Insula Thassos, cunoscuta si sub denumirea de “Insula de smarald a Greciei”, este situata in golful Kavala, fiind cea mai apropiata insula de Grecia continentala. Insula masoara 22 de km de la est la vest si 26 de km de la nord la sud, avand o circumferinta de 100 de km, putand fi parcursa cu usurinta, datorita soselei principale care o inconjoara. Este una dintre destinatiile preferate de vacanta ale romanilor, gratie distantei fata de Romania, dar si a faptului ca este o insula linistita, plina de atractii turistice.

Thassos1

Insula Thassos este o insula muntoasa, iar cel mai inalt varf de aici este Ipsarion, cu o inaltime de 1127 de m. Insula este acoperita de paduri de pini, brazi, stejari, platani si maslini, iar pinii se intind pana aproape de tarmul marii. Clima este una temperata, cu veri calduroase si ierni blande, avand o temperatura medie anuala de 17ºC, in timp ce temperatura medie vara este undeva intre 27-30ºC.

Thassos a fost prima data mentionata de catre Herodot, care a spus ca si-a luat numele de la primul locuitor al insulei. Conform mitologiei Greciei antice, Zeus, deghizat in taur, a rapit-o pe Europa, sora lui Thassos. Acesta a primit porunca sa caute fata si sa nu se intoarca fara ea. Astfel, baiatul a ajuns pe aceasta insula si, fermecat de frumusetea ei, a decis sa se stabileasca aici. Astazi, Insula Thassos este locuita de aproximativ 14 000 de oameni, care au ca principale ocupatii, pe langa turismul, pescuitul, cresterea albinelor, olaritul si exploatarea carierelor de marmura. Insula este recunoscuta pentru marmura alba, mierea de pin, uleiul de masline si vinul, despre care se spune ca este cel mai bun din Grecia.

Ce trebuie vizitat:

Limenas
Limenas

Capitala insulei este Limenas, fiind in acelasi timp si cel mai important port, de aici putandu-se ajunge foarte usor cu feribotul in Kavala sau in Keramoti, pe continent. Aici se gasesc cele mai importante situri arheologice, si anume Agora (fostul centru politic si religios), Sanctuarul lui Dionis, Sanctuarul lui Poseidon, Acropolele si Teatrul Antic. Tot aici se afla si Muzeul de Arheologie din Insula Thassos, care adaposteste o impresionanta colectie de antichitati, datand din secolul al VII-lea I.Hr. pana in secolul al VII-lea D.Hr.

Satul Theologos
Satul Theologos

Satul Theologos este fosta capitala a Thasoss-ului. Este un loc plin de traditie, cu stradute inguste si pavate cu piatra, case facute din piatra si multe crescatorii de capre. Aici se poate vizita Muzeul Folcloric Hatzigiorgis, unde se pot vedea atelierele de lucru cu razboiul de tesut, cu toate uneltele pe care femeile le foloseau.

Satul Potamia
Satul Potamia

Satul Potamia este locul de unde incep drumetiile pe muntii de pe Insula Thassos. Aici se afla Muzeul Polygnotos Vagis, un renumit sculptor grec, a carui ultima dorinta a fost ca operele sale sa fie puse laolalta in locul in care s-a nascut si a copilarit.

Panagia
Panagia

Panagia este unul dintre satele cele mai vizitate de turisti, poate si datorita amplasarii sale pe soseaua principala. A fost construit in jurul unei biserici si a reusit sa se mentinta gratie locuitorilor sai, care nu au renuntat niciodata la traditii si obiceiuri. Turistii se opresc aici pentru a vizita Fabrica de ulei de masline, unul dintre cei mai batrani platani ai insulei (are 404 ani), dar si podul si izvoarele indragostitilor, despre care se spune ca, daca bei impreuna cu perechea apa de aici, veti ramane impreuna toata viata.

Aliki
Aliki

Aliki este o alta localitate de pe Insula Thassos, unde se pot vizita diverse situri arheologice, o cariera de marmura care se afla jumatate in mare si manastirea Sfantului Arhanghel Mihail, aflata pe drumul principal, intre localitatile Astris si Aliki. In manastire este pastrata o bucata din Sfantul Cui, care a fost folosit pentru crucificarea lui Hristos. In plus, in zilele senine, de pe terasa manastirii se poate observa silueta Muntelui Athos.

Golden Beach
Golden Beach

Pe langa obiectivele turistice de mai sus, orice traseu pe insula este fermecator. Insula Thassos dispune de multe plaje, una mai frumoasa ca alta. Golden Beach este poate cea mai populata dintre ele, sute de turisti alegand sa vina aici pentru a petrece cateva ore la soare. Marble Beach este o plaja recent amenajata, dar atrage prin culoarea apei, un albastru deschis si prin faptul ca in loc de nisip, plaja contine bucatele mici de marmura alba. In spatele plajei este o cariera de marmura, iar muncitorii de aici au contribuit la realizarea acestei culori deosebite a apei, prin faptul ca au aruncat bucatele de marmura spre apa. Plaja de la Aliki este o alta destinatie preferata a turistilor, deoarece ofera si posibilitatea de a face drumetii, avand in stanga sa o padure de pini. Pentru cei care sunt pasionati de scufundari, plaja Agios Ioannis este cea mai potrivita, desi se pot vedea multe lucruri si in apele celorlalte plaje. Alte plaje deosebite sunt Psili Amos, Pefkari, Makryammos (unde se pot vedea caprioare si pauni, apartinand complexului de aici), Metalia sau golful Glifada.

Potos
Potos

Chiar daca este o zona destul de linistita, Insula Thassos pare ca prinde viata noaptea, in special in capitala Limenas. Nu are multe cluburi sau discoteci, dar lumea se distreaza si la taverne, unde se pot organiza seri grecesti. Pentru muzica si dans, turistii pot alege unul din barurile aflate in Limenas, Limenaria, Potos sau Skala Potamia, multe dintre ele fiind situate chiar pe plaja. Mai mult, turistii din Romania vor avea surpriza sa constate ca meniurile de la unele taverne sunt scrise chiar in limba romana, ca sunt multi angajati romani si chiar daca personalul este strain, unii dintre ei au invatat cateva cuvinte in romana pentru a te face sa te simti ca acasa.

Insula Thassos este locul perfect pentru cei care vor o vacanta intr-o atmosfera familiala, intr-un loc linistit, cu peisaje impresionante.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.