Germania sau Deutschland (“tara germana”) este cel mai populat stat al Uniunii Europene, cu cea mai mare pondere economica din cadrul acesteia. Suprafata tarii este 357 046 km² iar populatia, 82, 5 mil. loc. Are capitala la Berlin. Despre etnogeneza Germaniei se stiu putine. De pilda, in timpul Epocii Nordice a Bronzului, a avut loc extinderea triburilor germanice, acestea indreptandu-se spre sud, est si vest. Astfel, triburile au reusit sa-si extinda teritoriul. Insa exista doar o parte din informatii, si acestea prezentate laconic in documentele vremii. Se mai stie ca Germania a fost numele dat de romani acelor teritorii de dincolo de Rin pana la Muntii Ural.

Germania

In 1814, a fost organizat Congresul de la Viena, prin care s-a stabilit fondarea Confederatiei Germane, formata din 39 de state. Mai precis, acest congres a fost organizat dupa prabusirea imperiului lui Napoleon Bonaparte. Ideile liberale au dus astfel la revolutia de la 1848, miscare care a avut loc in aproape toate statele europene, incluzand si Romania. Otto von Bismarck, primul ministru numit regele Wilhem I al Prusiei (Germania) a obtinut victoria in razboiul austro-ungar, obligand Austria, un alt stat german, sa nu mai intervina in desfasurarea politicilor si a masurilor din celelalte state.

Cancelarul Bismarck a fost cel care a fondat Germania ca stat in anul 1871, numindu-l Imperiul German. Atunci, Imperiului German i-au fost alipite partea de nord a Germaniei din prezent si alte regiuni, excluzand cele vorbitoare de germana din Austria. Incepand cu anul 1933 pana in 1945, tara intra sub conducerea lui Adolf Hitler, devenind astfel noua Germanie Nazista sau Imperiul German, asa cum oficial se numea. S-au adoptat politici impotriva tuturor minoritatilor, fiind ucisi aproximativ 17 milioane de oameni (Holocaustul). De fapt, Germania moderna este si astazi bantuita de Holocaust. Un studiu britanic arata ca germanii de rand din zilele noastre inca se simt rusinati de crimele Fuhrer-ului, respectiv ale lui Hitler.

Germania1

In ciuda istoriei oarecum potrivnice, Germania este in prezent tara cu cea mai performanta economie din Europa, ocupand locul III pe glob. Industria este dominata de sectorul constructiilor de masini (locul I in Europa si locul II pe glob la productia de autoturisme) si de cel chimic. Cu alte cuvinte, detine 1/5 din productia mondiala a autoturismelor. Produce Volkswagen, BMW, Porsche, Mercedez Benz, Audi dar si Siemens, Nivea si Adidas. Are productii mari la nivel modial, de asemenea, si in ceea ce priveste industria otelului si a energiei electrice. Agricultura este performanta (culturi de cerale, sfecla de zahar, cartofi). Ocupa locul I (Europa) si in cresterea ovinelor, bovinelor.

Citește și:  Les Quatre Vents din Quebec: Obiective turistice Canada - La Malbaie

Mediul natural este un rezultat al pozitiei centrale pe care aceasta tara o are. Si potentialul uman este ridicat, Germania fiind cel mai populat stat european. De asemenea, republica parlamentara are cea mai lunga retea de autostrazi din Europa, dar si cea mai intinsa retea feroviara. Rata somajului a scazut considerabil incepand cu anul 2005, ajungandu-se la 3,8 % in iulie 2011. In acelasi timp, in 2009 PIB-ul a crescut cu 1,7 %. Tot in Germania a aparut si Legea Germana a Puritatii, care impune ca ingredientele berii sa fie doar apa, orz si hamei. Deosebim aici, printre marcile de bere, Beck’s, Krombacher, existand peste 5 000 de astfel de marci. De altfel, tara este cunoscuta ca o mare consumatoare de bere, peste 1 200 de berarii contribuind la placerea nemtilor.

Germania111

Dupa cel de-al Doilea Razboi Mondial, Germania a capatat vecini noi, insa multe dintre politicile din prima parte a secolului al XX-lea duse in spiritul extinerii nu se mai regasesc astazi printre cele promovate. Pe de alta parte, din punct de vedere geopolitic, republica, care este si fondatoare a Uniunii Europene, a sustinut de-a lungul vremii extinderea acesteia spre est, pentru a obtine o pozitie cat mai centrala.

In privinta politicii duse in Iraq, se considera ca toate conflictele care exista acolo pot fi rezolvate numai prin implicarea O.N.U. Forma de guvernamant este parlamentara, iar seful guvernului este considerat cancelarul, care trebuie sustinut de presedintele tarii. In prezent, aceasta functie este ocupata de Christian Wullf, pe cand cea de cancelar de Angela Merkel. In ceea ce priveste membrii Parlamentului, acestia sunt alesi prin doua voturi: primul hotaraste care candidat sa reprezinte electoratul in Parlament (vot direct), pe cand al doilea decide partidul dorit.

Germania11

Republica are o clima temperata si are iesire la Marea Baltica si la Marea Nordului. De mentionat este si faptul ca Dunarea, fluviul care se varsa in Marea Neagra, izvoraste din Muntii Padurea Neagra din Germania. S-a realizat astfel canalul Main-Dunare, ce a permis transportul fluvial de la Marea Nordului, pe Rin si Dunare, pana la Marea Neagra.

In ceea ce priveste cultura si legatura Romaniei cu Germania, nu trebuie omis faptul ca o buna parte a intelectualilor romani si-au facut studiile la sfarsitul secolului al XIX-lea in Berlin. Tara a oferit laureati Nobel, filosofi si compozitori care au ramas in mentalitatea mondiala precum Albert Einsten, Immanuel Kant, Ludwig van Beethoven sau Johann Sebastian Bach.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.