Lorisul greoi este o specie de primata mica care isi are numele de la faptul ca ruleaza cu viteza mica, chiar si atunci cand vrea sa se ascunda din raza vizuala a observatorului. Se aseamana ca aspect exterior cu lorisul zvelt (Loris tardigradus) dar este putin mai mic decat acesta. Arealul sau este format din regiunile cu paduri tropicale din sud-estul Asiei, estul Indiei, Peninsula Malay, Filipine, Indonezia si Vietnam. Poate ajunge la altitudini mari, de pana la 1300 m.

Este un animal solitar, nocturn si predominant arboricol. Are lungimea corpului de 26-38 cm si greutatea de 225-650 kg. Corpul sau mic si indesat este acoperit cu blana moale si deasa, de culoare maro pe partea dorsala si zonele laterale, iar in rest alba (mai ales pe partea ventrala, fata si extremitati). Capul este rotund si mare, ochii rotunzi si expresivi, au irisul de culoare maronie si prezinta in jurul lor pete de culoare inchisa. Urechile sunt mici, au marginile rotunjite iar coloritul lor este maro ca si pe spate. Coada este foarte mica, acoperita cu fire de par si masoara 1-2,5 cm. Membrele anterioare si posterioare sunt destul de puternice si au lungimea egala, cu ajutorul lor se prinde de crengile copacilor ca un adevarat acrobat si se deplaseaza cu mare atentie. Toate labele au cate cinci degete prevazute cu unghii, dintre care degetul mare nu este opozabil (ca la alte specii de lorisi). Lorisul greoi apuca creanga cu toata laba, iar la membrele din spate are doua gheare mai lungi cu ajutorul carora isi aranjeaza blana.

Labele lorisului greoiPentru a-si vana prada se taraste cu grija spre aceasta, o vede, o adulmeca si printr-o miscare brusca o apuca cu membrele anterioare si o duce la gura. Hrana sa consta din mici animale nevertebrate, insecte, larve de insecte, mici pasari si rozatoare, lilieci si oua de pasari. Ocazional mananca fructe, nectar de flori, anumite parti ale plantelor si rasina de copac. Are capacitatea de a prinde insectele din zbor, se tine strans de creangile copacilor cu una din labele anterioare si cu cele de la membrele posterioare, iar cu cealalta laba anterioara se intinde spre insecta ce trece prin apropirea sa si o inhata rapid. Este un animal rezistent, are puterea si energia necesara sa-si captureze prada intreaga noapte si asta datorita structurii sale speciale a vaselor de sange de la extremitatile corpului, care ii ofera posibilitatea de a avea un metabolism intens in muschii celor patru membre in timpul deplasarii, vasele de sange de la nivelul acestora fiind bogat vascularizate.

Citește și:  Iepurele sălbatic, un mamifer de talie mică vânat și în România

Mai rar aceste animale pot fi observate in grupuri mici de cateva exemplare, mai ales in perioada de imperechere si de crestere a puilor. Masculul are un puternic instinct teritorial, isi delimiteaza o zona destul de mare in care gaseste hrana din abundenta, o marcheaza prin urina si o apara de orice intrus (alt mascul ce apartine acestei specii si vrea sa se imperecheze cu femelele din grupul respectiv).

La aceasta specie femela are o perioada de gestatie foarte lunga, de pana la 190 de zile. De regula fiecare femela face unul sau cel mult doi pui, pe care ii ocroteste si ii hraneste singura. Puiul este alaptat timp de 5-7 luni, apoi obisnuit cu hrana pe care o consuma si adultii. Acesta sta agatat de blana mamei sau este lasat pe crengile copacilor in timp ce ea pleaca spre a-si cauta hrana. La varsta de 1,5-2 ani puiul ajunge la maturitatea sexuala si devine independent.

Lorisul greoi are denumirea stiintifica de Nycticebus coucang, face parte din ordinul Primates, familia Lorisidae si este o specie vulnerabila, in pericol de disparitie. Speranta de viata la lorisul greoi in conditii de captivitate este de aproximativ 26 de ani, in mediul sau natural traieste mai putin.

Video – Lorisul greoi (Nycticebus coucang):

https://www.youtube.com/watch?v=8Uz103d7Ow4

Loading...

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.