Antica Potaissa, actualul municipiu Turda, este al doilea oraş ca mărime din judeţul Cluj, după Cluj-Napoca. Amplasat în partea de sud a judeţului, în depresiunea Arieșului inferior şi în apropierea oraşului Câmpia Turzii, oraşul Turda se află la confluența celor mai importante artere rutiere naţionale, pe de-o parte legând Clujul de Alba Iulia, respectiv cu Târgu Mureş. În plus, de aici porneşte minuscula autostradă către Gilău.

Din punct de vedere istoric, dovezile arheologice descoperite în peşterile din rezervaţia naturală Cheile Turzii atestă faptul că această zonă este populată de mai bine de 50.000 de ani, încă din neolotic.

În secolul I d. Hr., Turda este cunoscută de civilizaţia daco-romană sub numele de Potaissa, după anul 106 numărându-se prin cele mai importante aşezări ale provinciei romane Dacia.

Cel mai vechi edificiu găzduit de municipiul Turda este biserica reformată, aflată în vecinătatea Muzeului de Istorie. Aceasta datează din jurul secolului al XIV-lea, turnul cu o înălţime de circa 60 de m fiind însă construit doar de la începutul secolului XX.

Un alt obiectiv care merită vizitat este Mormântul lui Mihai Viteazul, ucis de către oastea generalului Basta pe 9 August 1601. Obeliscul este situat la circa 3 km de oraş şi a fost inaugurat în anul 1977, o adevărată operă de artă ce reaminteşte de jertfa marelui domnitor român.

Din punct de vedere turistic, Turda şi zona învecinată oferă o varietate de obiective turistice. Printre acestea, le enumerăm pe cele mai importante: Cheile Turzii, Salina, Lacurile Durgau, Băile Sărate, Cascada Ciucaș, Cheile Turenilor, Cheile Runcului, Cascada Şipote etc. Dat fiind faptul că pe primele două locuri pe lista turiştilor se află Salina Turda şi Cheile Turzii, vom discuta doar despre acestea două în cele ce urmează.

Salina Turda
Salina Turda

Salina Turda a început să fie exploatată cu mai bine de 2000 de ani în urmă, apoi romanii au continuat exploatarea muntelui de sare ce datează de 13 milioane de ani. Totuşi, prima atestare istorică sigură a exploatării datează din anul 1271, an în care se dăruia mina de sare de la Turda capitlului Transilvania.

În ciuda exploatării intensive, masivul de sare de la Durău nu a dispărut cu trecerea anilor. Studiile geologice din perioada modernă au scos în evidenţă mărimea acestui munte de sare uriaş, cu o înălţime de 1200 de metri.

În ciuda acestui fapt, exploatarea sării s-a făcut cu multă greutate, iar după Primul Război Mondial această ocnă de sare intră în declin, anul 1932 aducând închiderea exploatării. Apoi, este folosită de populaţie ca adăpost antiaerian în perioada celei de-a doua conflagraţii mondiale.

Între anii 1950-1992, salina este inclusă în circuitul turistic al oraşului, devenind o importantă atracţie pentru turişti. În urma modernizării ce a început în anul 2008, Salina este redeschisă în 2010, devenind cea mai impresionantă ocnă de sare, totodată muzeu, din România.

Intrarea în salină se poate face fie prin galeria Franz Josef (str. Salinelor 54 A), fie prin intrarea modernă inaugurată în 2010, aflată mai la nord, pe Aleea Durgau. Salina Turda este deschisă acum turiştilor şi celor care doresc un tratament salin pentru unele afecţiuni ale căilor respiratorii, punând la dispoziţia acestora săli de tratament şi de sport, un amfiteatru, o roată gigant, un lac cu ponton şi bărcuţe, teren de minigolf, mese de biliard, teren de minifotbal cu posibilitatea de a practica şi tenis de masă.

Salina Turda oferă turiştilor ocazia de a se bucura de aerul curativ într-un mediu ambiant original şi modern.

Cheile Turzii

Al doilea obiectiv turistic care nu trebuie ratat este Cheile Turzii. Această formaţiune geologică oferă un peisaj impresionant. Rezervaţia posedă o multitudine de peşteri şi grote ( Liliecilor, Morarilor, Ascunsa, Ungureasca), fauna şi flora fiind deosebit de variate.

O formaţiune văroasă care sensibilizează privitorul este formată din Colțul Cocoşului şi al Cetăţii, Turnul Borş şi Galben. Oriunge te-ai uita în jur, ochii sunt încântaţi de peisajul sublim şi impunător.

În rezervaţie, se găsesc multe specii de plante şi animale rare şi aflate sub ocrotirea legii. Cu o lungime de aproape 3 km şi pereţi înalţi de până la 300 de metri, peisajul format de râul Hașdete a dat naştere unui ambient magnific în munţii Trascău.

Pentru a ajunge în această zonă, din Turda trebuie să vă îndreptăţi înspre localitatea Câmpeni pe DN 75, apoi viraţi la dreapta când întâlniţi indicatorul înspre Cheia şi urmaţi indicatoarele spre Cheile Turzii.

Turda şi zona învecinată acestui municipiu oferă posibilitatea turiştilor de toate vârstele să petreacă clipe de neuitat în locuri de o frumuseţe sublimă. Dată fiind multitudinea obiectivelor din zonă şi faptul că nu prea poţi elimina de pe listă vreunul, Dli.ro vă recomandă să vă cazaţi la pensiunile din zonă pentru cel puţin 3-4 zile.

Noi am găsit o cameră pentru două persoane la o pensiune de 3 margarete la doar 30 de lei de persoană. În plus, luaţi-vă o baterie în plus pentru aparatul foto, chiar veţi avea nevoie, când veţi dori să imortalizaţi miile de imagini care vă vor încânta privirea.

Turda beneficiază de o poziționare excelentă, fiind un nod rutier crucial care conectează regiunile și facilitând accesul la autostrada către Gilău și alte părți ale Transilvaniei. Orașul este un centru activ al evenimentelor culturale și festivalurilor, care aduc laolaltă tradițiile locale cu influențe moderne, reflectând diversitatea și dinamismul comunității.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.