Ursul de mare (Callorhinus ursinus), cunoscut și sub denumirea de focă cu blană, este un mamifer marin impresionant ce populează apele reci ale Pacificului de Nord. Cu un corp hidrodinamic și blană densă, compusă din fire moi și scurte sub un strat mai gros, această specie se adaptează perfect vieții în apă și este un prădător eficient. De-a lungul anilor, populația de urși de mare a scăzut semnificativ din cauza braconajului, fapt care a determinat protejarea lor prin lege în multe regiuni.
Ursul de mare (Callorhinus ursinus) traieste in apele din partea de nord a Oceanului Pacific. Face parte din categoria focilor de mare cu blana, care pe langa firele obisnuite ce alcatuiesc blana au un strat cu fire moi si scurte.
Caracteristicile fizice și adaptările ursului de mare
Coloritul masculului este cenusiu-maroniu, iar al femelelor si al puilor este gri-argintiu in partea de sus a corpului, rosu-maroniu in patea de jos a corpului, iar pe torace prezinta o pata de culoare alba-cenusie. Botul, barbia si zona de sub ochi este de culoare crem-ruginie. Inotatoarele frontale sunt destul de lungi si par retezate la incheieturi.
Un exemplar adult are lungimea de aproximativ 2 m si greutatea de 180-270 kg, masculul este de regula mai mare decat femela si are caninii mai lungi si mai dezvoltati. Ursii de mare au corpul hidrodinamic si inotatoare foarte puternice, sunt extrem de agili sub apa, se pot scufunda la adancimi de pana la 100 m.
Fiind mamifere marine carnivore se hranesc in special cu pesti, calamari, pasari acvatice, petreli si cufundari. La randul lor sunt atacati de rechini si balene ucigase.
Habitatul și comportamentul migrator
Ursii de mare sunt mamifere migratoare, pe timpul verii aceste specii se aduna mai ales in Insulele Pribilov din Alaska. Intai sosesc masculii, intre ei are loc o anumita ierarhie care se manifesta prin alegerea teritoriului, apoi la cateva saptamani vin si femelele care formeaza grupuri de cate 15 exemplare in jurul fiecarui mascul batran, care are rolul de a le apara si semnala primejdiile care se ivesc.
In functie de varsta se modifica si numarul femelelor dintr-un grup, iar la sfarsitul verii masculul batran este destul de epuizat. In acest moment intervin si masculii mai tineri, care vor fi atenti mai departe la pericolele din jur. Teritoriile cele mai bune sunt considerate cele din imediata apropiere a apei. Timp de trei luni de zile aceste mamifere stau pe uscat in grup comun, apoi la sfarsitul acestei perioade are loc imperecherea.
Împerecherea și îngrijirea puilor
Femela da nastere de obicei la un pui, in urma fecundarii de anul trecut, deoarece perioada de gestatie este foarte lunga, iar la cateva zile de la nasterea puiului ea se imperecheaza din nou cu masculul pe al carui teritoriu s-a instalat. Puii sunt de culoare negricioasa la nastere, au aproximativ 6 kg si o lungime de 55-60 cm, iar pana la varsta de 5 ani este imposibil sa le fie stabilit sexul.
Puii raman pe uscat o perioada de 4 luni, timp in care inavata sa inoate, apoi in luna noiembrie isi urmeaza mamele spre sud, unde se despart de ele si isi traiesc viata independenti. Masculii batrani raman uneori permanent in regiunile nordice, doar cei mai tineri coboara mai la sud.
In ultima perioada, in apele nordice numarul ursilor de mare a scazut foarte mult din cauza braconajului, blana lor numita ,,seal-skin” este foarte bine vanduta. In multe regiuni, populatia litorala traieste numai din vanzarea acestor foci de mare. Astazi aceasta specie este protejata prin lege, scaderea drastica a numarului de exemplare a facut ca aceasta specie de animale sa fie declarata pe cale de disparitie.
Ursul de mare face parte din ordinul Carnivora si familia Otariidae.
Importanța ecologică și provocările conservării ursului de mare
Ursul de mare joacă un rol esențial în ecosistemul marin din Pacificul de Nord, fiind un prădător de top care ajută la menținerea echilibrului populațiilor de pești și alte viețuitoare marine. Consumul de pești și calamari de către urșii de mare contribuie la prevenirea supra-populării anumitor specii, ceea ce este benefic pentru biodiversitatea întregului ecosistem.
Totuși, din cauza valorii ridicate a blănii lor, numită și „seal-skin,” acești urși de mare au fost vânați intensiv în trecut, ceea ce a dus la o scădere drastică a populației. În unele zone, comunitățile locale încă depind de vânzarea blănii acestor mamifere marine, deși restricțiile internaționale au limitat drastic această practică.
În prezent, eforturile de conservare sunt cruciale pentru a asigura supraviețuirea ursului de mare, iar interdicțiile de vânătoare sunt în vigoare în multe regiuni pentru a proteja această specie valoroasă. Mai multe organizații ecologice monitorizează numărul de exemplare și au creat sanctuare marine pentru a oferi un mediu sigur de reproducere și dezvoltare pentru urșii de mare, contribuind astfel la stabilizarea populațiilor.
