Mănăstirea Săpânţa Peri este o mănăstire destul de recentă, fiind construită în anul 1997, însă istoria ei începe de acum sute de ani, când anumite teritorii din Ucraina de astăzi erau ale României.

În trecut, localitatea Peri era a românilor, ea aflându-se în dreapta râului Tisa. Astăzi, ea se află în Ucraina şi are un nou nume – Hrusevo. Pe teritoriul acestei localităţi viaţa monahală a prins rădăcini încă din secolul al XIII-lea, când ieromonahii Romulus şi Ghenadie au înfiinţat o sihăstrie. Un secol mai târziu, Mănăstirea Peri era deja înfiinţată, Dragoş Vodă fiind cel care a ctitorit-o şi a înzestrat-o cu moşii şi obiecte liturgice.

Câţiva ani mai târziu, Balcu şi Drag, nepoţii lui Dragoș-Vodă, care făceau parte din familia cunoscută drept neamul Drăgoşeştilor, au urcat, pe rând, pe tronul Maramureşului, domnind mai bine de 30 de ani. În tot acest timp, ei au vrut ca teritoriul stăpânit de ei să nu depindă de nimeni, iar primul pas pentru înfăptuirea acestui lucru a fost întărirea Bisericii Ortodoxe. Astfel, Mănăstirea Peri a primit de la Constantinopol drept de jurisdicţie asupra a opt teritorii. Mai mult, mănăstirea a devenit şi reşedinţă episcopală.

A urmat o perioadă cu adevărat prosperă pentru Mănăstirea Peri: avea aproape două mii de hectare de pădure, nenumărate moşii, turme de oi, stupi şi chiar o moară de apă. A devenit un important centru spiritual în această zonă a ţării, mai ales că aici erau şcoliţi viitorii preoţi. De asemenea, unii dintre călugări erau caligrafi, aşa că multe cărţi religioase au fost copiate în această mănăstire. Mai mult, una dintre traducerile efectuate de aceşti călugări, „Legenda Duminicii”, este considerată cea mai veche scriitură din limba română, datând din 1391.

Cu toate acestea, vremurile tulburi au început să apară începând cu secolul al XVII-lea, când principele Rakoczi ordona să se devasteze lăcaşul. Apoi, uniaţii alungă episcopii ortodocşi, iar răscoalele curuţilor lasă mănăstirea fără avere, alungă călugării rămaşi, dau foc bisericii şi dărâmă celelalte clădiri. Cu alte cuvinte, curuţii lui Rakoczi al II-lea au nimicit mănăstirea, pietrele rămase fiind folosite în construcţiile caselor din sat. Sute de ani de istorie spirituală erau şterse în câteva zile.

Localnicii nu au uitat niciodată Mănăstirea Peri şi au încercat de multe ori să o reînvie, fără succes însă. Între timp, localitatea a trecut în partea Ucrainei, însă toţi maramureşenii, fie ei în dreapta sau în stânga Tisei, au rămas cu aceeaşi dorinţă: ca mănăstirea să fie refăcută. Speranţa a venit odată cu căderea regimului comunist, când religia ortodoxă română şi-a recăpătat libertatea. O primă încercare a fost ridicarea unei capele lângă locul în care a stat, cândva, mănăstirea. O a doua a început în Apsa de Jos, localitate învecinată cu Peri, însă lucrările începute în 1995 nu s-au finalizat nici acum, deoarece românii sunt un grup minoritar în Ucraina şi astfel nu sunt sprijiniţi financiar.

Cea de-a treia încercare este şi cea care a reuşit – este vorba de Mănăstirea Săpânţa Peri, localizată în comuna Săpânţa. Ridicarea ei se datorează unui preot, care a început demersurile imediat după 1990. A găsit un loc potrivit, într-o poiană care aparţinea de biserica parohială, iar un an mai târziu acesta a fost sfinţit. În 1993, a fost luată decizia oficială de a reînfiinţa mănăstirea, dar şi ca biserica să fie una de lemn, specific maramureşeană, şi să poarte hramul „Sfântul Arhanghel Mihail”.

Biserica este una deosebită, cei care au lucrat la ridicarea ei fiind nevoiţi să sape câţiva metri în pământ pentru ca o asemenea înălţime să fie sprijinită. Turla lăcaşului este aşa înaltă, încât românii de dincolo de Tisa o pot vedea de la o distanţă de cinci kilometri. În exterior, se pot vedea câteva ornamente specifice zonei, cum ar fi brâurile de deasupra ferestrelor. Interiorul este unul specific bisericilor ortodoxe, fiind împărţit în doar trei încăperi – pronaos, naos şi altar. Interesant e că slujbele sunt ţinute în trei locuri: Liturghiile şi slujbele de noapte au loc la demisol, iar celelalte în biserica propriu-zisă şi în paraclisul din turn.

Mănăstirea Săpânţa Peri a fost finalizată în anul 1997, fiind o mănăstire de maici. Peste tot predomină lemnul de stejar, acest material fiind unul foarte folosit în gospodăriile maramureşene. Mănăstirea poate fi vizitată zilnic, de dimineaţă până seara. Accesul este posibil de pe DN 19, lăcaşul aflându-se la aproximativ 20 de kilometri de Sighetu Marmaţiei. Deocamdată, credincioşii nu pot să se cazeze în mănăstire, deoarece arhondaricul încă nu este gata.

manastirea-sapanta-peri.jpg

loading...

LĂSAȚI UN MESAJ