Numele lui Moș Crăciun, indiferent de sonorităţile pe care i le conferă diversele limbi vorbite pe Terra, conţine în sine tot atâtea poveşti care au făcut să fie unul dintre cele mai cunoscute şi îndrăgite personaje legendare, dimensiunile sale simbolice depăşind graniţele culturale și lingvistice.
Personajul Moş Crăciun este profund legat de tradiții și de continuitatea acestora. El reprezintă nu doar sărbătoarea în sine, a Crăciunului, şi valorile asociate – magia sărbătorilor, bucuria, prietenia, generozitatea, bunătatea, compasiunea, împăcarea și unitatea în familie și în comunitate – ci și transmiterea respectivelor tradiţii şi valori de la o generaţie la alta, aducând un sentiment de solidaritate și speranță în lume.
Când şi cum s-a născut imaginea lui Moş Crăciun?
Apariţia personajului Moş Crăciun are legătură cu Sfântul Nicolae, episcop creştin din secolul al IV-lea, din Lichia, o regiune a Asiei Mici (în prezent Turcia), canonizat ulterior şi idolatrizat ca protector al copiilor. El este cunoscut pentru faptele sale caritabile și pentru generozitatea de care a dat dovadă în timpul vieții.
Legătura dintre Sfântul Nicolae și Moş Crăciun provine din transformarea și adaptarea tradițiilor religioase și populare de-a lungul timpului.
Sfântul Nicolae este sărbătorit pe 6 decembrie în multe țări din Europa și, în general, în lumea ortodoxă. În timp, începând cu Evul Mediu, această sărbătoare a devenit asociată cu obiceiul de a oferi daruri și dulciuri copiilor, figura Sfântului Nicolae devenind, în timp, un simbol al generozității și al dăruirii.
Cum a devenit Moş Nicolae (Sinterklaas), Moş Crăciun (Santa Claus)?
În multe culturi, inclusiv în cultura anglo-saxonă, tradiția a evoluat astfel încât figura Sfântului Nicolae (în olandeză, Sinterklaas) s-a transformat, treptat, în Moş Crăciun (Santa Claus). Elemente din mitologia germanică și din tradițiile nordice au fost de asemenea încorporate în acest personaj, creându-se imaginea cunoscută astăzi a unui bătrân vesel, îmbrăcat în haine roșii și cu barbă albă, care aduce cadouri copiilor în timpul sărbătorilor de iarnă.
Olandezii, cei care l-au numit pe Sfântul Nicolae “Sinterklaas”, sunt cei care au dus peste ocean, în America, mai întâi în New York City – un oraș cunoscut pentru prima dată sub numele de New Amsterdam – tradiţiile legate de Sinterklaas, pe la jumătatea secolului al XVIII-lea.
Un rol important în impunerea mitului, dar, mai ales, a imaginii lui Moş Crăciun (numele lui Moş Crăciun, in engleză, Santa Claus, fiind o derivare fonetică de la “Sinterklaas”) – un bătrânel vesel, cu un costum roşu, ornat cu nasturi negri şi o curea din piele – l-a avut caricaturistul american, de origine germană, Thomas Nast, care a ilustrat în presa vremii, timp de peste 30 de ani, prin sute de desene, toate aspectele legendei, dând mitului principalele sale caracteristici “vizuale”. Tot Thomas Nast este cel care a promovat şi ideea că Moş Crăciun îşi are reşedinţa la Polul Nord.
În anii 1930, imaginea lui Moş Crăciun a fost uşor schimbată, în cadrul unei campanii Coca-Cola, de către desenatorul Haddon Sundblom, care l-a făcut mai corpolent, i-a accentuat aerul jovial şi tolerant.
În toate ţările vorbitoare de limba engleză, numele lui Moş Crăciun (Santa Claus) provine din olandezul “Sinterklaas”, asociat cu diverse obiceiuri locale.
