Mănăstirea Frăsinei din judeţul Vâlcea se găseşte în comuna Muereasca şi se deosebeşte de toate celelalte mănăstiri din România prin faptul că este singura în care femeile nu au voie să intre. Numele său provine de la pădurile de frasini care au existat în zonă. Datează din anul 1710, când a fost ctitorită de călugării Ilarion şi Ştefan.
Aceştia au ridicat prima dată biserica “Naşterea Sfântului Ioan Botezătorul”, care astăzi aparţine cimitirului. Nu se ştie exact data ridicării bisericii din lemn, pentru că cei doi călugări au locuit aici o bună perioadă fără aprobarea autorităţilor politice şi ecleziastice.
Se ştie doar că în anul 1764 s-a ridicat biserica de piatră şi, tot atunci, aceasta a primit în dar pământuri. Viaţa monahală de la Mănăstirea Frăsinei s-a desfăşurat în bune condiţii atunci, călugării având un trai decent.
Mănăstirea Frăsinei se află într-un loc destul de izolat, însă asta nu înseamnă că nu a avut de suferit din cauza unor evenimente. În anul 1780, atunci când conflictele dintre români şi austrieci erau în toi, schitul a căzut pradă duşmanilor. Pe lângă faptul că s-au furat toate obiectele valoroase, călugării au fost nevoiţi să plece de aici, lăsând locul pustiu mai bine de o jumătate de secol.
Anul 1845 este anul în care locul este redescoperit de călugărul Acachie, fratele Sfântului Calinic. Acesta îi cere ajutorul boierului Gheorghe Iovipale pentru a pune în picioare mănăstirea şi, după ce devine stareţ, reuşeşte să repare toate anexele de aici.
Vizita Sfântului Calinic, din 1857, a schimbat cu totul viaţa de la Mănăstirea Frăsinei. Acesta construieşte o nouă biserică, care va fi înconjurată de chilii, asemenea unei cetăţi. De pictură ei, s-a ocupat un artist din Ardeal, Mișu Pop, şi a fost sfinţită cu hramul Adormirea Maicii Domnului.
Planul Sfântului Calinic a fost să facă din această mănăstire una ca cele de pe Muntele Athos. Astfel, în fiecare noapte, se ţin slujbe, iar femeile au primit interdicţia de a intra în mănăstire. Această interdicţie stă scrisă pe o piatră aflată la doi kilometri înaintea mănăstirii, lângă o biserică în care femeile pot intra să se roage.
Deşi mănăstirile au avut de suferit din cauza secularizării averilor manăstireşti din timpul lui Cuza, prietenia dintre Sfântul Calinic şi domnitor a făcut ca acest sfânt lăcaş să nu aibă de suferit, devenind singura mănăstire din ţară ce nu a fost secularizată.
În tot acest timp, primeşte veniturile unui alt schit, Slătioarele, dar şi cele ale tipografiei de la Râmnicu Vâlcea. Următoarele decenii sunt şi ele prospere, mănăstirea fiind înzestrată cu animale, moară, dar şi ateliere de cizmărie, fierărie sau croitorie.
Mănăstirea Frăsinei are şi ea un tezaur deosebit. Numeroase obiecte au fost donate de cei ce au călcat pragul aşezământului şi au fost impresionaţi de frumuseţile de aici. Chiar dacă austriecii au furat obiecte adunate în zeci de ani, unele dintre ele au fost înlocuite. Astfel, mănăstirea deţine icoane, cărţi şi obiecte de cult importante, dar şi moaştele Sfinţilor Mucenici Calinic, Trifon şi ale Sfântului Pahomie cel Mare.
Ele au fost aduse de pe Muntele Athos şi sunt păstrate cu sfinţenie într-o cutie de argint. O altă piesă importantă a tezaurului de aici o constituie biserica-paraclis a cimitirului, care a devenit obiect de studiu pentru iconarii contemporani. Nu a fost pictată de artişti renumiţi, însă este una dintre cele mai importante comori iconografice din Oltenia.
În prezent, Mănăstirea Frăsinei îşi continuă perioada de înflorire. Cincizeci de călugări îşi duc viaţa aici, uneori fiind deranjaţi de afluxul mare de oameni care vin în acest loc. Chiar dacă femeilor le este interzis să intre pe porţile mănăstirii, lucru respectat până în ziua de azi, ele tot îşi fac apariţia pe drumul de lângă mănăstire, împinse de curiozitate.
Se spune despre acest sfânt lăcaş că este Athosul românesc, mai ales că Sfântul Calinic a impus aceleaşi reguli ca pe Muntele Sfânt. Nu este de mirare faptul că mănăstirea este cunoscută şi internaţional, primind zilnic străini şi scrisori din străinătate de la oameni care cer sfatul călugărilor.
Interiorul bisericii este decorat cu picturi murale care ilustrează scene biblice și viețile sfinților. Acestea nu sunt doar opere de artă, ci și mijloace de îndrumare spirituală pentru cei care caută liniște și meditație în această oază de pace.
Pădurile de frasini, deși nu mai sunt la fel de dense ca odinioară, încă înconjoară mănăstirea, oferind un refugiu natural și un mediu propice pentru contemplație și rugăciune.
