Daca ne dorim sa vizitam o zona de o frumusete salbatica, in care sa simtim ca aventura e la ea acasa, atunci trebuie sa alegem Pine Ridge, din Statele Unite ale Americii, mai precis Monumentul de la Wounded Knee, din Dakota de Sud. Plus, daca suntem interesati de istoria indienilor, respectiv de tribul Sioux, al caror 300 de membri au fost masacrati, atunci cu siguranta monumentul de la Wounded Knee este cea mai buna alternativa. Memorialul adus acestor 300 de indieni ucisi, in masacrul care a pus capat conflictelor militare din razboaiele cu indienii, este simplu, din piatra, insa semnificatia sa este destul de mare atat pentru americani, cat mai ales pentru amerindieni.
La sfarsitul anului 1890, peste 500 de soldati din cavaleria americana aveau sa inconjoare triburile Miniconjou Sioux si Hunkapa Sioux, cu un scop precis, acela de a-i trimite pe acei indieni in Omaha, dar si de a le confisca armele. Iarasi, sub aceste scopuri ale cavaleriei americane, se mai ascundea dorinta lor de a le permite colonistilor albi, care tot avansau spre vest, sa se stabileasca in aceste regiuni, ocupate de ani buni de triburile indiene.
Situatia a devenit din ce in ce mai tensionanta pentru ambele tabere, cu atat mai mult cu cat seful de trib, Sitting Bull, fusese ucis cu cateva zile inainte. Plus, fratele sau vitreg, Big Foot, a fost inconjurat de armata intr-un scurt timp, masacrul fiind astfel inevitabil. Imediat ce armata a pus stapanire pe triburile indienilor, s-a trecut la cautarea, respectiv confiscarea armelor, timp in care o arma s-a si descarcat accidental.
De aici, conform spuselor unora, a pornit masacrul, poate tot inevitabil, deoarece armatei americane ii era mult mai simplu sa-i ucida pe indieni, decat sa-i mute la Omaha, in statul Nebraska. Astfel, indienii – femei si barbati, copii si batrani – au fost ucisi. In fapt, mai intai persoanele vulnerabile au fost ucise, ca mai apoi, sa moara si indienii care au putut opune rezistenta in fata furiei armatei americane. Totodata, si 25 de soldati americani si-au pierdut viata aici, presupunandu-se ca, de fapt, acestia au fost victime ale asa zisului „foc prietenesc” al camarazilor. Bineinteles ca parerile cu privire la acest masacru nu au intarziat sa apara, generalul Nelson Miles luand de indata pozitie si catalogand evenimentul nefericit ca atare.
Mai mult decat atat, colonelul James Forsyth, care a si condus trupele care i-au omorat pe indieni, a fost concediat, chiar daca nu a fost tras la raspundere asa cum legea americana cerea. In sfarsit, cum se spunea si inainte, acest masacru a insemnat, pana la urma, sfarsitul razboiului de atata vreme dintre indieni si colonisti, numai ca, resentimentele dintre cele doua tabere nu s-au diminuat niciodata in intensitate.
Tocmai de aceea, Monumentul de la Wounded Knee este atat de important pentru ambele culturi, sau daca vreti, pentru americani, pentru ca, intr-un fel, este simbolul pacii dintre colonisti si indieni, in pofida semnificatiei sale propriu-zise.
