Mormantul tracic de la Kazanlak, o marturie vie a ritualului funerar din acea perioada, se afla in centrul Bulgariei moderne. De fapt, mormantul se afla la doar 8 kilometri de capitalia Traciei, si anume de Seuthpolis. Datand chiar din secolul al IV-lea i.Hr., acest mormant antic apartine, cel mai probabil, unui important conducator razboinic al tribului adrasilor (Odrysae), despre care se spune ca ar fi ocupat sudul anticului teritoriu trac din centrul Bulgariei moderne. Ceea ce este de-a dreptul interesant este faptul ca situl a fost descoperit intamplator, poate si de aceea studierea sa a inceput abia in anul 1944, acesta fiind, de altminteri, si momentul in care autoritatile au manifestat un interes real fata de acest loc cu adevarat important pentru istoria Bulgariei, dar si pentru cea a intregii zone balcanice.
Mormantul este cunoscut drept un tholos –ori, mai simplu, mormant stup, aceasta denumire fiind datorata asemanarii sale cu traditionalul con de stup. Mai mult decat atat, se crede ca mormantul tracic de Kazanlak, Bulgaria, ar fi fost inspirat din primele morminte tholos miciniene, din Grecia continentala, cel mai cunoscut fiind asa-numitul Tezaur al lui Atreus de la Micene.
Si, desi este asemanat cu primele morminte stup miciniene, mormantul tracic din Bulgaria este mult mai mic, principala camera mortuara avand o inaltime de numai 3,2 metri, in comparatie cu cei 13 metri, in punctul cel mai inalt, al Tezaurului lui Atreus. Ba chiar, de remarcat este ca, la fel precum celelalte morminte tholos tracice din zona, acest mormant foarte bine conservat este impartit in trei sectiuni principale, si anume intr-o anticamera, camera funerara si un coridor care le leaga.
Insa a devenit cunoscut in intreaga Europa datorita unicitatii sale, mai cu seama datorita impresionantelor si detaliatelor picturi murale care acopera peretii celor trei sectiuni, infatisand figuri geometrice, lupte, cai cabrati si un emotionant banchet de adio pentru un barbat mort si sotia acestuia. Trebuie mentionat ca aceasta imagine din urma este o marturie de nepretuit pentru ceea ce se credea atunci despre trecerea in nefiinta, respectiv despre durerea pe care oamenii o simteau atunci cand cineva apropiat nu mai era printre ei.
Plus, pe langa frumusetea si unicitatea deja remarcata, picturile sunt apreciate si datorita starii lor de conservare, fiind considerate unele dintre lucrarile de arta cel mai bine pastrate ale lumii elenistice. Si nu e de mirare, deoarece mormantul tracic de la Kazanlak a fost descoperit destul de tarziu si a ajuns in atentia intregii lumi la fel de tarziu. Nu trebuie sa uitam a mentiona, de asemenea, nici importanta acestei comori, intregul mormant fiind protejat de o incapere, intrarea fiind permisa doar oamenilor de stiinta care isi pot justifica vizita prin necesitatea de a studia picturile murale.
In alta ordine de idei, mormantul tracic de la Kazanlak este extrem de important, intr-atat de mult, incat se doreste mentinerea sa intr-o forma perfecta. Chiar si asa, turistii care isi doresc sa viziteze acest loc minunat trebuie sa stie ca pot admira o replica exacta a mormantului, construita in apropiere. In anul 1979, mormantul a fost inclus in lista Patrimoniului Mondial UNESCO, fiind, totodata, unul dintre cele mai importante obiective turistice din acea zona, precum si din Bulgaria, sa nu mai mentionam, de altminteri, de importanta pe care acest mormant o are pentru aceasta parte a Europei.