Pasarea Crotophaga ani traieste in regiunile din sud-estul Americii de Nord, Insulele Caraibe, America Centrala si de Sud. Prefera zonele impadurite mixte, cu mangrove, sau marginile de padure, de plantatii, cu pasuni si savane, dar si parcuri si gradini. Denumirea sa vine de la obiceiul de a scoate sunete caracteristice de tipul ,,ani-ani – ani-ani” mai ales in perioada de imperechere.
Are un aspect interesant creat mai ales de ciocul scurt, indesat si incovoiat, lateral comprimat, dar si de penajul intunecat, negru cu luciu albastrui si nuante movii. Corpul are lungimea de 33-35 cm si greutatea de 125 g.
Femela este putin mai mica decat masculul, cantareste mai putin, dar are ciocul mai puternic. Ochii sunt mari, pozitionati pe partile laterale ale capului, cu irisul de culoare neagra sau maro. Coada este mare si rotunjita alcatuita din 8 pene mari si late, iar picioarele subtiri si negre.
Pasarea Crotophaga ani isi cauta hrana mai ales dimineata si dupa-amiaza pana la apusul soarelui, in orele cele mai calduroase ale zilei se odihneste la umbra arbustilor sau pe crengile copacilor. Zborul sau este drept si mai putin rapid, bate rapid din aripi si apoi planeaza usor in linie dreapta.
Hrana sa consta mai ales din insectele starnite de cirezile de vite in timpul pasunatului. Este o mare consumatoare de lacuste, libelule, dar si de greieri, gandaci, fluturi, larve de insecte, omizi, viermi si paianjeni. In cazuri mai rare se hraneste si cu amfibieni, reptile, melci, oua de pasari, fructe si seminte. La randul ei are o serie de dusmani din care amintim serpii, sobolanii, pisicile, jderii, ratonii si ciorile.
In perioada clocitului aceste pasari isi construiesc un cuib colectiv in care mai multe femele isi depun si clocesc ouale impreuna, apoi isi hranesc puii si ii ocrotesc ajutandu-se reciproc. Astfel numarul de oua dintr-un singur cuib ajunge la 15-20, dar poate fi si mai mare.
Masculii ajuta la construirea cuibului din materii vegetale, insa nu sunt preocupati de cresterea puilor, prefera mai mult sa zboare si sa piarda timpul. Puii raman in cuib si dupa ce au corpul acoperit cu pene, ei incep sa zboare, isi cauta hrana singuri si ajuta la cresterea generatiei urmatoare.
Pasarea Crotophaga ani face parte din ordinul Cuculiformes, familia Cuculidae si nu este o specie in pericol de disparitie.