Eugen Bratfanof pictează de la vârsta de 15 ani. Este unul dintre pictorii cei mai apreciaţi de azi. Picturile sale reușesc să transpună privitorul în universul trăirilor, al viselor, fiecare caracteristică specifică personajului fiind ilustrată prin intensificarea ei vizuală, prin metamorfozarea personajului, a sentimentului în obiectul care-l definește. Dacă gândul sau trăirea trebuie descrise în imagini, Eugen Bratfanof nu doar că reușește să facă acest lucru, ci te și implică în starea personajului. Un gând, o trăire ce ia formă.
Eugen Bratfanof s-a năcut la Tulcea, în România, în anul 1941. A absolvit în 1967 Institutul de Arte plastice „Nicolae Grigorescu”. A expus în România, în cadrul „Uniunii Artiștilor Plastici”, dar și în alte ţări, precum Danemarca sau Germania.
A predat ca profesor de desen între 1967 – 1975 la „Școala de Muzică” din Tulcea, iar mai târziu, între 1978 – 1987, a format tineri artiști profesioniști prin activitatea sa din cadrul catedrei de la „Școala Populară de Artă”, din Tulcea.
Intrând în sfera visului, a subconștientului, Bratfanof dă viață stării de spirit a personajului, ca spectatorul să-l poată perceapă în profunzime.
Criticii de artă l-au încadrat pe Eugen Bratfanof în curentul de artă suprarealism, comparându-l cu Salvador Dali.
Prin ce se caracterizează acest curent? Suprarealismul este un curent care urmărește ca prin artă să pătrundă în conștiința individului, în visul, în gândurile acestuia. A apărut la începutul anilor 1920, prima persoană care a dat numele acestui curent fiind Guillaume Apollinaire, în prefața piesei sale de teatru, premiată în anul 1917: „Sânii lui Tiresias”.
În pictură, principalii reprezentanți ai curentului sunt Salvador Dali, Rene Magritte; în România s-au remarcat Victor Brauner și Jules Perahim. Adepții curentului susțineau că se inspiră din inconștient, fiind dur criticați de Sigmund Freud care a susținut amprenta personalității artistului în orice operă suprarealistă. Sigmund Freud era de părere că artistul creează opera și nu mintea inconștientă a acestuia.
Dacă suprarealismul clasic era o reprezentare a inconștientului sumbru, erotic, morbid, prin obiecte extravagante sau ireale ajungând să șocheze uneori, suprarealismul lui Bratfanof este mai degrabă tandru, după cum menționa Tudor Octavian. În loc să șocheze, operele sale impresionează. Prin ochi mari, corpuri uneori alungite, individualitate materializată în caracteristica sau ocupația de bază a persoanei pictate, Bratfanof te aproprie de pictură, până la empatizare.
Eugen Bratfanof folosește ca metodă de lucru tehnica picturii în ulei. Câteva dintre picturile sale sunt: „Concert pentru pian”, „După concert”, „Singură”, „Îmbrățișare”, „Pălăria cu amintiri”, „Sonată pentru pian”, ”Cina”, pictură pe temă religioasă, alături de „Remember” și multe altele.
„Concert pentru pian”
Această pânză are 215/ 135 cm și este pictată în ulei. Pictura redă instrumentaliști care se află într-un concert de pian. Din punct de vedere cromatic, culorile închise se găsesc în josul compoziției, reprezentând materialul; culorile deschise, armonioase se află sus, dând senzația de înălțare, aspirație și vis. Un material este împrăștiat deasupra unei jumătăți a grupului de instrumentaliști, în valuri, fapt care inspiră diafanism și aduce cu notele muzicale, creând totodată mișcare. Chipurile personajelor sunt profund marcate de sentimente precum: atenție, reverie, meditație, aspirație, spiritualitate, sumbritate etc..
În ciuda faptului că piesa de pian nu poate fi auzită, Bratfanof reușește să inspire prin pictură sentimentele unei audiții muzicale.
Ceea ce impresionează la Bratfanof este comunicarea cu sufletul privitorului. Redarea unui sentiment în materie, prin exagerarea trăsăturilor feței sau părților componente ale picturii îl clasează în suprarealism, putând fi comparat cu Dali, deși divers: uman și gânditor.
