Olanda, tara apelor, a morilor de vant si a lalelelor, este denumirea actuala, consacrata, a Regatului Tarilor de Jos, ( Koninkrijk der Nederlanden), situata in nord-vestul Europei, in vecinatatea Marii Nordului, intre Belgia (la sud) si Germania (la est). Un sfert din teritoriul sau se afla sub nivelul marii, cel mai inalt punct este Vaalserberg, 322m, iar cel mai jos, Zuidplaspolder, -6,76m (numele localitatii este denumirea data unui “polder”, adica o intindere artificiala de pamant al carei nivel este sub cel al marii). Cu o suprafata de 41 265kmp si aproape 17 milioane de locuitori, Olanda este o tara mica, dar puternica si prospera din punct de vedere economic (ocupa locul 14 in topul economiilor mondiale). Olanda este monarhie constitutionala, stat fondator al Benelux-ului (uniune economica din Europa de vest, formata din trei monarhii vecine, Belgia, Olanda, Luxemburg). Este unul dintre membrii fondatori ai NATO si ai Uniunii Europene. Pe teritoriul sau se afla sediul Curtii Internationale de Justitie. Capitala este la Amsterdam, dar sediul guvernului, resedinta regala si cele mai multe ambasade se gasesc la Haga. Alte orase importante sunt Rotterdam (cel mai mare port al Europei), Groningen, Utrecht, Maastricht, dar si mai micile, Haarlem, Leiden (locul de nastere al lui Rembrandt), Delft.

Peste 11 milioane de turisti ajung, in fiecare an, in Olanda, acestia cheltuind, in aceasta perioada de timp aproximativ 10 miliarde de euro, pe suveniruri si alte cumparaturi. Ei sunt atrasi, in mod deosebit, de canalele pitoresti, de plimbarile cu feribotul, de arhitectura inconfundabila prin colorit si prin amestecul original de caramida aparenta si lemn, a oraselor, dar si din zonele rurale, de celebrele mori de vant. Turistii se bucura deopotriva de posibilitatea de a degusta berea (Compania Heineken este cea mai cunoscuta) si branzeturile specifice acestei tari, de a savura aroma cafelei ( Olanda avand o lunga traditie in acest sens, de exemplu, marca Douwe Egberts) sau a prajiturilor cu caramel (stroopwafel). Nu trebuie uitati nici pantofii de lemn (klompen), suvenirul preferat al turistilor. Povestea primilor pantofi taiati dintr-o singura bucata de lemn, se leaga de faptul ca in Olanda, fiind foarte multa apa, cu secole in urma, oamenii au avut nevoie de pantofi care sa le tina picioarele uscate, in timpul muncii in aer liber.

Amsterdamul, strabatut de canale, traversate de peste 1000 de poduri, ofera nenumarate atractii turistice. Canalele din centrul orasului, datand din secolul al XVII-lea, sunt incluse in patrimoniul mondial UNESCO.

Fascinatia olandezilor pentru lalele (aduse in tara, in secolul al XVI-lea, de la Constantinopol), devenite unul dintre simbolurile tarii, poate fi descoperita nu numai in decoratiunile urbane spectaculoase, ci si la Muzeul lalelelor, din capitala. Alte muzee, dintre cele peste 50, din Amsterdam, sunt: Rijsmuseum (cel mai mare din Olanda), cuprinzand colectii de arta olandeza, incepand cu Evul Mediu, pana in conteporaneitate, cel consacrat lui Van Gogh, care contine cea mai mare colectie de tablouri, din intreaga lume, apartinand acestui pictor, Muzeul Figurilor de ceara, “Madame Tussauds”, similar celui din Londra, Muzeul NEMO, consacrat stiintei si tehnologiei, amenajat intr-o cladire in forma de nava, Muzeul diamantelor, Muzeul cafelei si al ceaiului, Muzeul sexului, al hasisului etc.

In centrul Amsterdamului, Piata Dam (“dam”-baraj) marcheaza locul satului de pescari care au construit primul baraj pe raul Amstel si care, tot de aici, aveau iesire spre Marea Nordului, sat care s-a transformat, peste secole, in capitala Olandei. Tot in aceasta zona se afla si Palatul Regal care, in secolul al XVII-lea, era cel mai mare din Europa si care astazi gazduieste evenimente oficiale, receptii, vizite la nivel inalt.

La jumatatea distantei intre Amsterdam si Haga, in oraselul Lisse, se afla cea mai mare gradina de flori din lume, parcul Keukenhof, deschis din martie si pana in mai, si unde, pe o suprafata de 35 de hectare, infloresc milioane de lalele, narcise, orhidee, hortensii etc.

Mersul pe bicicleta in Olanda este o traditie, tradand grija deosebita pentru protejarea mediului. In Amsterdam, peste 40% din traficul zilnic se face pe bicicleta, simplu, firesc, fara preocuparea pentru marca de bicicleta, singura “cochetarie” fiind legata de accesorizarea acesteia. Pentru a incuraja o astfel de modalitate de deplasare, in capitala tarii s-a construit o parcare pentru biciclete pe trei etaje, cu o capacitate de 10 000 de locuri, iar in oras exista 400 km de piste. Si intre diverse localitati exista piste pentru biciclisti, oferind turistilor posibilitatea de a se bucura de frumusetea peisajelor, a caselor construite dupa acelasi tipar, dar nu identice, a gradinilor incarcate de flori.

Faleza Marii Nordului, de la Haga, are, de asemenea piste pentru biclete, loc favorit al celor care vor sa descopere mirajul decorului marin. Exista insa si o alta fateta a acestei vecinatati, spre vest, cu Marea Nordului. In 1953, o furtuna teribila dinspre mare a produs pagube uriase si mii de victime. Pentru ca astfel de catastrofe sa nu se mai produca, a fost conceput si pus in practica, “Planul Delta”, construindu-se baraje, ecluze, diguri care sa protejeze tarmurile din sud-vestul Olandei de furia marii. Mai mult, in prezent, se realizeaza “case plutitoare”, gandite in asa fel incat sa fie transportate pana la destinatie pe apa si care devin din ce in ce mai cautate. Pana in 2050, inginerii specialisti in domeniu vor proiecta si vor construi adevarate orase plutitoare in Marea Nordului, precum si platforme alimentate cu energie produsa de forta motrice a valurilor. De altfel, si nenumaratele mori de vant se leaga, in lupta indelungata cu apele, de mentinerea unui nivel constant al acestora. De exemplu, la aproape 15 km de Rotterdam, se afla localitatea Kinderdijk, vestita pentru sistemul de mori de vant (19 dintre ele construite inca din 1740), inscrise, din 1997, in lista UNESCO a locurilor protejate. Morile au fost concepute pentru a pompa apa, din anumite zone, atunci cand depaseste anumite cote, in niste rezervoare, pana cand nivelul raului atinge nivelul dorit.

Daca adaugam, la toate acestea, respectul olandezilor pentru cultura, pentru stiinta (Groningen, Maastricht, Leiden etc. sunt excelente centre studentesti si de cercetare), gradul inalt de civilizatie, bunul simt nativ al locuitorilor, vom constata ca Olanda este o destinatie turistica extraordinara, o tara “de poveste”.

loading...

LĂSAȚI UN MESAJ