executați rebelii din 1916.
Cimitirul Hughenoților este următoarea destinație turistică cu atmosferă sumbră, în Dublin. A fost amenajat în secolul al XVII-lea, apoi restaurat după 1988 de către Ministerul Francez al Afacerilor Externe.
O experiență completă în orașul Dublin presupune neapărat o incursiune în bucătăria locală. Prețurile sunt destul de bune, chiar și în ceea ce privește restaurantele cu specific european. Cele mai ieftine sunt localurile unde se servește mâncare indiană.
Barurile tradiționale irlandeze sunt adevăratul simbol al orașului Dublin. Sunt extrem de căutate de turiști, astfel că s-au deschis în număr foarte mare. Cele mai bune sunt: The Celt, The Barge, Frank Ryans, Peadar Kearney, O’Shea, Bachelors Inn, The Palace Bar.
Fiind o destinație turistică foarte veselă, tocmai datorită vieții de noapte, orașul Dublin dispune de cazare pentru toate buzunarele. Turiștii atrași de obiectivele culturale se pot caza în hoteluri elegante, în timp ce studenții vor găsi numeroase variante de cazare la hosteluri cu prețuri mici. Important este faptul că orașul Dublin are atât de multe și variate spații pentru cazare încât nimeni nu riscă să doarmă sub cerul liber.