Resursele expresive ale unei limbi sunt exploatate tot timpul, în cele mai diverse moduri, în limbajul obișnuit, în presă, în literatură, în versurile creațiilor muzicale etc., cu mai mult sau mai puțin talent. Când trupa Taxi a lansat, în 2012, piesa „Ești iubibila”, reacțiile au fost dintre cele mai diverse, provocate nu atât de melodie, cât de versuri.
Unii au considerat-o „o tâmpenie”, mai mare decât „Mă-ta are cratimă”, a celor de la Sector 7, care (aceștia din urmă), într-un limbaj frust, propuneau „o nouă tactică/de a învăța gramatica”, „succesul” constând, după cum sublinia autorul articolului menționat anterior, în faptul că „Sector 7 au marcat o adevărată reușită când, pe toți pereții clădirilor, din toate orașele/satele/comunele sau băncile din școli, apărea scris, în sfârșit ‘Mă-ta’ corect”.
Tot la vremea lansării piesei „Ești iubibila”, Lucian Mândruța părea într-atât de scandalizat de „adăugarea cuvântului iubibil la fondul principal, departamentul bâlbâiți, divizia rurală”, încât considera că până și Titu Maiorescu e „răsucibil” în mormânt (nu ne mai întrebăm de ce s-o fi gândit Lucian Mândruța tocmai la Maiorescu, remarcabil om de cultură, din secolului al XIX-lea, preocupat și de problemele limbii române, dar nu într-atât încât să se răsucească în mormânt dintr-o asemenea pricină).
Dezbaterea în jurul cuvintelor inventate sau adaptate, precum esti iubibilă, alintabilă, sau giugiulibilă, ridică întrebări importante despre evoluția limbii și granițele acceptabilității lingvistice. Aceste cuvinte, în timp ce pot părea neobișnuite sau chiar amuzante, reflectă o tendință naturală a limbii de a se adapta și evolua în funcție de nevoile și contextul cultural al vorbitorilor. Este important să distingem între creativitatea lingvistică, care poate îmbogăți limba, și greșelile care pot duce la confuzie sau la erodarea normelor lingvistice.
Pentru o mai bună înțelegere a modului în care limbajul se adaptează și se schimbă, recomandăm citirea articolului Cum este corect: deasemenea, de asemenea sau de-asemeni. Acest articol va oferi o perspectivă mai amplă asupra flexibilității limbii române și a modului în care diferite expresii și forme lingvistice se pot adapta sau nu la normele acceptate.
Și acum, puțină gramatică, pentru ca fiecare să poată evalua cu detașarea necesară dacă „Ești iubibilă, alintabilă, giugiulibilă, răsfățabilă” este o „tâmpenie”, o abatere de la normele gramaticale, o structură tolerabilă sau altceva.
În limba română, sufixele –abil, -ibil, – ubil, -bil intră în categoria celor cu rol semantic, adică, atașate altor cuvinte existente în limbă, exprimă proprietatea de a fi disponibil/capabil pentru a face/a realiza ceva. Exemple: adaptabil, capabil, coruptibil, durabil, gonflabil, manevrabil, operabil, perfectibil, promovabil, regenerabil, epuizabil etc.
În cazul cuvintelor iubibilă, alintabilă, giugiulibilă, răsfățabilă funcționează același mecanism al derivării cu sufixele –ibil(a), -abil(a), adăugate cuvintelor (verbelor): (a) iubi, (a) alinta, (a) giugiuli, (a) răsfăța (adică cineva care poate fi iubită, alintată, giugiulită, răsfățată).
Diferența dintre aceste derivate (cele din cântec) și altele, din limba română, constă în faptul că nu sunt „previzibile”, nu au devenit „uzuale”, fapt absolut normal, fiind vorba de un cântec ale cărui versuri mizează pe inventivitate, atipicitate, pe parodie, ironie și umor, caracteristici asociate frecvent stilului formației Taxi. Cu aceleași argumente se justifică și valorificarea, în enumerația menționată, a cuvântului colocvial a giugiuli, pe lângă ceilalți termeni literari – a iubi, a alinta, a răsfăța.
Așadar, în piesa „Ești iubibilă” nu este vorba de incorectitudine gramaticală, nu sunt motive ca cineva să fie „răsucibil” în mormânt (mai mult chiar, menționarea lui Titu Maiorescu, într-un asemenea context, pare a fi la fel de amuzantă ca iubita giugiulibilă), ci este doar o chestiune de preferință/gust muzical.
In general, in arta orice greseala este posibila.