Numele lui Moș Crăciun în finlandeză, suedeză şi norvegiană – Joulupukki, Jultomten, Julenissen
Joulupukki este numele lui Moş Crăciun în finlandeză, care, literal, înseamnă “Capră de Crăciun” sau “Capră de Yule” (“Yule”/ “Jol” denumind, în istoria popoarelor nord-europene, luna decembrie, asociată cu diverse obiceiuri precreştine din preajma solstiţiului de iarnă, multe consacrate zeului Odin, “regele zeilor nordici”). Şi numele suedez şi cel norvegian al lui Moş Crăciun are legătură cu aceeaşi sărbătoare – “Yule”/ “Yuletide”/ “Sărbătoarea lui Yule”).
Se pastrează şi astăzi, în unele zone ale Ţărilor Nordice, obiceiul ca persoane costumate în “capră” (“Joulupukki” – “Joulu”/ Yule/ Jol + “pukki”/ “capră”) să colinde, în schimbul unor daruri (alimente) de la masa de Crăciun.
Despre “Joulupukki”, astăzi, se spune că, îmbrăcat în haine roşii, cu o curea albastră, locuieşte în Korvatunturi (un munte din Laponia), unde elfii (spiriduşi protectori ai caselor) confecţionează jucării şi alte cadouri pentru Crăciun, călătoreşte într-o sanie trasă de reni şi primeşte, în fiecare an, peste 500 000 de scrisori de la copii din peste 200 de ţări.
Numele lui Moș Crăciun în limba germană – Der Weihnachtsmann, Heilige Nikolaus și Christkind
Într-o mare parte a Germaniei, numele lui Moş Crăciun este “Der Weihnachtsmann”. Reprezentarea este similară cu a Sfântului Nicolae, iar originea acestui personaj se află tot în vechile mituri consacrate zeului Odin (Wodan), celebrat în preajma solstiţiului de iarnă.
Tradiția spune că cei mici își lăsau cizmele lângă uşă, umplându-le cu morcovi, paie sau zahăr, pentru a hrăni calul zburător al zeului (ulterior al Moşului Nicolae), un obicei care se mai păstrează şi astăzi în unele regiuni din Germania şi din Ţările de Jos.
“Heilige Nikolaus”, o “variantă”a lui Moş Nicolae, prezentă în legendele germanice, mânuiește un toiag și arată ca un episcop. El călătorește cu Krampus, un personaj cu aspect înfricoșător, care se ocupă de copiii care nu au fost cuminţi, în timp ce “Christkind”este o figură angelică, reprezentată de o femeie încoronată cu alb și auriu, care aruncă daruri sub brad, în Ajunul Crăciunului.
Numele lui Moș Crăciun în limba franceză şi în limba spaniolă – Père Noël, Papá Noel
Moș Crăciun, în limba franceză, este “Père Noël”. În versinea veche, a legendelor, Père Noël are un halat și un coș de răchită, iar el se plimbă cu măgarul său, Gui (“vâsc”). Copiii își lasă la uşă pantofii plini cu mâncare (morcovi și alte legume) pentru Gui, iar Père Noël înlocuiește mâncarea măgarului cu daruri pentru cei mici.
În limba spaniolă, numele lui Moş Crăciun este Papá Noel, iar în ţara Bascilor, din nordul Spaniei, este “Olentzero”. Ambii aduc daruri în ajunul Crăciunului, pe care le lasă pe pervazul ferestrelor, şi dau încredere oamenilor în existenţa miracolelor.
Despre “Olentzero” (nume cu origine incertă, dar care s-ar putea traduce prin “anotimpul cel bun”) se spune că este unul dintre “Jentillak”, o rasă de giganţi din mitologia bască.
Legendele povestesc cum, într-o zi, în vremuri îndepărtate, oamenii au văzut un nor strălucitor pe cer, dar nimeni nu a putut privi acel nor luminos, cu excepţia unui bătrân aproape orb, care le-a spus celorlalţi că Iisus se va naşte în curând. Bătrânul le-a cerut uriașilor să-l arunce de pe o stâncă, pentru a nu fi nevoit să se creştineze. Dar uriașii au murit şi ei, cu excepția lui Olentzero, care, de atunci aduce daruri cu ocazia Crăciunului.
