Cu siguranta ati auzit de gandaci mari de apa sau gandaci scufundatori. Acestia se gasesc intr-o varietate de 3500 de specii diferite si apartin de familia Dytiscidae. Traiesc in apele curgatoare din toata lumea, in iazuri, lacuri si alte ape ce sunt potrivite pentru viata animala. Unii pot fi crescuti si in conditii de captivitate, tinuti in acvariu si observati cum plutesc pe apa si se apropie de zona cu plante spre a se odihni pe frunzele acestora sau se lovesc de peretii de sticla cu corpul lor ce pare sa aiba o armura chitinoasa si neteda.
Majoritatea speciilor de gandaci scufundatori au corpul de forma ovala, iar lungimea lor variaza intre 0,2-5 cm. Nu exista specii viu colorate, toate sunt maronii, maro-inchis sau negre. Au un comportament de pradatori, ataca insectele, micile nevertebrate si chiar molustele pentru a se hrani.
Larvele lor sunt si mai lacome, sunt cunoscute si cu numele de tigri de apa. Interesant este modul lor de a se scufunda cu usurinta in apa, fiind foarte bine adaptati la modul de viata acvatic. Majoritatea speciilor au capacitatea de a transporta rezerve de aer sub invelisul pentru aripi si astfel supravietuiesc sub apa.
Buhaiul de balta sau Dytiscus marginalis este o specie din grupul gandacilor scufundatori care apare in Europa si Asia. Acesta isi are numele de la faptul ca traieste pe iazuri, balti si lacuri putin adanci, dar si de la aspectul corpului sau maro-inchis marginit de galben-maroniu.
Are lungimea corpului de 3-4 cm si se remarca prin prima pereche de picioare din fata prevazute cu pernite de suctiune si doua gheare (cu ajutorul carora sta pe femela in timpul imperecherii, ia prada sau se prinde de plantele acvatice), a doua pereche de picioare mai lungi (alcatuita din mai multe segmente) si a treia pereche de picioare din spate care au ghearele foarte mici si sunt acoperite de fire de par lungi (folosite pentru propulsia in apa).
Dytiscus marginalis are capacitatea de a inota cu mare agilitate si viteza, cum fac de altfel si celelalte specii de gandaci scufundatori. Daca cineva incearca sa scoata un astfel de gandac din apa, va observa ca ii va veni foarte greu sa-l tina intre degete, el are corpul oval si neted, dar mai ales alunecos datorita secretiilor grase ale unor glande speciale.
Daca este observat cu atentie se vede ca are corpul mai gros in zona de mijloc, apoi pe partile laterale, in zona anterioara si posterioara suprafata sa incepe sa se ingusteze, sa devina mai subtire. Acest format foarte interesant il ajuta sa inoate cu usurinta, sa treaca usor prin apa. Are trei parti principale: torace, abdomen si cap – toate legate destul de bine una de alta astfel incat corpul pare complet imobil si este purtat cu usurinta prin apa, atat in timpul inotului cat si la viraje.
Capul are pe partile sale laterale ochii mari si in fata lor antene lungi si subtiri, alcatuite din 11 segmente. Pe cat de bine inoata sau se scufunda, tot atat de bine zboara. Ajutat de aripile membranoase, zborul sau este realizat in amurg, de parca ar fi ghidat de simturile sale vizuale si olfactive bine dezvoltate. Dupa ce se deplaseaza mult timp prin aer, coboara in apa aruncandu-se cu capul in jos si apoi da energic din picioare spre a cobora mai mult in adancuri.
Este o specie de prada, carnivora si foarte lacoma. Prinde prada formata din (insecte acvatice, mormoloci, mici pesti, broaste, larve, viermi, melci, crustacee) si o mesteca cu mandibula puternica. Cei mai periculosi dusmani ai gandacilor de apa sunt lipitorile, acestea elibereaza mari cantitati de mucus in care gandacul daca intra accidental nu mai reuseste sa iasa.
In perioada de reproducere, masculul retine femela cu picioarele din fata, o tine cu pernitele de suctiune in timpul imperecherii. In timpul copulatiei femela este in imposibilitatea de a ajunge la suprafata apei pentru a respira. Masculul se afla in partea mai avantajoasa de sus si astfel ajunge cu varful abdomenului la suprafata apei si poate respira in mod normal, femela insa este tinuta numai in apa si nevoita sa respire doar aerul acumulat sub invelisul de sub aripi.
Dupa imperechere, de obicei primavara, femela depune 10-30 de oua in interiorul tulpinelor si frunzele plantelor acvatice, in stuful sau tufele de alge, iar acestea isi inchid ,,rana” pe care a facut-o femela cu ovipozitorul in nervurile lor la depunere si astfel ouale sunt protejate de factorii externi. Ouale au forma ovala, grosimea de 1,8 mm si lungimea de 6 mm.
Plantele acvatice indeplinesc un rol foarte important in dezvoltarea gandacilor scufundatori prin faptul ca le adapostesc ouale, in cazul in care ouale cad la intamplare in apa, ele nu se mai dezvolta. De regula temperatura apei este cea care ajuta la dezvoltarea embrionara, iar perioada poate varia intre 1-5 saptamani. Cu cat temperatura este mai ridicata, in jur de 28 grade Celsius ouale acestor gandaci eclozeaza mai repede, dupa 7-9 zile. La temperaturi de 4-6 grade Celsius embrionul este distrus.
La inceput larvele de gandaci scufundatori sunt frecvent mancate de pesti rapitori, broaste si tritoni care traiesc in apa, insa dupa o perioada daca reusesc sa scape se transforma in puternici pradatori, partile gurii lor incep sa aiba ,,arme” de atac si aparare prin care nu mai sunt atat de neajutorate. In timpul dezvoltarii larvare au parte de mai multe naparliri, iar in etapa finala ajung la lungimea corpului de 5-6 cm.
Larvele evita adancimile mari, stau mai mult la suprafata apei pentru a putea respira mai usor, doar cand prind prada isi incovoaie corpul lung in forma de semiluna si tin prada cu maxilarul inclestat puternic in corpul acesteia, apoi incepe sa o roada cate putin si sa se hranesca. Numele de ,,tigri de apa” se refera tocmai la modul lor vorace de a-si prinde prada si lacomia prin care o devoreaza. O singura larva este in stare sa manance pana la 3 mormoloci pe zi, iar adultii – gandacii scufundatori – mananca mai mult de 40 pe zi.
Inainte de a se transforma in pupa larva devine agitata, nu mai mananca, are corpul umflat, pielea nu mai are pliuri, pare complet neteda. La scurt timp se taraste pe pamant afara din apa, isi cauta un adapost sub stratul de vegetatie moarta, sub pietre, radacini sau busteni de copaci culcati la pamant, si se pregateste sa isi construiasca din bucatele mici de pamant pupa in care sa se rostogoleasca si astfel sa intre in interiorul peretelui ei de lut.
In cele din urma realizeaza un fel de cavitate sferica perfect inchisa, in interiorul careia ea se afla inchisa, sigilata prin secretiile unor glande ale pielii. Stadiul de pupa tine 2-4 saptamani, uneori si mai mult, desigur o mare influienta o are mediul, conditiile atmosferice, umiditatea. In stadiul final gandacul face o fisura in pupa si iese afara. La inceput are corpul alb, picioarele mari si ochii negri, apoi capul si toracele devin galbene si in cele din urma gandacul va fi maroniu cu galben (cum trebuie sa fie in stadiul final de adult).
Video – Gandaci scufundatori – Dytiscus marginalis:
