Familia Echidnelor sau a furnicarilor cuprinde doua genuri, cu speciile cele mai importante: echidna propriu-zisa (cu tepi) si echidna cu cioc lung.
Echidna, cunoscută și sub numele de furnicarul marsupial, este un animal terestru și nocturn, remarcabil pentru obiceiurile sale alimentare și adaptările speciale. Trăiește în diverse regiuni din Australia și Noua Guinee și, în ciuda asemănării cu ariciul, are caracteristici unice, inclusiv un cioc tubular și o limbă vermiformă cu ajutorul căreia prinde termite și furnici.
Echidna și habitatul său: adaptarea la medii aride și înalte
Echidna este una dintre puținele specii de mamifere care depune ouă, iar metodele sale de supraviețuire în condiții dure o fac cu atât mai interesantă pentru cercetători.
Aceste animale traiesc in regiuni diferite, astfel intalnim echidna australiana cu cioc scurt si tepi (in New Wales, Queensland de sud si Tasmania) si echidna cu cioc lung si blana (in sud-estul insulei Noua Guinee). Subspeciile difera putin in privinta taliei si a tepilor.
In general, echidna australiana se caracterizeaza printr-un corp acoprit in cea mai mare parte cu tepi sau peri, ciocul tubular, cu o deschidere numai la capatul inferior, coada scurta, degetele libere, imperfect mobile, limba lunga, subtire, vermiforma. Limba poate fi proiectata departe in afara gurii.
Cum se hrănește echidna: adaptări remarcabile pentru supraviețuire
Acest animal terestru si nocturn se hraneste cu termite si alte insecte. El ingereaza odata cu hrana si mult nisip si praf, chiar lemn uscat, cu care stomacul sau este intotdeauna plin. Deschiderea bucala ingusta este numai atat de lata, incat sa permita, trecerea limbii vermiforme. Dintii lipsesc, dar are pe cerul gurii niste crescaturi cornoase ca niste tepi, cu care mesteca hrana. Dintii ar fi inutili pentru acest mod de hrana.
Degetele sunt terminate cu cate cinci gheare puternice, care permit animalului in caz de primejdie sa se ingroape repede. Cand sapa foloseste simultan toate cele patru membre, reusind sa se ascunda in pamant, chiar sub ochii dusmanului.
Nu este usor de observat acest animal, deoarece are culoarea asemanatoare cu cea a pamantului. Nu-l gasesti decat intamplator, din cauza felului sau de viata nelinistit, fugind mereu dintr-un loc intr-altul.
Acest animal seamana cu ariciul obisnuit. Animalul adult are cca. 45 cm lungime. Gatul este scurt, se continua cu corpul mai mult sau mai putin turtit si greoi. Capul este alungit, cilindric, relativ mic, se continua cu un bot lung, subtire, cilindric sau tubular. Dentitia nu apare, doar embrionul poseda un dinte, cu care puiul taie peretele oului. Dupa aceea dintele cade.
Bine dezvoltat este oraganul mirosului. Celelalte organe de simturi sunt dezvoltate normal. Sensibilitatea tactila nu este atat de mare. Daca este atins, el se strange imediat colac. Este greu de apucat, fiindca tepii sai ascutiti inteapa dureros. Daca a sapat o groapa, isi infinge tepii in peretii gropii, astfel cu greu poate fi scos de acolo.
In regiunile secetoase, echidna rezista pana la 14 zile fara sa bea apa, deoarece prinde termite – care le asigura continutul de apa in organism. In functie de anotimp, echidna isi regleza temperatura corpului, reusind sa se adapteze conditiilor climatice. Iarna intra in hibernare (in acest timp, nu se hraneste, sta in letargie, respira din doua in doua ore, astfel isi pastreaza o parte din energia corpului). Cand iese din hibernare, dureaza cateva ore sa se incalzeasca la soare.
Reproducerea echidnei: punga de clocire și îngrijirea puilor
Femela poseda o punga de clocire, a carei prezenta, cel putin temporara, in timpul alaptatului, aminteste de ordinul superior, al marsupialelor. Diferenta fata de acestea consta in faptul ca femela depune oua, pe cand marsupialele sunt vivipare. Ouale sunt ovale, lungi, de 15 mm, late de 12 mm, se clocesc in punga, iar puii se hranesc cu ajutorul glandelor mamare.
Aceste glande nu se deschid in mamele, ca la mamiferele propriu-zise: laptele este secretat pe peretele intern al pungii, unde se aduna sub forma de picaturi, pe perii campului glandular, de unde il ling puii. Puii raman in punga, pana ce ating 8-9 cm, ulterior nu se mai adapostesc in ea, decat in caz de primejdie. Puii pot fi crescuti usor si in afara pungii cu lapte.
In gradinile zoologice actuale, chiar animalele adulte sunt hranite cu carne tocata, lapte amestecat cu paine, furnici, etc.
Este cunoscuta si sub numele de ,,furnicar spinos”.
Echidna cu ciocul lung – este reprezentata de animalele cu varful ciocului indoit in jos. In raport cu lungimea capului, ciocul este mai lung, iar animalul intreg este mai mare si mai inalt. Tepii au fost inlocuiti, partial, cu un invelis de par des, lanos. Creierul este bine dezvoltat, avand mai multe circumvolutii. Membrele sunt scurte, au in general, numai trei degete, cu ghiare destul de puternice. La acest animal, lipseste coada. Are corpul rotund si o greutate de cca. 6-10 kg.
Cand isi construieste vizuina, femela sapa cu ajutorul ciocului cu scopul de a-si adaposti oualele, apoi dupa clocire, isi tine puii intr-un buzunar ventral, unde acestia sunt alaptati. Numele de echidana cu cioc lung este dat de dimensiunea lunga a ciocului (de cca. 20 cm).
Aceste animale sapa cu usurinta musuroaiele de termite si furnici si le culege folosindu-se de limba lor lunga.
In diferite regiuni din Noua Guinee, se gasesc mai multe specii ale acestui gen, deosebite intre ele, prin marimea si coloritul invelisului pilos. Este un animal intalnit destul de rar (datorita faptului ca a fost distrus habitatul sau natural), prefera mai ales altitudini de cca. 1200 m.
Echidna este considerata o specie pe cale de disparitie.
Rolul echidnei în ecosistem
Echidna joacă un rol vital în ecosistemele în care trăiește, contribuind la controlul populațiilor de insecte, în special termite și furnici. Prin săpatul frecvent al mușuroaielor și galeriilor, echidna aerisește solul, ceea ce favorizează sănătatea acestuia și creșterea vegetației.
De asemenea, această activitate stimulează circulația nutrienților în sol, făcându-l mai fertil. Un studiu a arătat că o echidna poate săpa până la 200 de gropi într-o zi, proces care ajută la regenerarea solului și menține echilibrul ecologic în zonele aride și semiaride.
Echidna este considerată un indicator al sănătății mediului, iar scăderea populațiilor sale sugerează degradarea habitatului și reducerea surselor de hrană. Protejarea acestei specii nu înseamnă doar salvarea unui animal unic, ci și conservarea unui ecosistem complex.
