Hidratarea este esenţială pentru buna funcţionare a organismului uman, pentru sănătatea noastră fizică şi mentală – este o afirmaţie pe care o auzim frecvent, teoretic ştim că este corectă, dar, ca orice loc comun, repetat, se goleşte de sens şi se creează tendinţa de a trata acest fapt “à la légère”. În realitate, nu întotdeauna avem grijă ca necesitatea de a ne hidrata corect să se transpună şi în practică, fie pentru că “uităm”, fie pentru că nu ne-am creat obişnuinţa de a bea suficientă apă sau pentru că nu avem senzaţia de sete.

Aproximativ 60-65% din greutatea corpului uman este reprezentată de apă (un procent mai mare la un nou-născut şi unul mai mic la persoanele în vârstă). Toate celulele noastre au nevoie de apă pentru a funcţiona, altfel se deteriorează, corpul îşi pierde vitalitatea, se instalează oboseala şi pot să apară diverse alte afecţiuni.

Hidratarea – o necesitate şi pentru fizicul şi pentru psihicul nostru

Hidratarea – o necesitate şi pentru fizicul şi pentru psihicul nostru
Hidratarea – o necesitate şi pentru fizicul şi pentru psihicul nostru

De hidratare depind performanţele memoriei, capacitatea de concentrare şi toate celelalte funcţii ale creierului. Fără apă, organismul nu ar fi capabil să digere alimentele şi să absoarbă substanţele nutritive. Apa înlătură senzaţia de foame, ajută la controlul greutăţii, la eliminarea toxinelor, conferă luminozitate pielii, are rol de termo-reglare, atunci când suntem expuşi la temperaturi extreme.

În fiecare zi, în condiţii normale, organismul nostru elimină în jur de 2,5 litri de apă, prin respiraţie, urină, transpiraţie, de aceea este obligatoriu să i se furnizeze, prin alimentaţie şi băuturi (apă, sucuri naturale), o cantitate echivalentă cu cea pe care o pierde, pentru a se păstra ceea ce specialiştii numesc “echilibrul hidric”. Corpul este capabil să producă puţină apă – în jur de 0,3 litri (apă endogenă) – din alimente se mai pot lua, aproximativ, 0,7 litri, restul cantităţii trebuind să fie acoperită din consumul direct de apă.

Hidratarea in timpul verii
Hidratarea in timpul verii

A bea apă în timpul unei activităţi fizice intense poate fi un automatism. Dar şi pentru un efort intelectual este la fel de necesară hidratarea. Creierul conţine 85% apă şi această cantitate îl ajută să funcţioneze optim. Mai multe studii au arătat că şi o dezhidratare moderată îi diminuează capacităţile şi mecanismele cognitive.

Cantitatea zilnică de apă, recomandată de specialişti, în urma studiilor, este de 1,5 – 2 litri (în afara apei provenită din alimentaţie) sau chiar mai mult, în funcţie de efort, de temperatura din mediul înconjurător sau de alţi factori personali.

Semnele şi efectele unei posibile deshidratări

Semnele şi efectele unei posibile deshidratări
Semnele şi efectele unei posibile deshidratări

Dezhidratarea înseamnă un deficit parţial sau total de apă în organism (implicit carenţa de substanţe minerale, sodiu şi potasiu, mai ales), care determină contracţia uneia sau mai multor zone fluide ale corpului, implicând atât sectorul intracelular, cât şi pe cel extracelular. Este un sindrom frecvent, dar care, în stadii grave, poate antrena un şoc hipovolemic (diminuare a volumului de sânge circulant).

Primele semne ale dezhidratării sunt: senzaţia de sete, buze uscate, o oboseală inexplicabilă, somnolenţă, lipsa poftei de mâncare. În formele mai grave, se adăugă şi alte semne: privire ternă şi ochi înfundaţi, piele uscată, rece şi palidă, ameţeli, slăbiciune accentuată, febră uşoară, puls accelerat, crampe musculare.

Dezhidratarea
Dezhidratarea

Dezhidratarea poate fi rapidă şi foarte periculoasă la copiii mici, cu atât mai mult cu cât aceştia nu ştiu să spună/să ceară apă (corpul lor conţinând 70% apă şi foarte puţine rezerve) şi la persoanele în vârstă, la care se diminuează senzaţia de sete şi care pot pierde şi mai multă apă, decât în mod obişnuit, din cauza unor posibile tratamente pentru combaterea diabetului, a tensiunii arteriale etc.

Un alt semn al dezhidratării, indiferent de vârstă, este pierderea elasticităţii pielii, care se poate verifica strângând pielea de pe spatele palmei – dacă nu-şi revine la forma normală în mai puţin de o secundă înseamnă că hidratarea nu este corespunzătoare.