O prezenţă inedită, asociată lui Moş Crăciun, este, în Catalonia (comunitate autonomă a Spaniei), “Tio de Nadal”/ “Caga Tio” (“Unchiul de Crăciun”) care aduce daruri pentru copii şi pentru părinţii lor şi care este nelipsit din orice casă.
Aduce daruri precum Moş Crăciun, dar este, de fapt, un “butuc” de aproximativ 0,3 metri lungime, cu faţa zâmbitoare, pictată şi cu pălărie roşie, care este ţinut în casă de la începutul lui decembrie până la Crăciun, îngrijit, hrănit cu coji de portocale, fructe, nuci, dulciuri şi “bătut” din când în când cu o nuieluşă.
Moş Crăciun în limba italiană – Babbo Natale
Numele lui Moş Crăciun, în limba italiană, este “Babbo Natale”, iar figura lui este asemănătoare cu cea consacrată, atat de cunoscută astăzi în toate ţările. Babbo Natale călătorește cu reni (cu nume precum Freccia, Saltarello și Donato).
Mai există însă un personaj legendar, specific folclorului italian – vrăjitoarea La Befana – care face daruri, precum Babbo Natale, dar în noaptea care precedă ziua de Bobotează, când se încheie şi perioada sărbătorilor de iarnă.
Se spune că vrăjitoarea La Befana (varianta feminină a lui Moş Crăciun) i-a găzduit pe Magi în timp ce aceștia se îndreptau spre Betleem, dar ea nu a putut sau nu a vrut să li se alăture în călătoria lor.
S-a răzgândit însă, după ce Magii au plecat, și a încercat să-i urmeze cu un coș cu cadouri, dar nu a reușit niciodată să-i ajungă. A continuat să-l caute pe Iisus de una singură şi tot ce a mai putut face a fost să lase, în noaptea dinaintea Bobotezei, bomboane pentru copiii cuminți, iar pentru cei neascultători, un cărbune.
La Befana este o figură mitologică ciudată, aparent în contradicţie cu spiritul sărbătorilor, dar îşi are originile în antichitate, fiind o proiecţie, peste timp, a zeiţei Strenia, simbol al noului an.
Numele lui Moș Crăciun în limba greacă – Agios Vassilis
În limba greacă, numele lui Moş Crăciun este Agios Vassilis (Sfântul Vasile), care are o poveste asemănătoare cu a Sfântului Nicolae. El este cel care aduce daruri celor mici şi celor mari, în noaptea de Anul Nou. De altfel, Biserica Ortodoxă îl cinsteşte pe acest sfânt – Vasile cel Mare – care a fost episcopul Cezareei şi unul dintre cei mai mari teologi creştini, milostiv cu cei săraci, la data de 1 ianuarie a fiecărui an.
Moş Crăciun în limbă japoneză – Santa-san/ Hotei-osho
Crăciunul nu este o mare sărbătoare religioasă în Japonia, doar 1% din populaţie fiind creştină. Totusi, japonezii (ca în multe alte ţări de alte religii) au adoptat o mulțime de obiceiuri specifice Crăciunului, pentru a se bucura de atmosfera sfârşitului de an, pentru a se felicita şi oferi daruri.
În Japonia, Moş Crăciun este Santa-san (Domnul Crăciun) sau “Hotei-osho”, cel aducător de daruri. Mulţi japonezi marchează această zi la fast-food, cu “pui prăjit” şi un tort cu frişcă şi căpşuni – Kurisumasu keiki. Obiceiul a devenit din ce în ce mai popular începând cu anii 1970, când directorul primului fast-food din Japonia a avut ideea de a comercializa o “găleată” cu pui prăjiţi special pentru o astfel de petrecere.
Numele lui Moș Crăciun în tradiţia românească
În mitologia românească, există nenumărate legende consacrate lui Crăciun şi Crăciunesei, ambii fiind protagoniştii unor întâmplări strâns legate de momentul Naşterii lui Iisus Hristos.
