Margaret Thatcher a fost prima femeie prim-ministru a Marii Britanii și a avut un impact foarte mare atât locat cât și la nivel mondial. Lider al Partidului Conservator, ea a câștigat trei mandate consecutive (singurul prim-ministru britanic al secolului al XX-lea care a reușit performanța), a transformat națiunea atrăgând atât respectul cât și ura profundă a poporului, în mod special pentru tratamentul la care supusese sindicatele. Thatcher a avut cel mai lung mandat, din 1927 încoace, conducând din 1979 și până în 1990.
Margaret Thatcher s-a născut pe 13 octombrie 1925 în Grantham fiind fiica lui Alfred Roberts vânzător, predicator și primar al localității. Ea a dezvoltat un interes timpuriu pentru politică iar pe când studia chimia la Oxford a devenit președinta Asociației Conservatorilor de la Oxford. A absolvit facultatea în 1946 iar timp de 4 ani a lucrat în cercetare, timp în care a început să studieze dreptul reușind să devină avocat în 1954. În 1951 se căsătorește cu Denis Thatcher alături de care are doi copii gemeni.
Thatcher candidează pentru un loc în Parlament în 1950 iar apoi în 1951, ambele dăți fără să câștige. Aceasta mai candidează o a treia oară în 1959 și câștigă fără probleme. Ea s-a ridicat cu ușurință în rândurile Partidului Conservator, deținând diferite poziții. În 1970 devine Ministru al Educației, pledând pentru creșterea cheltuielilor pentru educație dar intră în atenția publică atunci când anulează un program care prevedea servirea de lapte în școlile primare.
Când liderul Partidului Conservator, Edward Heath, pierde două alegeri generale în 1974, Thatcher devine singurul membru al Partidului Conservator pregătit să-l înfrunte pentru conducerea partidului. Surprinzător ea câștigă, cu 130 de voturi pentru și 119 împotrivă. Ea a condus partidul din opoziție iar în timpul alegerilor din 1979 câștigă, în mare parte pentru că opoziția era foarte divizată și nepopulară.
În 1979, economia britanică se afla într-o stare proastă. În primul mandat, Margaret Thatcher și cancelarul ei au adoptat o teorie economică numită Monetarism. Ca urmare, multe întreprinderi ineficiente au dat faliment, fapt ce a dus la creșterea șomajului și la dublarea inflației. Ea a contracarat acest efect prin mărirea taxelor și printr-o schimbare în oferta de bani, aducând în același timp atât la o scădere bruscă a inflației cât și la o opoziție din partea economiștilor și a populației.
În acel moment, guvernul condus de Thatcher era profund nepopular. Atunci, Argentina a invadat insula Falkland, o insulă britanică din emisfera sudică. Războiul ce a urmat a fost câștigat de către britanici prin conducerea lui Thatcher fapt ce a dus la o creștere enormă a popularității guvernului său, ce la rândul său a adus și la o divizare profundă în cadrul Partidului Laburist (principalul partid de opoziție). Pe acest val de popularitate, Thatcher a câștigat alegerile generale din 1983 la o mare diferență.
Criticii săi au acuzat-o că pentru mare parte a conducerii sale i-au lipsit un set unificat de politici, dar în același timp, un set de practici și idealuri s-au identificat atât cu ea cât și cu guvernul său (acestea sunt cunoscute ca Thatcherism). Guvernul Thatcher își propusese privatizarea celor mai multe industrii controlate de guvern, inclusiv apa, energia și căile ferate, vânzându-le destul de ieftin unor noi companii private. Deasemenea, ea a lovit cu putere în sindicate, trecând mai multe legi destinate să descurajeze grevele.
Unul din evenimentele marcante ale guvernului său a avut loc în 1984 în timpul grevei minerilor. Atunci minerii protestau împotriva închiderii minelor nerentabile. Thatcher a organizat întreaga țară împotriva minerilor aflați în grevă, forțându-i să se întoarcă la muncă fără nici o concesie.
Margaret Thatcher și-a stabilit o relație strânsă cu președintele american Ronald Reagan și a exprimat un puternic sentiment anti-comunist portretizând URSS-ul ca un rău căruia trebuia să i se opună. Într-un discurs din 1976, înainte să devină prim-ministru, a condamnat ferm comunismul motiv pentru care a primit porecla „Doamna de Fier”. Ea a fost criticată pentru păstrarea Războiului Rece prin această abordare, până când Gorbaciov a venit la putere în Rusia, pe care l-a primit călduros.
În 1984, Thatcher a supraviețuit unui atentat al IRA, fapt ce i-a adus simpatie din partea publicului britanic. Al doilea și al treilea mandat au dus la o puternică divizare a națiunii. Al treilea mandat a fost marcat de către opoziția față de Uniunea Europeană și de către implementarea „Taxei Comunitare”.
Anii 1989 și 1990 au fost marcați de șomaj ridicat și recesiune iar din cauza taxei comunitare existau mari dubii legate de posibilitatea câștigării unui al patrulea mandat. Un membru pro-european al Partidului Conservator, numit Michael Heseltine, o înfruntă în cadrul alegerilor pentru conducerea partidului dar pierde. În 1992 ea părăsește scaunul de parlamentar și devine Baroneasă de Kestevan, având un loc în Camera Lorzilor. Ea și-a petrecut mult timp călătorind în jurul lumii și ținând discursuri, influența ei simțindu-se încă mult timp.
O serie de atacuri cerebrale o determină să se retragă de pe scena publică în 2002. Ea moare în 2013, la vârsta de 87 de ani în urma unui atac cerebral.
Politicile guvernului Thatcher au dus la schimbarea structurii economice și sociale în Marea Britanie, iar ea a fost foarte iubită dar și foarte urâtă de către propriul popor.
