Palatul ducal al Bretaniei sau Chateau des ducs de Bretagne se afla in orasul Nantes, in departamentul Loire-Atlantique din Franta; despre acest oras, de pilda, Henry James scria: „Nantes… are, mai degraba, un aer maret – sau cel putin, remarcabil de solid”. Aceeasi descriere poate functiona si pentru impresionantul palat al Bretaniei, care a fost folosit ca resedinta oficiala a ducilor Bretaniei, constructia avand, de altminteri, mai multe functii, servind atat drept fortareata militara, cat si sediu al guvernului, pe langa functia de resedinta. Mai mult, de-a lungul vremurilor, pana in la separarea Bretaniei, acest palat a fost centrul provinciei istorice. Avand in vedere ca a trebuit sa indeplineasca mai multe functii concomitent, stilul arhitectonic a fost influentat semnificativ intre secolele al XIII-lea si al XVI-lea. Uluitoarea structura are, asadar, o fatada austera, monotona, am putea spune, precum si sumbra, insa interiorul este foarte elegant, pastrand liniile clasice ale acelor vremuri, demult apuse.

De mentionat, de asemenea, este faptul ca primele fortificatii din aceasta regiune au fost construite undeva prin anul 937, atunci cand Alain Barbe-Torte a devenit duce, alegandu-si drept capitala orasul Nantes. Si totusi, aceste prime fortificatii s-au dovedit a fi nu foarte incapatoare, astfel, in anul 1207, aveau sa inceapa lucrarile de constructie la un alt castel, asa cum ne arata documentele vremii, mult mai mare. Din nefericire, trecerea timpului si-a spus cuvantul, din aceasta fortificatie pastrandu-se doar un turn. Iar ceea ce este interesant sau mai degraba straniu este faptul ca aceasta structura care s-a pastrat, in ciuda eroziunii iremediabile a timpului, este cunoscuta drept Turnul cel Nou. Si nu degeaba cei care ordonau construirea unor astfel de edificii isi doreau sa fie cat mai mari si incapatoare, intrucat capacitatea defensive a cladirii era, in definitiv, un factor crucial, mai ales daca ne gandim ca alipirea Bretaniei la Franta s-a produs abia in anul 1532. Palatul ducal al Bretaniei avea sa fie folosit, in sfarsit, si ca inchisoare, aici fiind incarcerat celebrul Gilles de Rais, care a devenit cunoscut din cauza unor crime ingrozitoare. De fapt, acesta a fost acuzat de uciderea rituala a nenumarati copii, Gilles de Rais fiind inchis aici inainte sa fie executat, in anul 1440.

Dupa mai bine de 20 de ani, si anume in anul 1466, ducele Francisc al II-lea a dat ordin sa se inceapa lucrarile de reconstructie la castel, insa acesta nu a apucat sa vada misiunea dusa la bun sfarsit, drept pentru care, aceasta a fost preluata de fiica sa, Anna de Bretania, unul dintre cei mai cunoscuti rezidenti ai palatului ducal al Bretaniei. Mult mai tarziu, respectiv in secolul al XVII-lea, impresionanta constructie a intrat in proprietatea familiei regale franceze, in urma alipirii Bretaniei la Franta. Dupa un secol, palatul a devenit garnizoana, aceasta perioada fiind si cea in care structura avea sa fie supusa unor avarii extrem de grave. Atunci, magazia plina cu praf de pusca a explodat, unul dintre turnurile palatului fiind distrus in intregime. Chiar si asa, armata a ramas aici pana in anul 1915, dupa care splendidul edificiu a intrat in proprietatea orasului. Mai mult decat atat, odata ce acest palat a fost preluat de autoritatile orasului, s-a decis ca structura sa aiba si un rol functional; astfel, de-a lungul mai multor ani, aici au functionat trei muzee, ce-i drept mici, care mai apoi au fost reunite. In prezent, palatul ducal al Bretaniei gazduieste Muzeul din Istorie din Nantes. Insa inainte ca aici sa fie amenajat acest muzeu, s-au facut nenumarate lucrari de restaurare, ce au durat aproape cincisprezece ani. Abia apoi, in februarie 2007, palatul ducal al Bretaniei din Nantes avea sa fie redeschis publicului.

loading...

LĂSAȚI UN MESAJ