Citește și:  Cele mai spectaculoase descoperiri astronomice

Hidratarea – 7 metode care, garantat, ne vor crea obişnuinţe de a ne hidrata optim

Beneficiile hidratarii
Beneficiile hidratarii

Nu trebuie să aşteptăm să ni se facă sete, adevăratul secret este să anticipăm nevoile organismului şi să bem apă înainte de a simţi nevoia să facem acest lucru. Iată 7 metode de hidratare care, garantat, ne vor crea obişnuinţe pentru a obţine echilibrul hidric al organismului:

  • Bea apă, ceai, cafea la ore fixe! – Stabilind obiceiuri, vei fi sigur că vei atinge “cota” de apă pe zi. Cu un pahar mare de apă dimineaţa, la trezire, două pahare la fiecare masă şi alte două, mari, după-amiaza, deja se poate atinge “obiectivul” de 1,5 litri. În caz de efort fizic intens sau când temperaturile exterioare sunt mai ridicate, această cantitate se va suplimenta, până la 2 – 2,5 litri. Puteţi chiar să programaţi un memento pe telefon sau să descărcaţi o aplicaţie specială, pentru a vă reaminti să beţi apă şi să urmăriţi consumul zilnic.
  • Aromatizaţi-vă apa cu suc de lămâie sau cu o bucată de pepene verde, cu căpşuni feliate sau frunze de mentă (mai ales cei care nu simt nevoia să bea apă), sau preparaţi-vă un ceai (ceaiul verde este ideal), pe care să-l beţi rece, înlocuind astfel, cu succes, diversele sucuri dulci, care nu sunt recomandate pentru hidratare. Lămâia, adăugată apei, pe lângă aportul de vitamina C, un puternic antioxidant, este şi un foarte bun alcalinizant pentru organism.

    Hidratarea, arome de menta si lamaie
    Hidratarea, arome de menta si lamaie
  • Lăsaţi în permanenţă pe masă/pe birou, acasă, la serviciu, o sticlă cu apă, nu prea mare, ca să puteţi să mergeţi să o umpleţi şi, în felul acesta, să vă amintiţi permanent necesitatea de a vă hidrata. În orice altă împrejurare, la plimbare, în mijloacele de transport, când faceţi sport etc., să aveţi în permanenţă o sticlă cu apă. Food Safety Authority). A
  • Hidratarea prin consumul de alimente bogate în apălegume şi fructe, în special; roşiile, de exemplu, conţin 94% apă, pepenele verde, peste 90%. Pe lângă apă, aceste alimente oferă şi fibre, vitamine şi antioxidanţi.

    Hidratarea prin alimentatie
    Hidratarea prin alimentatie
  • Obişnuiţi-vă să consumaţi apă cu plăcere, alternaţi apa plată, cu cea minerală, cu ceai, chiar cu apă de la robinet, savuraţi-o ca pe orice altă băutură preferată. Cine nu se poate obişnui să consume apă cu uşurinţă şi cu plăcere, poate să încerce să asocieze hidratarea cu obiective de sănătate – facilitează digestia (dacă este consumată la o oră după masă), ajută corpul să absoarbă micronutrienţii, dă strălucire şi elasticitate pielii etc.
  • Pentru fiecare ceaşcă de cafea, consumaţi şi un pahar cu apă. Cafeaua, deşi este lichidă, nu are acelaşi proprietăţi de hidratare şi, în plus, asocierea apei şi a cafelei va face mai uşoară asigurarea echilibrului hidric. Puteţi să optaţi şi pentru un mod original şi chiar distractiv de a bea apă. Într-un experiment al cercetătorilor de la Universitatea din Chicago, care au analizat consumul de apă a 300 de voluntari, li s-a cerut să-şi imagineze modalităţi originale de a bea apă. Unii au băut apa din pahare de vin, alţii cu lingura, cu paiul etc. şi totul li s-a părut mai amuzant.

    Sticle pentru apa
    Sticle pentru apa
  • Procuraţi-vă o sticlă pentru apa inteligentă – există astfel de sticle în comerţ, au un design plăcut, indicator de nivel şi sistem de ionizare a apei, adică apă bogată în hidrogen. În plus, se poate conecta la telefon prin Bluetooth, monitorizând consumul zilnic. Apa hidrogenată este un excelent antioxidant, cel mai bun supliment anti-imbătrânire, susţine sistemul imunitar şi, evident, asigură hidratarea optimă a organismului, fortificându-l în acelaşi timp.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.