Mamifere copitate – Antilopa mendes (Addax nasomaculatus)

Antilopa mendes (Addax nasomaculatus) traieste in locurile cele mai secetoase din nord-vestul Africii, in Desertul Sahara, de cele mai multe ori la distante mari de orice sursa de apa. Prezinta aceleasi caracteristici ca si antilopa-orix cunoscuta sub numele de beisa sud-africana privind numeroasele adaptari pentru supravietuirea in desert.

Fata de celelalte mamifere copitate se deosebeste prin coarnele lungi, zvelte, rasucite in forma de surub, cu inelari in lungime. Coarnele apar la ambele sexe, sunt indoite inapoi si prezinta o rasucire dubla ca un tirbuson, cresc in sus spre exterior si pot ajunge la unele exemplare la lungimea de cel mult 1 m.

Un exemplar adult are lungimea corpului de 1,25-1,7 m, greutatea de 60-150 kg si inaltimea 1,05-1,15 m. Masculii sunt de regula putin mai mari decat femelele. La aceste antilope culoarea blanii variaza cu anotimpurile. In lunile de iarna blana este in nuante de culoare maro-cenusii, iar vara in tonuri asemanatoare nisipului, albicioase, cu un smoc castaniu pe frunte si o pata alba pe fata in forma de X.

Ochii sunt mari, cu irisul de culoare inchisa, nasul este bej, narile negre, buzele si barbia albe, urechile sunt alungite si acoperite de par. Membrele anterioare si posterioare sunt lungi si subtiri, acoperite de par de culoare alba, cu pete bej pe genunchi, prevazute cu niste copite extinse, largi, maro spre negru, care ii dau posibilitatea sa mearga cu usurinta pe nisip. Coada este scurta, subtire si alba, terminata cu un smoc de par de culoare putin mai inchisa, ajunge la lungimea de 25-35 cm.

Antilopele mendes traiau cu ani in urma in turme mixte alcatuite din sute de exemplare, conform unor autori care le-au descris in anii 1945-1950. Astazi ele traiesc in turme de cel mult 20 de exemplare – masculi, femele si puii lor – conduse de un mascul batran dominant. Exista de asemenea si animale solitare sau grupuri mult mai mici care cuprind doar 2-4 animale.

Grupurile au un mod de viata foarte bine organizat, cu tendinte migratoare in dorinta de a cauta orice tip de vegetatie care apare in urma ploilor si de a se odihni la umbra in timpul zilei.

Aceste antilope au pielea neagra care le protejeaza impotriva arsurilor solare, iar blana de culoare deschisa reflecta lumina soarelui. Au capacitatea de a-si conserva umiditatea, dimineata absorb roua ce se condenseaza pe frunzele plantelor, nu gafaie si nici nu transpira decat in momentul in care temperatura corpului ajunge la 45ºC.

Sunt perfect adaptate sa traiasca chiar si in cele mai vitrege conditii ale desertului, pot parcurge distante lungi pe perioade mari de timp fara a bea apa. Unii cercetatori au ajuns la concluzia ca prezinta in stomac niste ,,pungi” speciale in care stocheaza apa pentru a o folosi atunci cand parcurg zone lipsite complet de orice sursa de apa.

Cand sunt obosite isi sapa gropi putin adanci in nisip pentru a se proteja de caldura din timpul zilei. Sunt animale crepusculare, nocturne, stiu sa indure canicula si sunt active atunci cand este frig. Au dezavantajul ca alearga relativ incet, ceea ce face sa fie capturate cu usurinta de vanatorii pe cai. Hrana lor este formata din plante perene, seminte, muguri si plante erbacee Panicum.

In perioada de imperechere – care corespunde cu lunile de iarna si inceputul primaverii – masculii isi manifesta instinctul teritorial, devin agresivi, se lupta intre ei violent, se lovesc aprig cu cele doua coarne, astfel incat deseori ei au coarnele deteriorate sau le pot pierde. Toate aceste confruntari dintre ei sunt facute in scopul de a dobandi dreptul de a se imperechea cu femelele. Dupa o perioada de gestatie de 257-264 zile fiecare femela naste un singur pui care este alaptat o perioada lunga de timp.

Antilopa mendes face parte din ordinul Artiodactyla, familia Bovidae. Aceasta specie este in pericol grav de disparitie, datorita vanatului excesiv (pentru pielea, carnea si coarnele sale frumoase) si distrugerii habitatului – mare parte din el fiind transformat in rute comerciale. In mediul sau natural exista un numar mic de exemplare, mai multe sunt crescute in captivitate de catre fermierii africani. Unele gradini zoologice au initiat programe de crestere a acestor antilope in scopul de a salva specia de la disparitie.