Pentru marea majoritate a turistilor, o vizita in Venetia se aseamana cu o incursiune in timp cu vreo doua sau trei secole in urma. Atmosfera citadelei este una unica. Candva capitala a unei marete republici, Venetia s-a mandrit secole la rand detinand suprematia asupra marilor teritorii. Venetia, aflata in mijlocul unei lagune in extremitatea nord-vestica a Adriaticii, se intinde pe 118 insule. Raurile aduc aluviuni, care se acumuleaza in apele de coasta, de mica adancime.
In urma actiunii mareelor si a curentilor s-au format o serie de cordoane litorale, care au dat nastere unei lagune cu ape linistite, lunga de aproximativ 51 km si lata de vreo 14 km. Laguna are trei portite prin care se desfasoara traficul maritim si care permit trecerea mareelor inalte de 1 m. Istoricii spun ca orasul a fost intemeiat intre secolele al V-lea si al VII-lea e.n., cand hoardele barbarilor din nord au navalit aici in repetate randuri, jefuind si dand foc caselor. In fata navalitorilor, o mare parte din populatia de pe continent a cautat scapare pe insulele din laguna, care, desi greu accesibile, ofereau siguranta.
Documentele istorice atesta ca primele constructii au fost inaltate pe fundatii din pari de lemn infipti in namol, legati intre ei cu trestie si nuiele. Mai tarziu, venetienii au construit case din piatra pe fundatii facute din mii de stalpi de lemn. Insulele Rialto, care aveau sa devina centrul orasului, musteau de apa. Intrucat nu aveau nici sol suficient de tare, nici suprafata suficienta pentru a gazdui marele numar de oameni dornici sa se stabileasca aici, a fost necesar sa fie desecate si extinse printr-un sistem primitiv de recuperare a uscatului din mare. Locuitorii au sapat canale pentru barci si au intarit tarmurile, pregatind insulele pentru construirea de locuinte. Podurile inaltate peste canale au inlesnit traficul pietonal de la o insula la alta, iar canalele au devenit strazile orasului.
In secolele ce au urmat, Venetia a purtat razboaie in Mediterana cu mai multe puteri militare, printre care sarazinii, normanzii si bizantinii. Ea a devenit insa o mare putere doar dupa ce, in 1204, a contribuit la deturnarea Cruciadei a patra, cand Constantinopolul, cel mai de temut rival al ei, a fost distrus. Venetia infiintase multe puncte comerciale pe tarmul Marii Negre si al Marii Egee, precum si in Grecia, Constantinopol, Siria, Palestina, Cipru si Creta. Acum a profitat de caderea Imperiului Bizantin si a transformat unele dintre aceste puncte comerciale in colonii. Coloniile ei, rasfirate in Mediterana, nu s-au bucurat niciodata de unitate geografica si guvernamentala si nici n-au cooperat vreodata cu adevarat. Pierderea lor a fost inevitabila. Statele vecine i-au smuls una cate una posesiunile, pana cand, in 1797, Napoleon I a cucerit orasul si l-a cedat Austriei. In 1866, Venetia a fost anexata regatului Italiei.
In general, traficul de pe stradutele inguste e separat de traficul de pe canale. Exceptie fac portiunile in care trotuarele strajuiesc canalele, traversate din loc in loc de tipicele poduri de piatra arcuite. Singurele vehicule cu motor sunt barcile, strazile fiind „pavate“ cu. . . apa! Orasul ofera o bogatie de privelisti, care de care mai pitoresti. Piata San Marco si bazilica din piata, Campanila si frumoasa faleza, de unde se vad stralucind in soare apele verzi ale lagunei, i-au inspirat pe artisti.
Terasele cafenelelor din piata centrala, intesate de lume, sunt un punct de atractie pentru turisti si localnici deopotriva. Aici poti savura o bautura sau o inghetata in acordurile clasice ale micilor orchestre. Intr-adevar, cand stai si privesti trecatorii si admiri superba arhitectura a cladirilor din jur, fara sa vezi vreo masina in preajma, ti se pare ca ai calatorit inapoi in timp.
Totodata, Venetia este un punct de referinta pentru toti iubitorii de arta. Numeroasele palate, muzee si biserici de aici adapostesc picturi ale multor artisti celebri. Insa unii turisti se multumesc si numai sa hoinareasca pe stradutele inguste si sa se minuneze de privelistile neobisnuite. O multime de magazine incanta turistii cu articolele ce i-au adus faima orasului: dantela si broderii de pe insula Burano, precum si splendide obiecte de sticlarie si cristal de pe insula Murano. O scurta calatorie cu vaporetul reprezinta o experienta unica unde puteti vedea mesterii la lucru.
Palatele impunatoare, cu arcade inguste si ascutite, sunt o marturie a influentei orientale din vremuri demult apuse. Celebrul Ponte di Rialto, construit peste Canal Grande, principala artera a orasului, atrage turistii care vin sa admire elegantele gondole negre alunecand in tacere pe sub el. La doua secole de la caderea „maretei Republici“, Venetia continua sa lupte pentru supravietuire. De data asta insa este vorba de un cu totul alt gen de lupta. Numarul locuitorilor din centrul istoric al orasului a scazut de la 175 000, cati erau in 1951, la 64 000, in 2003.
In anii ’20 ai secolului trecut, pe continent s-a dezvoltat o noua zona industriala in speranta ca se va da un impuls economiei locale. Apoi, in laguna s-a sapat un canal adanc pentru ca petrolierele sa poata ajunge la rafinarii. Desi a oferit noi locuri de munca, industria se face vinovata de poluare si de distrugatoarele maree inalte numite acqua alta, care inunda din ce in ce mai frecvent o mare parte din centrul istoric al orasului. In prezent, situatia este cea mai critica din istoria citadelei.
Se spera ca problema tasarii cauzate de secarea straturilor acvifere in scopuri industriale sa fi fost rezolvata definitiv. Totusi, nivelul apelor marii continua sa creasca in intreaga lume. Mai mult, suprafata lagunei a fost micsorata in urma lucrarilor de recuperare a uscatului din mare, iar echilibrul apa-uscat a fost afectat. Din totdeauna, apele fluxului au reprezentat o amenintare pentru oras, dar niciodata in secolul nostru. La inceput, in trecut, Piata San Marco era inundata cam de 5-7 ori pe an, insa in timpurile actuale intr-un singur an a fost inundata de 80 de ori.