Cuvântul “Crăciun”, denumirea populară a Sărbătorii Naşterii Domnului Iisus Hristos, îşi are originea, spun lingviştii, fie in latinescul “creatio” – “naştere” (pătruns, în limba română, prin intermediul limbii slavone, care l-a modoficat fonetic, după cum susţine academicianul Alexandru Rosetti, slavona fiind frecvent utilizată în textele religioase ale Evului Mediu) – fie, mai degrabă, din latinescul “calatio” – “convocare”.
La romani, arată Victor Kernbach, în “Dicţionarul de mitologie generală”, “calatio” însemna “convocarea” la fiecare început de lună, a credincioşilor, de către preoţi, pentru a li se comunica data principalelor sărbători.
În primele secole d.Hr., la 25 decembrie, de exemplu, era încă vie celebrarea, la solstiţiul de iarnă, a “Naşterii Soarelui”, sărbătoare precreştină, ţinând de cultul zeului Mithra (“Sol Invictus”/ “Soarele neînvins”). Abia în secolul al IV-lea, Biserica Romană (pentru a contracara cultul zeului Mithra), şi apoi şi cea Orientală, au stabilit Ziua Naşterii Domnului, pe 25 decembrie, primul “Crăciun Nou” fiind sărbătorit, la Roma, în anul 354, în timpul Papei Liberius, iar în Bizanţ, în 375.
Crăciun şi Crăciuneasa, în folclorul românesc
Există, în folclorul românesc, nenumărate legende despre “Crăciun” (Moş Crăciun), care explică bogăţia şi frumuseţea obiceiurilor şi a tradiţiilor din spaţiul autohton, care dau nota distinctivă a profilului nostru spiritual, fără de care niciun popor nu există cu adevărat.
Cea mai cunoscută legendă este, cu siguranţă, cea referitoare la momentul în care Maria şi Iosif, pentru că se apropia momentul naşterii lui Iisus, s-au oprit la poarta unuia dintre cei mai bogaţi oameni dintr-un sat, la vremea aceea, Crăciun, om rău şi viclean, cu inima de piatră, care îşi pedepsea aspru nevasta şi pe cele trei fiice (una oarbă, alta şchioapă şi alta oloagă, din pricina lui).
În lipsa bărbatului ei, Crăciuneasa este înduioşată de străinii (Iosif şi Maria) care îi cereau adăpost şi le face loc, fără ştirea lui Crăciun, lângă ieslea de animale. Când Crăciuneasa a ajutat-o pe Maica Domnului să nască, iar animalele din iesle l-au încălzit pe Iisus, a apărut, pentru prima dată pe bolta cerească, Luceafărul, deasupra casei în care se născuse Pruncul Sfânt şi, mai pe urmă, şi stelele.
Maica Domnului le vindecă pe fetele bolnave şi pe Crăciuneasa, pe care bărbatul ei o pedepsise tăindu-i mâinile. Înţelegând, în sfârşit, minunea, Crăciun îşi cere iertare în faţa nevestei sale şi se închină Fecioarei Maria şi Pruncului Iisus. Pentru că Hristos s-a născut în casa acestui om şi el a fost primul care a crezut în Fiul lui Dumnezeu, de atunci, Ziua Naşterii lui Iisus s-a numit Crăciun.
Semnificaţii simbolice convergente
Este evident că, în fiecare cultură, numele lui Moş Crăciun poartă amprenta tradiţiilor locale, dar, în acelaşi timp, în gândirea magică ancestrală există elemente comune, în spaţii geografice largi, semnificaţiile simbolice ale Sărbătorii Crăciunului fiind convergente, exprimând bucuria sărbătorilor şi faptul că, de-a lungul timpului, aceste arhetipuri, păstrate de memoria colectivă, au modelat (şi continuă să facă acest lucru) imaginile noastre mentale (aspiraţiile, visurile, idealurile, comportamentele), reînnoind speranţa de mai bine.
