Ithaa este sigurul restaurant subacvatic din lume. Anul acesta, a fost desemnat cel mai frumos restaurant din lume. Potrivit topului realizat de jurnaliştii de la New York Daily News, Ithaa a reuşit să ajungă, în 2014, pe primul loc. Numele de Ithaa înseamnă „mama perlei” în dialectul Dihevi. Restaurantul subacvatic este situat la 5 metri sub nivelul mării, la Conrad Maldives Rangali Island în Alif Atoll Dhaal din Republica Maldive.

Primul restaurant din lume subacvatic din sticlă oferă vizitatorilor o experiență cu adevărat unică și de neuitat, cu vederi panoramice de 180 de grade către grădinile de corali vibrante care îl înconjoară. Intrarea în restaurantul Ithaa se face printr-o scară în spirală dintr-un pavilion de stuf aflat în capătul unui debarcader.

Restaurantul Ithaa servește preparate din bucătăria europeană contemporană, cu influenţe asiatice. Meniul este format din oferte variate cu elemente opulente, cum ar fi caviar, homar de Maldive, ouă fierte de prepeliţă, șampanie, risotto cu șofran și multe altele.

Citește și:  Akyarlar - Turcia: Orașe de vizitat

wikimedia.orgLocalul are o capacitate maximă de 14 oameni. O cină costă în jur de 190 de lire sterline de persoană, meniul fiind unul fix. De asemenea, restaurantul poate fi deschis pentru cocktailuri matinale şi rezervat pentru micul dejun, nunţi sau alte ocazii speciale.

Restaurantul Ithaa a fost construit pe uscat, dintr-o singură bucată, în oraşul Singapore. Structura restaurantului subacvatic a costat 3 milioane de dolari şi cântărește 175 de tone, plus alte 85 de tone de nisip. Durata estimată de viață a restaurantului este de 20 de ani.

În aprilie 2010, pentru a sărbători aniversarea a cinci ani de când s-a construit restaurantul, propietarii au decis închirierea restaurantului ca dormitor subacvatic. Experienţa unică de a adormi într-un astfel de cadru a atras mulţi turişti însă această reorientare a fost făcută doar pentru o scurtă perioadă.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.