Un loc invaluit in mister, enigmatic si deopotriva fascinant atat pentru istorici si arheologi, cat si pentru turisti, Naqsh-e Rostam, cu ale sale morminte si basoreliefuri sculptate in piatra, a fost botezat astfel in limba farsi dupa povestile medievale ce il au in centru pe eroul de origine persana Rostam. Referitor la acest loc, stim, de pilda, ca mai multi carturari persani au presupus ca basoreliefurile respective fusesera construite pentru eroul Rostam, acesta fiind si motivul pentru care le-au pastrat.
De fapt, atunci cand armatele arabe au adus Islamul in Persia, undeva prin secolul al VII-lea, s-au distrus nenumarate monumente asa zise pagane. In orice caz, in zilele noastre, este cunoscut faptul ca basoreliefurile care se intind in jurul mormintelor sapate in stanca reprezinta prima si ultima treapta traversate de acest monument spre calea regalitatii.
O dovada in acest sens este, fara discutie, o figura aflata in partea stanga a stancii ce intruchipeaza imaginea unui preot-rege elamit. Si nu intamplator, cu atat mai mult cu cat elamitii erau cei care detineau controlul asupra statului de atunci, un stat puternic si, bineinteles, infloritor, aflat chiar in sud-vestul Iranului. Important de mentionat, totodata, este faptul ca acest stat era condus de elamiti undeva spre finele mileniului al II-lea i.Hr.
Naqsh-e Rostam este cu atat mai interesant cu cat fiecare parte a sa constituie un subiect demn de studiat printre arheologi, dar si printre istorici. Potrivit acestora, a doua treapta sau mai degraba a doua etapa a monumentului reprezinta structura de baza, mai cu seama partea in jurul careia au aparut mai apoi diverse elemente sasanide.
Aceste morminte sapate in piatra ale Imperiului Ahemenid, aflate la Naqsh-e Rostam, chiar in apropierea orasului Shiraz, din Iran, arata intocmai ascensiunea imperiala, prin prisma lui Cyrus cel Mare, care l-a ajutat pe succesorul sau, Darius, sa-si ridice un magnific palat la Persepolis. Se pare ca cel care a descoperit incriptiile stravechi facute in cinstea regalitatii, chiar pe stanca din varf, a fost insusi Darius. Avand in vedere ca stanca se afla la doar cativa kilometri de palatul sau din Persepolis, Darius a ordonat de indata saparea in acel lor a patru morminte.
Mai mult decat atat, se pare ca regele purta un respect mare si pentru profetul Zoroastru. Nu degeaba facem aceasta mentiune, ci mai degraba pentru ca, mai demult, chiar in timpul dinastiei, a fost ridicata o structura cubica extrem de stranie la poalele stancii, mai tarziu asociata cu acest profet. Cu toate acestea, nu se cunoaste nicicum scopul construirii unei astfel de structuri ciudate. Un lucru este cert, in schimb, si anume ca, odata cu inflorirea dinastiei sasanide, care vorbea limba persana si care il venera pe Zoroastru, si asezarea a inceput sa se extinda uluitor de rapid.
Tocmai de aceea, s-au sculptat in piatra sapte basoreliefuri ce ii infatiseaza pe conducatorii dinastiei primind insemnele de la Ahura Mazda. Acesta din urma era cunoscut drept prorocul zoroastrian al binelui. In plus, intr-o scena de investitura, a lui Ardeshir I, destul de timpurie de altfel, apare si prima mentiune a numelui „Iran”. Dupa ce statul persan sasanid a fost ingenuncheat de armatele arabe, care au si adus Islamul aici, acest loc fascinant si, in acelasi timp, insolit prin semnificatiile sale a intrat in folclor, oamenii punand mormintele de la Naqsh-e Rostam sub semnul legendei.