Un tărâm al contradicțiilor, asta pare să respire Grecia prin toți porii ei. O lume a mitologiei, a Muntelui Olimp cu toți cei doisprezece zei ai lui, cu toate poveștile despre nemurire și luptele pentru putere care fac parte din istoria fabuloasă a Greciei, și-n același timp o lume creștin – ortodoxă a Muntelui Athos, cu toți sfinții lui și implicațiile spirituale profunde. Contradicții care par să se îmbine în țara aceasta mereu surprinzătoare, să se accepte și să conviețuiască într-un fel unic. Un exemplu elocvent sunt chiar magazinele de icoane și alte obiecte bisericești întâlnite în Grecia unde au loc și cei care sculptează sau pictează icoanele creștinătății, cât și cărțile, albumele și multe alte obiecte care vorbesc despre mitologia greacă.
În această lume în care ortodoxismul are o însemnătate intensă, Complexul de mănăstiri de la Meteora este totuși nu doar un loc al pioșeniei, al rugăciunii și spiritualității, ci și o dovadă clară și incontestabilă a iscusinței, a măiestriei și capacității omului de-a supune natura, de-a realiza lucruri impresionante arhitectural, în locuri greu accesibile, de-a crea minuni capabile să facă față timpului, să provoace uimire și admirație.
Complexul Meteora, al doilea ca mărime și importanță din Grecia, după Muntele Athos, se află în Grecia centrală, la marginea de nord-vest a câmpiei Thesaloniei, aproape de orașul Kalambaka și este format din mănăstiri, schituri și chilii construite pe piloni de piatră – gresie naturală. Aceste stânci înalte despre care localnicii spun că ar fi îngerii păzitori ai orașului Kalambaka, sunt formațiuni rezultate în urma unui fenomen geologic unic, conglomerate de pietriș cimentat, sedimente depuse în albia unui râu în urmă cu milioane de ani, comprimate și cimentate prin căldură, ridicate și expuse eroziunii în timpul formării Peninsulei Balcanice, dând naștere stâncilor de azi cu formă rotunjită și aspect de gresie.
Din cele 24 de mănăstiri care au fost construite la Meteora, cea mai mare parte sunt în stare de ruină și doar șase dintre ele sunt în stare funcțională, sunt conservate și întreținute. Dintre acestea, două – Sf. Ștefan și Roussanou, sunt locuite de călugărițe, celelalte patru – Agios Nikolaos, Agios Stefanos, Aghia Triada, Marele Meteor, fiind pentru călugări. Marele Meteor este cea mai mare mănăstire din complex și cea mai veche. A fost prima mănăstire construită în secolul al XIV-lea, de către un grup de călugări, conduși de Sf. Atanasie, care a trebuit să părăsească Muntele Athos atunci când acesta a ajuns sub stăpânirea piraților. Mănăstirea a fost apoi restaurată de mai multe ori de-a lungul timpului. În interiorul ei, se află biserica Schimbarea la Față și alte trei biserici, cu paraclise mai mici. Întregul Complex Meteora se află în patrimoniul Unesco acum și are titulatura de „pământ sfânt”.
Oamenii care caută mereu înțelesuri profunde ale lucrurilor asociază accesul foarte dificil – acesta se făcea, la început, exclusiv cu ajutorul frânghiilor – la mănăstirile din vârful stâncilor cu calea grea pe care-o parcurg credincioșii spre lumea de apoi, spre apropierea de Dumnezeu. Altfel, cele câteva culoare în stâncă și cele 115 trepte care trebuie urcate pentru a ajunge la intrarea în mănăstirea Marele Meteor nu sunt nici extrem de dificile sau solicitante, nici periculoase, desigur, accesul spre mănăstiri a fost mult îmbunătățit de-a lungul timpului, tocmai datorită avalanșei mari de vizitatori. Azi, Marele Meteor e mai mult muzeu și obiectiv turistic impresionant, decât lăcaș de cult, de reculegere și izolare. Există, acolo, adevărate comori ale creștinătății, manuscrise vechi, icoane, artefacte străvechi, sculpturi și fresce prețioase care vorbesc despre modul în care-și duceau viața monahii, la începuturile acestor mănăstiri, despre istoria și influențele care și-au lăsat amprenta asupra modului în care viața monahală se petrecea (de exemplu, mulți dintre vechii noștri voievozi au jucat roluri importante în dezvoltarea și întreținerea mănăstirilor)
Am vizitat mănăstirea Marele Meteor într-o zi toridă de august, cu un cer albastru, fără pată însă, acolo sus, la peste 600 m altitudine, totul părea și se simțea domolit, calm și plăcut. În ciuda afluxului foarte mare de turiști, după ce-am părăsit o parcare uriașă ticsită cu autocare și automobile, înteriorul mănăstirii a fost extrem de reconfortant. Cu multe locuri amenajate pentru popas, pentru admirarea priveliștilor – din niciun alt loc zona nu oferă o panoramă mai spectaculoasă decât o face de pe terasa special amenajată pentru acest lucru la Marele Meteor -, cu biserica încăpătoare și sobră, în stilul autentic ortodox, cu grădinile frumos amenajate – mi-au plăcut în mod special florile și grija oamenilor de acolo pentru aranjamentele florale -, cu încăperile – muzeu, cu deja obișnuitul osuar unde cozile de turiști se întindeau pe distanță lungă sau cu încăperea pentru provizii – acolo m-au amuzat rafturile cu damigenele, cam multe, pentru vin -, cu micile terase construite în fața chiliilor, chiar pe lateralul vertical al stâncilor.
Celelalte mănăstiri ale complexului sunt deschise pentru vizitare prin rotație, pentru a proteja intimitatea oamenilor care trăiesc în ele. Aspectul turistic extrem de dezvoltat în ultimii ani al acestei zone i-a făcut pe foarte mulți dintre călugării de-acolo să se retragă, ori în locuri mai izolate, ori la Muntele Athos. Acum, cu toată tehnologia și lumea modernă la îndemână, cu magazin de suvenire chiar în interiorul mănăstirilor, greu mai putem discuta despre o spiritualitate profundă, lucrurile sunt extrem de departe de ceea ce a însemnat Meteora la începuturi, când pustnicii și-au scobit chilii în stânci, retrăgându-se în post și rugăciune. Unele dintre aceste chilii încă mai pot fi zărite pe lateralele perfect plate ale stâncilor – și sunt aproximativ 1000 de stânci la Meteora – și pun la încercare imaginația turiștilor. E greu să-ți dai seama cu câtă străduință, cu cât efort și câtă determinare au muncit oamenii, acolo, să supună natura în felul în care au făcut-o. Mai ales dacă ne gândim că au fost construite într-o vreme în care nu era tehnologia la îndemână, când dibăcia și iscusința era necesar să fie la cote maxime. E impresionant și greu se poate explica în cuvinte grandoarea iscusinței umane în armonie fantastică cu natura care se găsește acolo, la Meteora. Mănăstirile acelea construite în vârf de stâncă, în locuri atât de greu accesibile, eforturile care s-au făcut pentru a ajunge, fizic și spiritual, mai aproape de cer, toate sunt impresionante și te fac să te simți mic într-o lume mare.
Așa că, indiferent dacă semnificația și impactul spiritual e cel care atrage la Meteora sau arta umană îmbinată cu cea a naturii sau priveliștile care taie respirația, o vizită acolo e o experiență de viață care îmbogățește. Dacă sunteți în vacanță în Grecia continentală, rezervați-vă o zi sau două pentru a vizita Complexul Meteora. Merită.
