Frida Kahlo este simbolul avangardei artistice şi al exuberanţei culturii mexicane a secolului XX, un artist complex şi fascinant.

Frida s-a născut în 1907 în cartierul Coyocoan din Mexico City. Tatăl ei imigrase în Mexic unde o cunoaşte pe Matilde cu care se şi căsătoreşte. Cuplul a avut patru fete printre care şi Frida.

Kahlo1

La 6 ani se îmbolnăveşte de poliomelită. Chiar dacă îşi revine, rămâne cu un şchiopătat, boala afectându-i piciorul drept. În timpul şcolii este tachinată de colegii săi care fac glume pe seama handicapului. Acest lucru o face să devină foarte timidă şi să-şi creeze prieteni imaginari.

La 14 ani părinţii o înscriu la una dintre cele mai bune şcoli din Mexico City. Frida este una din foarte puţinele fete care trec de examenul de admitere (îşi dorea să devină doctor). În timp recapătă încrederea în sine devenind o tânără cu păreri puternice.

În 1925 suferă un accident teribil (o maşină loveşte autobuzul în care se află). Ea se alege cu multe fracturi, între care la coloană, la pelvis, la claviculă, la coaste, o bucată de metal îi trece prin pelvis, dar supravieţuieşte. Chiar dacă în timp îşi revine, va rămâne cu dureri cronice toată viaţa şi va trece prin 32 de operaţii. În perioada de recuperare se apucă de pictat şi la un an de la accident termină primul autoportret.

După doi ani îşi revine şi începe să ducă o viaţă activă. Petrece mult timp cu un grup de artişti care erau împotriva preşedintelui mexican şi susţineau Partidul Comunist. Unul dintre acei artişti era Diego Rivera, un pictor celebru mexican, mult mai în vârstă ca ea.

Ea îi cere părerea asupra picturilor sale, iar el o încurajează să-şi dezvolte un stil propriu. La puţin timp după, Diego divorţează şi în august 1929 se căsătoreşte cu Frida, cei doi stabilindu-se în Mexico City.

Din moment ce era căsătorită cu un artist celebru beneficia din plin de privilegiile primite. Călătoreşte, îşi ajută financiar familia, iar însuşi Rivera o încurajează când îşi schimbă stilul vestimentar. Ea adoptă veşmintele şi bijuteriile tribului Tehuana. Schimbă fustele scurte pe unele lungi, colorate, poartă bijuterii masive iar părul şi-l aranjează folosind decoraţiuni elaborate. Acestea devin imaginea ei pentru restul vieţii.

De asemenea mai rămâne cunoscută pentru faptul că nu şi-a epilat părul facial, fiind chiar mândră de el. Avea o mustaţă iar sprâncenele îi era groase şi unite. Ea şi-a inclus în toate picturile aceste trăsături.

În 1930 află că este însărcinată dar doctorii o avertizează că, în urma rănilor suferite în accident, nu ar putea duce la capăt o sarcină sau o naştere. În acelaşi timp Rivera se declară împotriva altor copii (el având mai mulţi copii din mariajele anterioare); acestea o determină să facă un avort.

Citește și:  Știați că Einstein a avut prima sa sclipire după un vis profetic? Visele profetice ale unor personalități istorice

Chiar în timpul cât se recupera, află că Diego o înşală cu una din asistentele lui. Atunci îşi dă seama că s-a căsătorit cu un bărbat ce nu-i va fi credincios niciodată, aşa că învaţă să-i tolereze infidelităţile şi se afundă în arta ei.

Kahlo

În acelaşi an Diego este angajat de Bursa din San Francisco pentru a realiza mai multe picturi murale iar Frida merge cu el. În timp ce el lucra, ea vizita oraşul. Aici a devenit repede cunoscută datorită declaraţiilor directe şi a vestimentaţiei colorate. La puţin timp după călătoresc la New York, unde Diego Rivera îşi expune picturile la Muzeul de Artă Modernă. Cu toate că îi plăcea viaţa din oraş, s-a declarat îngrozită de inegalităţile dintre săraci şi bogaţi.

Cum operele lui Rivera atrăgeau multă lume, în 1932 sunt invitaţi în Detroit. Acolo află că este însărcinată din nou. De data aceasta era hotărâtă să păstreze copilul. Din păcate pierde sarcina, dar această pierdere o face să picteze foarte mult. Atunci pictează tabloul „Henry Ford Hospital”care o înfăţişa pe Frida, pe un pat de spital, dezbrăcată şi cu un fetus prins de ea.

Anul următor se întorc la New York unde Rivera trebuia să realizeze o pictură pentru Nelson Rockefeller; pentru că pictura conţinea elemente comuniste, îi este respinsă iar cei doi se văd nevoiţi să plece înapoi în Mexic.

Cei doi se mută într-o casă nouă (era formată din două case mai mici unite de un pod). Noua casă i-a permis Fridei să aibă mai multe aventuri, atât cu bărbaţi cât şi cu femei. Diego nu era deranjat. În 1934 află că Diego avea o aventură cu sora ei mai mică, Cristina şi îl părăseşte, dar până în 1936 îl iartă şi se mută înapoi. În 1937 are o aventură cu Lev Trotki, ce duce la divorţul de Diego.

În acea perioadă începe să cunoască succesul având expoziţii la New York şi Paris. Tabloul „The Frame” este cumpărat de Luvru. Cu toate acestea divorţul o face să aibă probleme cu alcoolul şi abia după intervenţia familiei îşi revine. Cei doi se recăsătoresc în 1940 iar în decursul următorilor 10 ani realizează aproximativ 50 de picturi.

Cu toate acestea sănătatea ei era în declin. După o operaţie nereuşită la coloană rămâne imobilizată la pat. Totuși e bucuroasă când află că are loc prima sa expoziţie din Mexic. La câteva luni după îi este amputat un picior, iar pe 13 iulie 1954, moare în urma unui embolism pulmonar (s-a vehiculat şi ideea unui suicid).

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.