Amplasată la 18 kilometri în larg de coasta Australiei de Vest, insula Rottnest se întinde pe o suprafaţă de 1.900 de hectare, având o lungime de 11 kilometri şi măsurând 4,5 kilometri în partea sa cea mai îngustă.
Insula a fost descoperită de europeni la începutul secolului al XVII-lea. În anul 1696, exploratorul olandez William de Vlamingh a ajuns în zonă şi a confundat micile animale marsupiale specifice locului (quokkas) cu şobolanii obişnuiţi, motiv pentru care a denumit insula „Rottnest”, în traducere „cuibul şobolanilor”. În prezent, diminutivul folosit de localnici pentru insulă este “Rotto”.
Insula Rottnest este acoperită de câmpii ierboase şi păduri, iar din loc în loc se află câteva lacuri sărate. Pinii din Rottnest şi arborii de ceai din Rottnest reprezintă specificul acestei zone şi domină o mare parte din peisaj.
Anual, peste 500.000 de persoane vizitează insula Rottnest, cea mai mare afluenţă de turişti fiind în sezonul estival. Insula a început să fie utilizată în scop turistic încă din anii 1900, exceptând perioada celui de-Al Doilea Război Mondial, când a avut un rol exclusiv militar. În prezent, aceasta reprezintă o destinaţie principală de vacanţă pentru locuitorii oraşului Perth şi pentru cei din împrejurimi. Aici se pot practica o multitudine de activităţi de recreere: plimbări cu barca, surfing, înot, scufundări, pescuit sau snorkeling.
Turiştii care fac snorkeling pot admira cele peste 135 de specii de peşti tropicali în culori exotice şi 20 de specii de corali care populează apele din apropierea insulei. Insula cuprinde peste 63 de plaje şi 20 de golfuri ideale pentru înot, printre care golful Longreach, Basin, golful Little Parakeet şi golful Geordie. De asemenea, în regiune există diferite locuri pentru familiile cu copii. Cele mai renumite puncte de atracţie pentru cei mici sunt Just 4 Fun Aqua Park din golful Thomson Bay, alături de Family Fun Park, unde sunt disponibile o mulţime de jocuri şi trambuline.
Cea mai mare aşezare de pe insula Rottnest se află în golful Thomson Bay, localizat în partea de nord – est. Turiştii au la dispoziţie mai multe opţiuni de cazare, printre care 291 de cabane şi vile, hotelul Rottnest (numit anterior „Quokka Arms”, fostă reşedinţă a guvernatorului), Rottnest Lodge etc. De asemenea, de curând a fost amenajat şi un spaţiu de camping.
Pe insulă se poate ajunge cu feribotul din oraşele Fremantle, Perth şi Hillarys, iar aceasta are şi un aeroport pentru aeronavele uşoare, amplasat lângă aşezarea principală. Principalul mijloc de transport pe insulă este bicicleta, deoarece accesul maşinilor este interzis.